Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Mască, \"demascată\"...

1 min lectură·
Mediu
Trecute gânduri
Pe-un calendar de fețe
Își scutură prezența
În pagini de moment
Riscând ca fila
Pe care zace indolența
Să cadă de la sine...
Se-apropie de mine
Un surâs de amintire
Pe care-l pun alene
În buzunarul de la piept
Dar fața lui rămâne
O mască îngândurată;
Îmi trec prin păr
Degete de sentimente,
Firele albe ale căutării
Vor rămâne
Masca de argint
a timpului stingher;
Se ascund în spatele vieții
Măști de uimire
Ce acoperă trupul inocenței
Și bat la poarta înțelepciunii
Cu ciocănelul uitat
într-un secol,
Atârnat de poala întunericului -
Ușa o va deschide
Masca ce și-a pierdut ochii
Sub catifeaua lipsei de sens
Și degetele mele
Mai caută încă
Forma unei măști veridice...
002.421
0

Despre aceasta lucrare

Autor
Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Liliana. “Mască, \"demascată\"....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-0008006/poezie/136065/masca-demascata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.