Leonard Ancuta

Monica, asa cum spuneam si intr-un comm anterior, acest tu are dubla valenta... am creat un tu mai ambiguu fiindca uneori acest tu este real palpabil, pamantean, si apoi este un alt tu transcendent, un tu care sta dincolo de mine si catre care aspir. sigur de aici vin nelamuririle tale...

ca si cum isi tine respiratia. de asemenea viata trebui sa o insufle in exterior facand sa infloreasca a doua oara piersicii toamna sau dand viata unui catelus de plus. mai am pian sa ma apropii de asta insa fac eforturi. multam, cornel, de apreciere.

Vasile, recreezi aici un univers usor naiv ca o camera de copil in care nu intri decat pentru a recolecta amintiri frumoase, insa dintr-odata atmosfera devine grava si moartea intervine plenara, e acea moarte judecator de principii nu e moartea care a curmat viata cuiva drag ci e cea care ne-a pedepsit prin lipsa, cea care ne priveaya de fericire. adanc vasile, si la obiect...

Adela, am conceput acest text pe reteta unui sandvich - eu intre doua orizonturi. este intr-adevar o radiografie si este chiar amanuntita pe alocuri, insa te deruteaza probail cele doua planuri uman/divin intre ma zbat ca un peste. multumesc pentru stea inseamna enorm pentru mine faptul ca ti-a placut scrierea.

Alberto iti multumesc si tie pentru aprecieri.

se lamenta unul pe aci ca nu esti poeta. atat timp cat scrii si o faci si despre mine...nu conteaza ce zice lumea. respect si racoare!

asta cred ca e mesajul...mai bine gatesti ceva si bei 6 beri reci...sa vezi ce somn posedant vine...

referitor la nemultumirile tale cu orbul... este o formatie, Malicorne se cheama, si are un cantec care se cheama

LE LUNEUX

Je suis aveugle on me plaint
Et moi je plains tout le monde
Mes deux yeux ne sont plus pleins
Car ils ont perdu leur bombe
Dans un malheur comme le mien
Tu t\'en, tu t\'en, tu t\'en moques
La chandelle ne vaut rien

Je me lve ds le matin
Je m\'en vais d\'village en village
L\'un me donne un bout de pain
L\'autre un morceau de fromage
Et quelques fois par hasard
Tu t\'en, tu t\'en, tu t\'en moques
Un petit morceau de lard

Je me moque du mercier
Et de toutes ses cassettes
Je n\'use point de papier
Encore moins de lunettes
J\'ai pour peigne mes dix doigts
Tu t\'en, tu t\'en, tu t\'en moques
Mes deux manches pour mouchoir

J\'ai mon chien et mon bton
Mes deux compagnons fidles
L\'un me mne tton
L\'autre au bout d\'une ficelle
N\'aimeriez-vous pas bien mieux
Tu t\'en, tu t\'en, tu t\'en moques
Ces deux guides que deux yeux

Si jamais me venait un fils
Dans cette agrable vie
Je prierais bien le Bon Dieu
Aussi la Vierge Marie
Qu\'ils lui crvent les deux yeux
Tu t\'en, tu t\'en, tu t\'en moques
Pour en faire un vieux luneux

dupa cum vezi, uneori durerea te izbeste atat de tare incat te pune sa faci lucruri mai grave decat sa injuri soarele.... sper ca ma intelegi perfect.

solzi la locul potrivit...

ingrediente care fac acest mic vals solo o mica declaratie...


frumuseta ca un ser in eprubete...iata alta imagine frumoasa...Adela ai un suflet plin de poezie...de amintiri transformate,, un carusel unde totul zambeste...

bustu si mana intinsa m-au spart....muhahahah.... daca te-ar prinde bunica-mea cu mana intinsa te-ar lua cu joarda, ar zice ca nu e pentru acum... e pt la iarna...

prima parte semmifica seriozitate, si daca lipesc de a doua... pare usor contradictoriu...o joaca se potriveste mai usor cu conditia de geniu...

dar aici ai un poem de adevaratelea. ti-a iesit. este genul de pastila scurta cu multe intoarceri in sine si sensuri care te iau pe nepregatite. florile alea de cires sunt exact transofrmarea pura a vechilor istorii si relationari.

nu e un tecst rau, dar ma asteptam la ceva mult mai spectaculos de la tine. mi se pare ca tot pe campul de lupta se creeaza eroii, asa ca mai bine ia arma in mana si tragi.

scuze pentru zacamant...

suna a un fel de testament cu tutun si vin, o rememorare a vietii cu ochii deschisi. limbajul este destul de costisitor, insa nu ingreuneaza sensurile, de fapt ofera mai multe chei. ca intotdeauna ti-a iesit un poem valabil Vasile.

m-a surprins gravitatea acestui poem.ai construit cu o tehnica impecabila imagine cu imagine edificiul unui om a carui esenta este timpul, asa cum este el, uneori inuti, uneori creator si dadator de valoare.

ai niste imagini deosebite, mi+a placut mult strofa doi

când locuiam în mama mea eram doar gândul bărbatului care a iubit-o înspre apus
și nu era bine
genunchii ăia firavi pe care îi strângeam la piept nu erau ai mei
erau doar cuvintele călătoriei lui printre oameni

imi place mult asumarea proprie din final, arata gentiletea caracterului. o zi frumoasa si tie...

am pierdut deja un comentariu pe tecst, acu mi-e lene sa scriu tot ce scrisesem deja... vroiam sa iti las un semn de trecere si ideea ca in ciuda distantei evazate a americanului tau cred ca si pe el circul asta numit realitate l-a afectat puternic undeva.

asta suna bine asa cu toate ca are un aer calm, usor cliseistic, parca nu explodeaza nicaieri. cred ca trebuie ceva mai inedit care sa incite cititorul. nuditatea presupune lucruri ascunse, ori din ce ai scris tu eu stiu deja totul. e ca si cum ai dezbraca o baba, stii tot ce o sa vezi....

uite o desprindere poetica de cele lumesti. pana si nazuintele mamei in privinta propriului copil raman in urma, mama cauta urme mici privind in jos, in loc sa ridice privirea... aceasta pierdere nu trebuie sa fie dureroasa, insa ca orice pierdere da fiori. cel mai mult m-a distrat versul de mujloc, cu a trebuit sa pierd o dimineata.... mi s-a parut extrem de sincer mai ales ca delimiteaza cele doua corpuri de poezie, astralul de lumesc.

drumul către noi insine trece si prin altii. arderea finala mi se pare cel mai sugestiv semn de comunicare, de interpatrundere. drumurile se pierd, asa cum a disparut si drumul matasii, dar raman automatismele, memoria trupului care isi cauta momentele de glorie. ca sa le elimine.

nu numai tu esti nociva si toxica. am si eu intr-o poezie, parca nud se chema, ceva asemanator, asa ca ma consinder imun. si totusi poema mi-a placut asa ca se pare ca nu exista imunitate perfecta, ca in finalul tecstului...

destul de sumbru tabloul tou si totusi iti doresti ca ea sa fi fost acolo... hm, poate ar trebui sa te mai gandesti... se simte o lipsa de energie si poate din cauza asta a cedat...