Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Vîrsta aceea

1 min lectură·
Mediu
la vîrsta aceea soarele apare pe față
se ascund ochii
gusturile sunt mai sîrguincioase înțelegerii
ursitoarele te prind de picioare te aruncă în sus
să-ți reamintească menirea.
e vîrsta la care bați din călcîie
se împlinesc toate dorințele
dar un centimetru în plus nu se poate
știi asta deja ai citit cartea te-ai înfiorat.
de aceea bați din călcîie să te lepezi să ieși liniștit pe stradă
întinzi mîna privești
pămîntul e rotund pentru a-ți confirma cunoștințele
satisfăcut te oprești la primul non-stop
scotocești buzunarele și cumperi cea mai bună răcoritoare
bei pînă răsare soarele
pînă ce fața plină de explozii
devine harta universului.
012.065
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu-Ioan Muresan. “Vîrsta aceea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13898379/virsta-aceea

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Nu varsta la care bati din calcaie ma impresioneaza la acest poem, ci fata ce devine harta universului, nu imaginile, ci povestea si sentimentul-imaginar!
multumesc pt. poezie!
cu stima,
andrei
0