Cu buze de-ntuneric
Te-aș căuta femeie
În patul algoritmic
Cu țipăt de scânteie
Să-mi umplu gura
De coapsa ta fierbinte
Când peste uvertura,
În care nu se minte
Te-oi regăsi
Nu știu de ce mă aplec
Sub necuvintele stinghere
Nu știu de ce,
Mă rup de stare
ca de o haină strâmtă
Căutându-te.
Mă simt si eu stingheră
ca și starea amănunțită
de neființă
peste care
Când te-oi strivi de cer iubito
Să strigi cu buze de sărut:
revino, soare în starea fără umbră
când floarea soarelui
răsare pe țărm de amintire;
Te-oi săruta femeie
Cu ochii-mi de dorință
Și
Mă dor iernile
- din țipătul verii
Când umerii mi-i plec peste gând
Și sânii luminii
Adună sub cupe
Viori de descântec
Și strune de vânt
Mă dor vorbele,
aruncate de-a valma
Pe scaunul
Strigă secunda fără conținut
În brațele neputincioase
ce-și rarefiază crengile
Peste umbra amurgului
Vioalecee deznădejdi
- rispite peste brasarda
Þipătului după tine...
Alungă-mă dar
Setea de soare,
Setea de zâmbet,
Uitată-n pagina întâi
- a uimirii
Mă prinde vulcanic
În stropi de ființă
culcată în iarba
prundișului de cuvânt
Și-mi cere dobândă
la preț de secundă
Pe tot
Când mâna se-ntinde spre lutul tăcerii
Și îngerii țin torțele lumii
Se-aude în sensuri dangătu\' nvierii
Și rugile cad peceți ale vremii
Mă-ngână și noaptea și versul și starea
Culori
Mă dor verile din huma de seară
Și strunele din vioara unei lumini
Prin care \"balada\" devine mai sacră
Și cerul ne sterge patimi și vini,
Mă ard formele ierbii, ce țipă
Din fund de podiș și
Mă-mbăt de noapte
Prin setea de tine
Când șoapta se pierde
Alb trubadur
În taine răpuse
de necuprinse rime,
Și totul se strânge
pe ciot de învieri,
Mă străpunge albastru
Setea risipei
În
Cuvânt adăugat privirii,
în care starea coboară
pe vertebre de neputință,
în care secunda
strigă timpului
Că totul e în van
și nimicul rămâne
același... nimic...
iubirea se încinge
cu
Își caută-n mine
Ruga culcușul
și-n starea de soare
Ce arde peste nisipul
unei îmbrățișări
Te regăsesc
- mereu mai aproape
de vara
ce arde în piept
ferestre de zâmbet
și nepăsări de
Când fruntea se zbate
Sub tâmple de ceasuri,
iar orele ard
- secunde sângerii,
Când iarba luminii
Se-nfruptă de patimi
Și eul rămâne
- mereu fără vini,
țipă-n cenușa
clipei zdrobite
doar
Trecute gânduri
Pe-un calendar de fețe
Își scutură prezența
În pagini de moment
Riscând ca fila
Pe care zace indolența
Să cadă de la sine...
Se-apropie de mine
Un surâs de amintire
Pe
Îți sorb parfumul
Din potirul freneziei
Dorindu-ți sărutul
Peste necugetarea
virgulei
ce ne îmbrățișează
- sub voalul înserării
din brațele
ce-și caută trupul
În toamna culorilor
- din
Zâmbet de lumină
Zâmbet de sărut
...
Nisip de ceară
Pe fante de privire
...
Ierburi luxuriante
În codru de risipă
...
Aștept amurguri
În vârstele nimicului
Și ghilimelele neputinței
Pe
Se desprind inelele
De pe copacii neliniștii
și cad cu zgomot mare
Pe trotuarul îndoielii;
Mă-ntorc la azur
șoptind fără glas:
dă-mi mâna
... să pot zbura
Că tălpile verii
Îmi ard
Atunci când mi-e dor de tine
Sufletul îmi devine fluid,
Fereastra râsului se închide
Și bocancii tristeții
își plimbă tălpile
Pe umerii secundei
Atunci când te regăsesc
Nuanță albă în
Aș vrea ca noaptea
să redevină stâncă
- o stâncă pe care
umerii tăcerii mele
să se sprijine in lipsa ta...
aș vrea ca silabele
să se tranforme
în sărut
- acel sărut răms ascuns
în iubirea
Ești șoapta adunată
Din cupe adânci de timp
Singurătatea mea șoptește
- forma tăcerii tale
Gându-mi îți caută conturul sărutului
Mâinile mele își caută forma
În replica trupului tău
Buzele
Nu mă căuta printre amurguri
căci voi fi înger deghizat -
- floare de iris
în pupila ultimei nopți
sub care s-aștern frunzele cărunte
din copacul
- ce-mi fusese până acum vertebră
la
Ce-nseamnă starea-mi încă vlăguită
de sarea lacrimii udată?
când păpușarii gândului
se vor uitați,
în goliciunea lor ciudată
iar noi, actori pe treapta nepăsării
vom reveni la ruinata
Tu știi,
Toți care au trecut
- fărâme de sentimente -
prin risipa sufletului meu
N-au plecat cu mâinile goale...
Au luat cu ei
valsul sublim al tăcerii îngenuncheate
- în fața măreției
Setea de forme a gândului,
mă întoarce la buza luminii
pe care a înflorit surâsul tău...
și văd conturul nud al șoaptei
trecând peste vulgaritate
depășind stadiul larvar,
descătușând
Când zăpezile vor înflori surâsuri
când iernile vor naște geometrii solare
când tainele vor deveni amurguri
și vocile - tăceri interstelare
te-aștept pe brațe de lumină
când soarele rămâne