suntem aproape

să inhalăm ultimul fum să tragem cerul gurii peste și să întredeschidem cu pleoapele mecanismul glisant al zilelor în care oamenii repetă oameni poveștile repetă povești iar tu te repeți calm în mine zâmbetul de dinainte la fel cu zâmbetul de după și trecem pe alt program și alta ar fi senzația tare din altă piesă ce ar urca tenace pe alt trend alt televizor altă mașină altă stradă femeie și țară dar noi suntem noi – iar de asta nu ne scuturăm până la buza pământului acum e o după-amiază însorită oarecare se poartă haine crescute direct din piele și pudre roz-palid dacă te așezi pe un scaun înalt în fereastra unui bistro lumina proiectează spre sală un frumos contre-jour atât de frumos încât auzi zbaterile dese ale pleoapelor ca pe niște zbateri de fluture încercând să scape din borcanul mental toate astea aduc în aer un praf intens colorat oftezi dintr-o sută de piepturi deschizi un laptop updatezi un status sunt fericit am o viață atât de frumoasă încât n-are cum să dureze prea mult te gândești că umbra are un ciocan care fracturează vise îți zici icar a căzut doar pentru că s-a plictisit și atât la nici cinci metri de tine cineva înmormântează ceva adânc într-un blackberry are privirea mai goală decât un cd blank te indeamnă scrie-mă scrie-mă cu ceva cu orice scrie-mă rupe-mă plânge-mă când mor unii sau altele e al naibii de greu să găsești ceva cuvinte care să rămână pe-o cruce imaginară cel mai simplu e să te limitezi la un amin și să-ți spui că oamenii-s ca și hainele cu cât sunt croiți dintr-un material mai subtil cu atât cad mai frumos http://www.youtube.com/watch?v=rFmYolKP2tg