Jurnal
implozie
1 min lectură·
Mediu
și dacă totuși există
ceva nedefinit învârtit în jurul degetelor
ceva care ține întâmplările strâns lipite între ele
ca pe niște copii speriați
aerul tremură în pumn
este acolo ceva mai mult decât pulsul
un gândac pe care-l strivim în carne
până murim cu mirare
zburase deja
n-a fost niciodată acolo mai mult
decât oriunde
și
am reușit să prindem altceva aici
un fel de smoală parfumată care ne-a crescut rezistența
la frumusețe
o potolire a sângelui un dans lent al orbirii
noi atât de pierduți
într-o tristețe uleioasă
curgători prin lucrurile de fiecare seară
alunecoși în fumul orașului în lumina piezișă a străzilor ochilor
în rola unei realități nedevelopate
poate eram aici dar plecați
într-un loc atât de îndepărtat încât am uitat tot în afara cuvintelor
ca niște fii risipitori care nu pot veni decât
odată cu depărtarea
cu amiaza care arde aerul sub lupa luminii
care taie nemilos pământul până la noi
0106.514
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ligia Pârvulescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ligia Pârvulescu. “implozie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ligia-parvulescu/jurnal/13957068/implozieComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
am apăsat enter când nu trebuia.
având în vedere ceea ce remarcasem, nu văd rostul englezismului din titlu. nu văd de ce nu s-ar numi, simplu și limpede, implozie.
având în vedere ceea ce remarcasem, nu văd rostul englezismului din titlu. nu văd de ce nu s-ar numi, simplu și limpede, implozie.
0
Mada, ma bucur daca-i asa, spre asezare s-au intamplat toate... Ai dreptate cu titlul, am schimbat. Multumesc.
0
apreciez percepția fluidizantă a spațiilor inside-outside și redarea derulantă a limitelor dintre ele, fără ca ambiguitatea să dizolve discursul. ar fi (doar din punctul meu de vedere) de restaurat un pic jocul comparațiilor și al referențialităților (ca pe niște copii, un gândac, un fel de smoală, ca niște fii etc.; și acei \"care - pe care - ceva - ceva - altceva\" repetitive). și ar mai fi nedefinit învârtitul în jurul degetelor (aș elimina învârtit, este deja inclus în reprezentarea \"în jurul\") și ar mai fi \"murim cu mirare\" - imaginea e foarte bună, expresia ei merita transpusă altfel. și ar mai fi \"străzilor ochilor\", aș lăsa doar străzile, ochii par a fi în acets text deja prezenți peste tot.
sunt simple remanieri. folosibile sau nu, la alegerea autoarei, desigur.
asta pentru că poezia consider că este chiar faină.
ela
sunt simple remanieri. folosibile sau nu, la alegerea autoarei, desigur.
asta pentru că poezia consider că este chiar faină.
ela
0
poate de acolo...sau poate din stangacia mea obisnuita in legatura cu cuvintele si altele :) m-am uitat pe o parte din textele mele si am vazut ca e mult de modificat la ele, acum, luand distanta in timp, e mult mai clar. la fel de clar o sa-mi devina si cu cel de fata, deci observatiile o sa-mi fie de folos la reluare. multumesc pentru ele :) si pentru recomandarea textului.
0
subiectiv-obiectivă este că de-acum / de aici (aș spune din acest text) a intrat scrisul în matca lui. vom vedea mai departe. :)
0
ar fi bine pt mine sa fie o asezare netemporara - sau poate, mai degraba, nelegata de timp. mi-a prins bine observarea de azi legata de schimbarea tonalitatii in text, e ceea ce cautam, fara sa caut...mai mult o asteptare. multumesc.
0
discursul imi pare prea poetizat, prea cosmetizat (cumințit:d), departe de simplitatea curajoasa de altadata a poemelor tale. salut! :)
0
\"Asa cum orice lucru se reflecta limpede intr-un lac cu desavarsire calm, netulburat, ceea ce este divin se va reflecta in voi atunci cand veti deveni calmi si linistiti ca apa unui lac.\" Atat :)
0
\"Aseaza-te turceste printre lunile lui Saturn si priveste-l pe om
separat de toti ceilalti\"
separat de toti ceilalti\"
0

e o simplificare dintre acelea subsecvente unei așezări mai în profunzime a lucrurilor.