Liliana

Se desprind inelele De pe copacii neliniștii și cad cu zgomot mare Pe trotuarul îndoielii; Mă-ntorc la azur șoptind fără glas: dă-mi mâna ... să pot zbura Că tălpile verii Îmi ard

Îți vreau zâmbetul atârnat de poala buzelor mele, îți vreau ochii oglinzi ale sufletului meu, îți vreau brațele copaci de înserare peste umărul stâng al creației devenind propria mea

Ești șoapta adunată Din cupe adânci de timp Singurătatea mea șoptește - forma tăcerii tale Gându-mi îți caută conturul sărutului Mâinile mele își caută forma În replica trupului tău Buzele

Visez, la o șoaptă albastră prin care cuvântul să se transforme în sete de lumină sau în ierburi de adevăr Prin care nopțile să redevină amintiri .. dincolo de amintiri...

Scoicile de cerneală ale trupului nopții par veșminte pe retina visului, contur neștiut dar atât de dorit al celuilalt \"eu\"... - cel primit în momentul când jumătățile mărului s-au rupt

Când zăpezile vor înflori surâsuri când iernile vor naște geometrii solare când tainele vor deveni amurguri și vocile - tăceri interstelare te-aștept pe brațe de lumină când soarele rămâne

Aș vrea ca noaptea să redevină stâncă - o stâncă pe care umerii tăcerii mele să se sprijine in lipsa ta... aș vrea ca silabele să se tranforme în sărut - acel sărut răms ascuns în iubirea

Nu caut reguli Într-o lume în care timpul cade - ghilotină albă peste capetele ultimilor rămași pe baricada cuvântului... Dar... caut seriozitatea fructului ideii mele peste

Când te-oi strivi de cer iubito Să strigi cu buze de sărut: revino, soare în starea fără umbră când floarea soarelui răsare pe țărm de amintire; Te-oi săruta femeie Cu ochii-mi de dorință Și

Setea de forme a gândului, mă întoarce la buza luminii pe care a înflorit surâsul tău... și văd conturul nud al șoaptei trecând peste vulgaritate depășind stadiul larvar, descătușând

Ce-nseamnă starea-mi încă vlăguită de sarea lacrimii udată? când păpușarii gândului se vor uitați, în goliciunea lor ciudată iar noi, actori pe treapta nepăsării vom reveni la ruinata

Atunci când mi-e dor de tine Sufletul îmi devine fluid, Fereastra râsului se închide Și bocancii tristeții își plimbă tălpile Pe umerii secundei Atunci când te regăsesc Nuanță albă în

Îți sorb parfumul Din potirul freneziei Dorindu-ți sărutul Peste necugetarea virgulei ce ne îmbrățișează - sub voalul înserării din brațele ce-și caută trupul În toamna culorilor - din

Trecute gânduri Pe-un calendar de fețe Își scutură prezența În pagini de moment Riscând ca fila Pe care zace indolența Să cadă de la sine... Se-apropie de mine Un surâs de amintire Pe

Când fruntea se zbate Sub tâmple de ceasuri, iar orele ard - secunde sângerii, Când iarba luminii Se-nfruptă de patimi Și eul rămâne - mereu fără vini, țipă-n cenușa clipei zdrobite doar

Tu știi, Toți care au trecut - fărâme de sentimente - prin risipa sufletului meu N-au plecat cu mâinile goale... Au luat cu ei valsul sublim al tăcerii îngenuncheate - în fața măreției

Nu mai caut iluzii Îmi strâng în stropi petale de sărut neterminat... dar gestul se frânge peste pașii tăi pierduți în gara absurdă a unui timp fisurat de atâtea despărțiri...

În ceasuri adormite Peste florile neliniștilor voi risipi adormirile umbletelor mele sfioase în lanul de grâu al iluziilor răvășite Regăsindu-mă apoi În buzunarul stâng al inimii...

Setea de soare, Setea de zâmbet, Uitată-n pagina întâi - a uimirii Mă prinde vulcanic În stropi de ființă culcată în iarba prundișului de cuvânt Și-mi cere dobândă la preț de secundă Pe tot

Strigă secunda fără conținut În brațele neputincioase ce-și rarefiază crengile Peste umbra amurgului Vioalecee deznădejdi - rispite peste brasarda Þipătului după tine... Alungă-mă dar

Mă-mbăt de noapte Prin setea de tine Când șoapta se pierde Alb trubadur În taine răpuse de necuprinse rime, Și totul se strânge pe ciot de învieri, Mă străpunge albastru Setea risipei În

Mă dor verile din huma de seară Și strunele din vioara unei lumini Prin care \"balada\" devine mai sacră Și cerul ne sterge patimi și vini, Mă ard formele ierbii, ce țipă Din fund de podiș și

Când mâna se-ntinde spre lutul tăcerii Și îngerii țin torțele lumii Se-aude în sensuri dangătu\' nvierii Și rugile cad peceți ale vremii Mă-ngână și noaptea și versul și starea Culori