Liviu Nanu

Camelia, cred că ar fi trebuit să eviți \"pierdeam\" - \"pierdut\" în primele două versuri. Termen care apare și în strofa a 3-a, dar acolo nu prea deranjează. În rest e ok.

erată: \"ei\",(adică popii) spun la înmormîntări, nu \"eu\" spun

Colega noastră de site, Chinez Nicoleta, spune într-un comentariu la o poezie închinată părintelui Cleopa așa \"Parintele Cleopa stiu ca de undeva, stie si vede. Zambeste. Se roaga. Plange.\" Afirmația colegei mele m-a pus în mare încurcătură, drept pentru care am să mă duc azi la un popă să mă lămurească. Eu spun la înmormîntări \"acolo unde nu există nici bucurie nici întristare\", vorbind despre viața (viața?) de dincolo. Atunci cum ar putea cineva, trecut în lumea veșnică să se bucure sau să plîngă pentru noi? Sau poate ne este nouă mai comod să credem asta, continuînd legătura cu cei dragi, plecați dintre noi? De exemplu ce voi gîndi eu, ce sentimente voi avea peste 100 de ani, cînd vor spune unii \"cine a fost dom\'le, ăla? a, un poet minor!\"

Traian, mă simt onorat de prezența ta aici. Să știi că am propus-o unei publicații, dar a fost refuzată, pe motiv că s-ar supăra nu știu ce consilieri sau foști primari. Așa că a rămas nepublicată pe hîrtie, cel puțin deocamdată. De-aia mă bucur că există internetul.

Am avut un coșmar, de aceea sînt așa matinal, m-am trezit cu inima bătîndu-mi puternic și lac de transpirație. Se făcea că eram la restaurantul Vedea și mi s-a făcut poftă de un whisky, așa că am comandat unul mare. Pînă aici bine, nici urmă de coșmar, chiar era plăcut. M-a speriat însă nota de plată, că era de 3 milioane (lei vechi) și eu nu aveam atîția bani la mine. M-am supărat rău, i-am făcut hoți, dar în final tot am plătit, e drept că nici somn n-am mai avut. N-am să mai pun piciorul în cîrciuma aia, fir-ar mama lor de pungași!
Mi-am accidentat mașina, e drept ușor, doar spoilerul s-a spart, așa că l-am înlocuit. Acum, mă întreb eu, oare s-i cresc prețul? că tot mai vreau s-o vînd.
Observ că e ziua Elei și a lui Mihai. Le spun și eu aici \"La mulți ani!\" Și sănătate, inspirație, iubire, libertate, bani, inspirație, putere de muncă, credință, inspirație... Asta mi-a adus aminte de celebrele versuri:
\"cum dorește căprioara apă rece de izvor
așa îți doresc eu ție fericire-n viitor\" Aha, deci și fericire, că de-asta uitasem.

aș renunța la \"scormonesc\" în primul rînd și la \"praful de pe tobă\". Cred că aș pleca chiar de la final, ultimele două versuri fac toți banii. Prea mult \"timp\" repetiția asta nu ajută, reiei unele idei și le pui ca pe niște concluzii, cînd ele de fapt trebuie doar să fie intuite, cititorului ce-i mai rămîne dacă tu îi servești un truism după altul în față?
Dar, cum spuneam, ultimele două versuri chiar mi-au plăcut, acolo este sîmburele poeziei.

Laura, poate ar trebui o dezbatere serioasă și aici pe tema asta. Deși sînt sceptic. Însă la cenacluri ar fi tocmai bine, acolo ne privim în ochi și nu ne mai putem ascunde după monitor. Recomand articolul tău și sper să fie citit de cît mai mulți.

Eu cred că acest text poate fi recuperat, ai cîteva versuri bune și idei la fel, de la care ai putea pleca. însă ele nu sînt legate, mie îmi dau o impresie de risipire. Prin urmare, dacă arunci balastul și ordonezi ideile, poți scoate o poezie bună, te asigur.

