de Crăciun

nu mai scriem scrisori, împăturim gânduri și Întărim legături, suntem oameni, păstrăm tradiții, demonstrăm toată ființa noastră! Rezonăm la Sărbători, Iisus, dragoste fațpă de aproape.
Un discurs despre a iubi și a dărui!

Ottilia,

aveam proaspăt citite versurile tale, rezonasem cu:”...nu mă mai impresionează
ornamentele stradale ba chiar mi-e milă de copacii înfășurați în becuri colorate...” și observ lesne că m-au influențat. Rămânem să aducem sărbătoarea și mai ales Sărbătoritul în inimi curate. Mulțumesc pentru trecere cu folos ca întotdeauna.

Dacă doar de sărbători ne iubim aproapele, dacă doar de sărbători dăruim și suntem buni, dacă doar atunci ne rugăm și ne simțim mai apropiați de credință atunci o facem doar din fățărnicie și nu ne putem aștepta la mai bine, bucuria sufletului nu are cum să fie deplină.

Rezonez cu versurile tale, mi-au plăcut.

Mulțumesc pentru rezonanță și trecere prin fereastra cu poezie, Monica. Așa să fie cum spui: mai mult decât deșertăciune!

Ce minunat de bine ne-am simṭi dacă am “consuma infinitul” din Iubirea necondiṭionată, absolută ṣi supremă a Creatorului, dacă în loc să “alergăm” superfluu înspre “nicăieri” am alerga înspre savaotul ce ne-ar imprima metanoia pe traiectoria destinală.

Domnule Rachieriu,

Consumând din Dumnezeu, din Dragoste, din Bunătate avem și dăm din belșugul și altora.
Iată că ne reîntâlnim pe aceleași unde poetice cu mirări și dorințe gemene. Îmi place conceptul, numele ”savaot”, să-L dăruim deci de Crăciun, și nu numai, cu bucurie, pasiune și sănătate. La mulți ani!