Scoicile de cerneală
ale trupului nopții
par veșminte pe retina visului,
contur neștiut
dar atât de dorit
al celuilalt \"eu\"...
- cel primit în momentul
când jumătățile mărului
s-au rupt
Îți vreau zâmbetul
atârnat de poala buzelor mele,
îți vreau ochii
oglinzi ale sufletului meu,
îți vreau brațele
copaci de înserare
peste umărul stâng al creației
devenind propria mea
Visez, la o șoaptă albastră
prin care
cuvântul să se transforme
în sete de lumină
sau în ierburi de adevăr
Prin care nopțile
să redevină
amintiri
.. dincolo de amintiri...
În ceasuri adormite
Peste florile neliniștilor
voi risipi adormirile
umbletelor mele sfioase
în lanul de grâu
al iluziilor răvășite
Regăsindu-mă apoi
În buzunarul stâng
al inimii...
Nu mai caut iluzii
Îmi strâng în stropi
petale de sărut
neterminat...
dar gestul
se frânge
peste pașii tăi
pierduți
în gara absurdă
a unui timp fisurat
de atâtea despărțiri...
Nu caut reguli
Într-o lume în care
timpul cade
- ghilotină albă
peste capetele
ultimilor rămași
pe baricada cuvântului...
Dar... caut
seriozitatea fructului
ideii mele
peste