Mi-a plăcut începutul și finalul, dar mai ales cuburile de tofu. O fi vreo metodă să dresez cîinele meu să mănînce numai tofu?

Cam multe penisuri, o cireadă întreagă. Se vede că ai mizat pe cantitate.

accente puse greșit \"vrea-durerea\", \"mea-lumea\", rime nefericit alese \"gând-gând\", \"pună- s-adună\", probleme de prozodie.

Stimată autoare, ați îndreptat arătătorul greșit în direcția mea, eu n-am avut nicio acțiune editorială pe nivelul dumneavoastră, prin urmare sînteți în eroare, dar asta nu mă mai miră. Nu mai pozați în victimă, răul nu este la editori, așa cum vreți să creadă și alții. Pe de altă parte, toți autorii de pe site cunosc (sau ar trebui să știe) că nivelul 100, maxim pe care l-ați avut, nu permitea inserarea de imagini, deci niciodată n-ați avut această facilitate, prin urmare nici nu v-a fost retrasă, așa cum lăsați să se înțeleagă în alte comentarii. În pagina dumneavoastră există toate acțiunile legate de nivel, dar și linkurile spre textele unde ați avut conflicte cu divești membri, dintre care unii s-au plictisit să vă lămurească și stau deoparte, așa cum am procedat și eu pînă acum și cum voi face și pe viitor. Nu aștept răspuns, deja intuiesc faptul că va fi un circ aici, unde dumneavoastră, fiind în centrul atenției (așa cum v-ați și propus dealtfel) veți fi, evident, victima unor \"răi\" așa ca mine. sînt conștient că-mi atrag reproșurile unor colegi, dar nu puteam lăsa să planeze asupra mea o acuzație FALSÃ și neargumentată.

\"facit indignatio versum\", spune Juvenal, și are dreptate. Durerea, mînia, supărarea, în general stările negative sau de disconfort fac individul să opereze cu imagini lirice și cu metafore, din care construiește un poem, uneori mai reușit, alteori mai puțin. Așa s-a întîmplat se pare și cu un autor de pe alt site care scria (cred că după o suferință cauzată de boală) următoarele inspirate versuri, pe care le citez aici (în total sînt 23 de strofe cuprinse în 7 părți):

\"Miliarde de ființe au vrut
Eu ca să mor anul trecut
Noroc am eu căci m-am rugat
Și Domnul meu m-a ajutat

Cum pot acum ca să nu lupt
Cu miliardele de ființe ce au vrut
Anul trecut eu ca să mor
Lupt pînă pot..că-s muritor

Cum pot să iert aceste ființe
Care m-au atacat la minte
Din om școlit m-au amăgit
Și la spital eu m-am trezit\"

Putem deduce că acele ființe nemiloase, fără sentimente și pic de rușine sînt niște bacterii sau viruși, adică microbi, cum se spune popular. Iar autorul a reușit să scape de ele printr-o luptă pe viață și pe moarte, dar (și aici e foarte important), avînd de partea lui dreapta credință.
Spre finalul poemului ajunge la o concluzie, pe care am fericitul prilej să v-o aduc la cunoștință:

\"Și vei dori o scorbură în munte
Să ți se piardă urma prin pădure
Și să renunți la ochii stricăcioși
Ce au văzut miliardele de monștri

Așa tu nu îi vezi și crezi că-i bine
Că ei nu există și nu crezi în Mine
Ai un serviciu și îți găsești nevastă
Faci un copil și crezi că asta-i viață ?

