Poezie
Umbre II
(prietenei mele de peste pamânt și ocean, Anelita)
1 min lectură·
Mediu
în camera goală intră acum o femeie cu o lampă
în mână. e joi și neliniștite umbre-i joacă femeii pe
obraz. în pântece pruncul e treaz și ne-ncheiată
carte citește și recitește înainte și înapoi.
undeva departe pe străzi răsar curcubee dar ea
nu le știe nu le mai recunoaște. pășește-n jurul
lămpii lăsate în mijlocul camerei chiar acolo unde
e axis mundi. în creierul pruncului cartea aceea
nesfârșit se rotește precum limba magnetică
într-o nehotărâtă busolă.
pruncul tace cu creștetu-n mâini. parcă ține
în mâinile lui mici o pâine o lume. undeva departe
dincolo de oraș râul e tulbure și scrie în spume
această istorie aici și acum risipită
iar mâine în cartea cea mare odihnind istovită.
pruncul tace cu creștetu-n pumni. parcă ar spune
că în odaia aceea e doar o femeie și o lampă șovăielnic
sclipind. pe pereți lumina desenează capete de copii
umbrele sunt când negre când fumurii.
084769
0
