Poezie
Pe aici am trecut în ziua aceea
1 min lectură·
Mediu
pe un stîlp un panou cîteva schițe oacheșe
atrag cetățenii
celor pudici privirile
un anunț de domeniul fantasticului
mulți bani
fără nici un efort
un asterisc și un scris minuscul ca explicație
ceva de genul vînzării sufletului
e un stîlp inoxidabil
cel vechi de beton era mînjit zilele trecute de sînge
văd parcă adunătura de oameni
aud țipetele
ieri s-a șters albul zebrei să nu rămînă dovadă
s-au plantat cîțiva arbori
și s-a montat stîlpul acesta
trecătorii șterg urmele
uită
o femeie inundă cu lacrimi
amintirea
privește oamenii legii cum măsoară
lungimea straturilor de flori
m-aș opri o clipă să strîng lacrimile să explic
inutil martor
calc pe accelerație
oamenii legii
nu mă văd.
001.880
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu-Ioan Muresan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu-Ioan Muresan. “Pe aici am trecut în ziua aceea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13936118/pe-aici-am-trecut-in-ziua-aceeaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
