Poezie
de la o vîrstă...
1 min lectură·
Mediu
\"pietrele cresc pînă la o vîrstă
apoi scad îmbătrînite spre moarte\"
și dădeam cu piciorul prin praf de parcă gîndurile mele
nu s-ar îndepărta cu viteza gîndului
așteptam o cameră să le filmeze și dincolo
în cadrul îndepărtat pe mine cel ce ridica praful din pietre și emana gînduri.
\"toate au o sursă\" și creșteam
oamenii mici deveneau praf se pierdeau cu pămîntul lor cu tot într-o mare de praf
și eu dădeam cu piciorul să le ridic gîndurile pînă la mine.
\"da totul scade în timp
numai spațiul se dilată\" și piciorul meu devenise praf unde erau galaxii deunăzi
și dădeam cu gîndurile să-l împrăștii
și gîndurile scad de la o vîrstă.
024.163
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu-Ioan Muresan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu-Ioan Muresan. “de la o vîrstă....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/1838901/de-la-o-virstaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LMPînă la urmă toate devin praf, elemente chimice microscopice, poate aura lor să mai fie vie. Asta ca o mare speranță. Cu toate că ne putem înșela.
LIM.
LIM.
0
exista pietre care cresc, se numesc trovanti.
imi place poemul pt ca ma face sa ma gandesc ca si conditia descrisa aici e o piatra care nici nu creste nici nu se macina nici nu trebuie mutata de colo colo- rostul ei e de a crea un microclimat pt ceea ce e dedesubtul ei
nu ca sens
ci ca tensiune de sens
V.V.