restanță

într-o zi voi deschide și cărțile sufletului meu și voi înghiți în pagină cu pagină iubirile lăsate pentru mai târziu și poate voi ști să-mi depăn până la capăt începuturile firave ale jocurilor nostalgice când fiecare se prefăcea că nu-l vede pe celălalt, sau, poate îmi voi slobozi cugetul să culeagă mai devreme cu o zi palmele care implorându-mă să le iubesc s-au prefăcut că-s ocupate, cu toamnele care trec în timpul care trebuia să rodească în alte grădini, în alte case, în alte lumi, și, poate, pe tine te voi găsi rezemat de baston, în sfârșit, pe picioarele tale și ca răsfăț de întârziere îți voi citi gândul și-l voi prinde ca mărțișor lângă inima mea răscumpărându-mi tăcerile peste toate zilele rămase fără tine, și, desigur îmi voi opri inima să bată ca să am timp să-mi culeg amintirile și să-mi croiesc după o inimă nouă intrarea în lume și ieșirea pe altă poartă și-am să întârzii, cum n-o fac niciodată, să te aștept și să rămân să-mi aud pasul și vorba și plecarea amânate ca pecete: inelul rămas în dreapta ta.