Și uiți de miliardele de ființe
Ce te pîndesc și-ți pot intra în minte
Și te învață bine amestecat cu rău
Cu scopul ca să uiți de Dumnezeu\"

Dar eu nu mi-am propus să fac aici o anliză pe text, voiam să spun că, iată, suferința te face poet, ceea ce înseamnă că e și ea bună la ceva.
Nu știu dacă există, dar la un moment dat mă gîndeam să înființez un site care să se cheme \"veveve.suferință.com\" în care să pot discuta cu oameni aflați la anaghie, așa cum exista (o mai exista oare?) un post de radio, pentru insomniaci, care-și spuneau durerea unui individ aflat la capătul celălalt al receptorului, care în acel timp mînca semințe, bea cola light și cafele, poate și o bere la doză, sau trăgea o linie (dreaptă, desigur) pe nas. Pe urmă am renunțat, nu mă vedeam capabil să gestionez în spirit umanitar suferința celorlalți. Ce aș fi răspuns eu dacă de exemplu mă apela o cucoană și-mi spunea că vrea să se sinucidă? i-aș fi răspuns probabil: \"ok, dar fă-o repede, nu te răzgîndi, eu sînt aproape de tine, o să beau o bere pe chestia asta\". Altuia, care nu era hotărît încă pentru pasul decisiv i-aș fi sugerat să citească două pagini din Cioran sau din \"Jurnalul unei fete cuminți\". Și tot așa. Ori aș fi ajuns milionar, ori aș fi dat faliment. Prin urmare există un ocean de suferință în care plutim ca într-o farfurie de supă, dar asta nu dă neapărat valoare literară operelor noastre, chiar dacă, din amabilitate, sau din milă, vin unii (sinceri sau mai puțin) și ne spun în față WAW, ce tare ești! și autorul citat de mine mai sus a primit astfel de aprecieri de tipul \"ai scris o poezie minunată și plină de melancolie\" sau \"așa DA. pupici\"

Dacă trebuie și se simte nevoia pot dezvolta, însă disecarea unei poezii este mai degrabă plăcerea criticii, eu fiind doar un simplu mînuitor de condei virtual, vreau să mă bucur de întreg și nu de fiecare vers, metaforă sau rimă în parte. Și vreau să corectez, sînt comentatorul numărul 3.

eu al doilea: poezia este cantabilă și descriptivă fără a fi criptică, cheia în care ea poate fi citită stă la îndemîna lectorului, cu condiția ca acesta să nu fie abătut din receptare, riscul disocierii și a confundării semnificantului cu semnificatul fiind destul de mare. Poezia are lumina palidă a unei icoane bizantine în flacăra pîlpîitoare a creației spre zborul insolit și maiestuos al cocorilor lirici. Ar mai fi de spus, dar mă opresc aici, lăsînd plăcerea comentariului și altora.

Viorel, te-aș contrazice, e doar un joc de cuvinte, așa s-a nimerit, pentru prozodie, deh...Nu mai spune la nimeni, te rog :)
Ștefan, sau nea Fane, mă rog...necaz mi-e și mie, că și mie îmi plăcea braga, era unul în Giurgiu...mmmm. Și la Constanța, dar parcă avea o rețetă mai nașpa.

Dan, onorat de comentariu și semn. În general nu scriu sonete, cred că mai mult de patru n-am scris, forma fixă în poezie presupune un efort mai mare, mai ales dacă e și tematic, precum acesta. Pentru mine este un exercițiu, și îmi dă anumite satisfacții prozodice, iar mai ales acestea tematice îmi cer multă răbdare, pe care mă bucur să văd că încă o mai am. Titlul nu este întîmplător, el se regăsește în fiecare vers (sau aproape).

Revin. Cred că ar merge inversat \"prin vînt, ceață\" cu \"prin ceață, vînt\". E mai muzical, mai liric, nu crezi?

O poezie frumoasă, dar știi ce cred că-i lipsește? cîteva arhaisme sau sinonime mai puțin vehiculate. Uite, de exemplu, la versul 4 al strofei a doua, aș schimba \"șampanie franțuzească\" cu \"șampanie franțuză\". S-ar repara și prozodia cu ocazia asta.

Nu prea am înțeles ultimul vers al strofei a doua. Cred că puteai reduce mesajul la 3-4 strofe. Și mai ai un \"că-co\" tot într-un vers final, dar cred că știi de asta.