asfințit

Imi place acest poem din registru liric confesiv–meditativ,trupul ca „chirie neplătită”, șorțul de noapte comparat cu o factură întârziată, totul intr-o coexistență fără conflict, totul într-o formă de împăcare poetică.

Mulțumesc din suflet, Erika. Apreciez analiza și concluzia aduse în esență și, desigur, încurajarea implicită care ajunge la mine cu puterea de a deschide aripi poetice. Mulțumesc cu recunoștință pentru stea, o primesc și o adaug Sărbătoritului! Numai bine îți doresc cu inimă bună!

Sunt versuri expresive și mature, cu un imaginar dens, un mod de a lega corpul, natura și timpul: „îmi simt trupul ca pe o chirie neplătită”, „realitatea crește... precum un mușchi pe un trunchi de lemn, întotdeauna spre nord”, iar ideea că ziua trebuie „să mute ecranul cerului”, e aproape cinematografica, pare că vrea să prindă un moment imposibil de fixat, iar asta devine tema poemului. Imaginea cu „soarele prins cu clema de rufe” este memorabilă, are forță vizuală dar și un pic de umor trist.

Mulțumesc Nuța. Am simțit umorul trist în imaginea clemei dar este cumva, dintr-un gest ludic, o încercare de a transforma tristețea. Poate am reușit. Mulțumesc de citite, observații și comentariul tău memorabil. Sărbători divine!