Leonard Ancuta

focul care arde casa, explozia care distruge blocul neînsemnate pe lîngă stelele care se machiază în luciul apei minutul nostru de dragoste cînd amîndoi am simțit măreția vraja care ne poate ține

spune că aritatea mea este binară. asta pentru că funcționez în sistem și că nu simt nici o singularitate în suflet. o funcție nulară nu are argumente, e ca dragostea, nu ai nevoie de

să-și vadă boticul impietat de dulce vină și apropo de asta a crescut prețul la roșii așa cum a crescut prețul morții, dar hai să nu fim triști se fac peleți din diminețile noastre cu cafea se

numai atunci cînd ai identitate. cînd iubești ai o nouă identitate și atunci te joci cu umbra ta și cu lumina focului și nu știi dacă ești ori una ori alta, dacă prin contopire cu iubirea ei, nu

și pe la rame tablourile-s coapte un dans, doar un dans să vezi cum pașii sunt tot în deșert. vorbele-s deșarte. avea bunică-mea un ac, și două pachete cu sare. apoi avea o carpetă cu oi, un

spăl vase cu tandrețe, cum ți-aș spăla pielea cum ți-aș spăla privirea de toate lucrurile urîte pe care nu trebuie să le vezi cum aș pune la înmuiat amintirile tari, încărcate de grosierul

de unde vii cu toții venim de undeva suntem într-un fel cei salvați ultimii supraviețuitori ai accidentului suficient de traumatizați că nu ne putem aduce aminte exact cum s-au întîmplat

am căzut cu capul pe clapele pianului ca un iubit pe pieptul iubitei sale doar că iubita nu mai era acolo nici clapele nu mai erau, rămăsese doar melodia care umbla din perete în perete ca

o parte din lume spune că suntem os din osul lui dumnezeu sunt unii care spun că nu e adevărat, că pe noi ne-au făcut extratereștrii. oricum darwin o cam suge. dacă suntem făcuți de

da, sufăr, mi-am tăiat pula, mi-am smuls coaiele și le-am înghițit dimineața, ca pe niște ouă normale. m-am bronzat cu flacăra oxiacetilenică și am băut sodă caustică și cînd am borît era o poză

pentru toți cei care n-am fost acolo vă spun clar că avem una personală. cîți oameni n-au sperat să ajungă, cîți n-au sperat că vor cîștiga la loteria viselor însă visele n-au fost decît

sunt gol ca o pînză de păianjen în cel mai singur loc din univers un miros de sarmale ar putea trece prin mine ca timpul printr-o cireașă se face dimineață cei mai buni bărbați de pe

a se consemna că într-o zi o să fac o călătorie fantastică în trupul tău. voi începe cu o idee și o celulă pe măsură ce cresc te voi cunoaște cum mă cunosc pe mine cînd mă îmbăt și totul e atît de

am cumpărat o pungă de chipsuri și cu o cariocă neagră le transform în smilies apoi le mănînc, doza integrală de kilocalorii și fericire apoi mă cac doza zilnică de dezintoxicare și

Ne concentrăm azi pe textul Interatomic, publicat pe acest site de autoarea Elena Papadopol. Nu am o expertiză în opera autoarei, dar lecturînd cîteva texte, inegale ca valoare, cred că acest mic

să nu-mi pese de nimic, să fie cald, pînă se lipește tricoul de mine dar să fluier, a nepăsare sau ceva așa să nu-mi pese nici de lucrurile despre care nu se poate spune nimic să nu-mi pese nici

de la singura mea dragoste pămînteană nu mi-a rămas nici măcar un semn discret pe piele. am crezut întotdeauna că atunci cînd iubești îți apare în secret o aluniță într-o anumită parte a corpului

1. despre sublimul existenței au vorbit foarte mulți, încă de la prima frică pe care a întîlnit-o întîia ființă gînditoare și pînă azi, de artunci cînd omul a văzut că focul aduce și viață și