liviu dascalu

Propun simpla inlocuire a literei K din titlu cu modestul C, pentru ca dl. Geana sa nu mai aiba motive de suferinta.

Poemul e o scena pentru metaforele rare din strofele trei si patru.

Delicioasa marturisirea din ultima strofa.

Mie imi place doar a doua strofa.

Scurt metraj surprinzator, alb negru, albul orbitor al luminii farului, poate si al sanilor copti ai femeii cu ochi de pisica, rusoaica, negrul umbrei complice.

Am ajuns sa apreciez simpla sonoritate a la Ioanid, precum fanii invechiti saluta revenirea relaxata a starului, cu un cantec fara sanse sa devina hit.

aerul usor ridicol al unui dans prin zapada. dar zapada nu e o zapada oarecare, e o zapada in flacari. luminile de care e inconjurat acest dans ne amintesc de versul lui Poe:
loo\', it\'s a gala night!
Lui Michel: nu era nimic de salvat, ci de valsat. Doar.

E admirabil faptul ca poemul ramane la fel de \"subiectiv\" in toate cele trei strofe, desi doar in prima avem un \"eu\". Lirism necautat, autentic. Tipatul estompat, ca in vis, din a doua strofa. Aerul putred, cu miros de mar putred. Trupul invelit in ziare.

Senzualitate aparent abstracta, in realitate cu o concretete pe care o au visele. Poezia reuseste sa capteze o stare volatila, foarte refractara la cuvinte, ca un parfum discret, dar patrunzator. Surprinzator sentiment de intimitate. Cuvintele nu par a mai fi ale tribului, si nici mai pure decat acelea.

Incepe cu o dezinvoltura promitatoare, dar sfarseste intr-o exercitiu de digitatie asemanator cu epigramele. De la imaginar la mot d\'esprit; dar exagerez, cred.

Acum vreo zece ani am scris un fel de haiku cu aceeasi tematica, desi haiku-urile nu sunt tematice, descriptive, decat doar daca nu sunt reusite:
izbit de geam, vantul!
se credea
o arta a hazardului

mi-as dori un poem sfarsind continuu
ca o piesa de Keith Jarrett
solitudinea suficienta siesi
a trompetei lui Davis

sfarsind continuu am sa rostesc tacerea
dar nu voi auzi ultimul tau cuvant
cel menit a-mi reda curajul
(fericito! tu si zapezile
din privirile tale)

in solitudinea cuprinzandu-se pe sine
vom fi impreuna
tu la capatul celalalt al noptii
cu linistea infiorandu-ti mainile
fara sa te gandesti la mine
ma vei cunoaste mai profund
decat prin ganduri si mangaieri
doar noaptea impingand aerul
prin ferestre infinita greutate
a unei monede intr-un pahar cu apa
ca o luna ruginita

si totul fiindca nu am putut vorbi impreuna
limba oamenilor m-ai vazut poate pe undeva
dar de iubit
doar pe durata unui poem
poemele mele care-ti inspirau teama
ca as fi un mare poet
si as putea continua la nesfarsit
ca intr-o acuplare perpetua
care ti-ar desfigura frumusetea umana
intr-un strigat zeiesc

acum cenusa poemelor mele
te face sa te simti puternica
supravietuitoare tuturor zeilor
descoperi placerea de a-njura
m-ai bate nu cu pietre
cu mere
mi-ai turna miere incinsa pe gat
m-ai invata minte sa mai scriu poezii

Draga Hera, nu am vrut sa postez acest text decat pe furis, sper ca nu te deranjeaza, ca un comentariu la ^iubirea imposibila^. Si e un text modest, fie-ti mila de el. Poetizez si eu cum (nu) ma pricep.

Poezia are o dezinvoltura netrucata. Sau :de apreciat trucajul, tehnica fara cusur.

E un text care se citeste cu o placere neafectata de vreun compromis, vreo pactizare a cititorului cu un imaginar obosit sau desuet. E un text care ridica stacheta, pe acest site, o spun cu sinceritate.

Daca nu e nimic de spus despre Dumnezeu, de ce sa-i mai pomenim numele? Poezia asta nu are imaginar. Unui poet care il injura pe Dumnezeu ii spuneam ca ar trebui sa aiba talentul lui Arghezi, ca imprecatia cere geniu. Daca nu-l putem nici macar injura, ca expresie a neputintei de a-l gandi, ar trebui sa tacem. Despre ce nu se poate vorbi (cu talent) trebuie sa se taca.

Uneori nu te poti apara de viciul poetizarii; asta mi s-a intamplat si mie.
Comentariul, f. lucid, va fi o piesa in radarul interior, de acum inainte; de aceea iti multumesc, Alex.

Text prea lizibil; morala se intelege usor, ca intr-o epigrama, dar fara alibiul unui joc formal, gratuit, fiindca se vede vointa de expresie, aici.

O mica problema: daca inceteaza aplauzele, spectacolul se termina, plasatoarea ne distribuie la inceputul piesei; daca e ceva de spus prin asta, e prea obscur. Poate ca plasatoarea ar trebui sa-si limiteze rolul la a face sa inceteze aplauzele (ultimele doua versuri din prima strofa sunt inutile). A doua strofa are imaginea memorabila, pe care ti-a laudat-o deja Cheevas.
Cat despre sociologul minune, il stiu si ca filosof de mahala, iar teoria lui despre snaga e o contributie la fel de importanta ca si textele glosolalice pe care le mai produce, in rest.

O poezie care-mi satisface complet gustul. Metaforele sunt indecidabile, pline de sens ca niste roade tomnatice. Gratie, lipsa de efort in a construi poemul.Nici un cuvant in plus (uneori mai stricai un poem bun cu un final nereusit). Prescurtarile de sens prin abstractii (ne)lirice, dorinta de a scrie poezie cu orice pret de uneori au facut loc unei reusite fara cusur.

Versul ^si teama de a fi patrunsa^ strica vraja. In rest, incantatoare poema!