liviu dascalu

pentru femei, biciul! ne recomanda Nietzsche biciul pentru femeile mele de altadata de niciodata biciul muscand din carnea lor sarata sa scoata la iveala viata lor netremuratoare daruirea lor

intorcandu-se de la petrecere vecinul beat spunand adevaruri in toate lumile posibile

ironia soarelui intr-o zi de duminica rujul ei inca arde in tigara stinsa din scrumiera

amarnic plangea groparul la cele sapte dealuri cu cruci din viata lui nu vazuse atat de cuminte la moarte fata cu mana lui adunase penisurile flasce ale mortilor de prin gropi ca niste viermi

nu imi mai plac poeziile de altadata. imi place sa stau cu mainile in buzunare si sa numar frunzele. am o caciula ca Jamiroquai, sunt foarte mandru de ea, si as vrea sa scriu despre ea, mai mult

din nou acasa... luna e parcata in fata ferestrei melancolie livresca (cioranism) atat de tarziu... ceasul mai ticaie numai din greseala lanturile de sticla ale zilei cerul

noaptea e plina de soferi taciturni beti care conduc fara scop pisicile lor ii asculta privind halucinate de acasa noaptea pe care o aduc ei singuratatea si tristetea lor (pisicile scot limba

zborul ilizibil al randunicii in aer a ramas umbra norii nimeni nu traieste acolo poate zarurile parfumul iubitei, ramas lent, imponderabil dantela peste nimic nu-l aude

pe vremuri bunicul primea o multime de bani de la stat. factorul postal batea ostenit la poarta si nu se dadea dus pana nu era omenit cu un pahar de vin. si cu al doilea, si cu al treilea...

nimicul hranitor nu visul spatiu ci: oprirea atat de violet pastilele cu care ne tenteaza fericirea una pentru fiecare joi: tristetea o vom iubi joia ca pe apropiata noastra exercitii

astept un telefon numar secundele eins zwei drei aufwiedersehen dar el nu spune nimic tace sa alergi zeci de kilometri intr-o noapte cu disperarea si umilinta de a fi doar un poet

ganduri ratacite corabii-jucarie in ligheanul albastru nici ganduri

in ochi ti se trezeste o disperare lenta acest poem e un tratat de fapt un poem despre memorie memoria plina de gesturile consumate ale fricii precum cel de a mirosi colturile umede ale geamului

Getei Adam 1 in poemele mele vechi visam mereu ca nu mai ajung acasa si ca nici nu as mai ajunge ca in vise lucrurile se petreceau intocmai si vecinii se

zi frumoasa la sanatoriu poetul se simti obligat sa fie spiritual

Oblomov mov, zambind in ploaie, Limuzina trece, beata corabie, Oblomov mov, in Iasul gri, Greieru-i mort, cu al sau cri. Oblomov mov, cu suflet la capac, Roz, fierbinte, piparat si opac,

mopete si-a luat intr-o buna zi pisicainele si s-a dus in parc mopete stia ca a merge in parc inseamna in definitiv sa dai un cec in alb reveriei amin- tirii despre moarte in plus nu se simtea