Leonard Ancuta

cândva l-am iubit
doar pentru felul
în care închidea ușa în urma noastră

asta strofa este superba... foarte frumos

imi place si restul, mai putin inceputul care aduce a cliseu - prizonierul dragostei, inchisoarea timpului

cu drag, leo

tecst foarte cursiv, lunecos, intra dintr-o singura respiratie. limbaj simplu, nepretentios, imagistica sugestiva. raceala, frigul, se simte fara intermitente, in soba arde ultimul rest de dragposte. e sfarsitul, si e atat de bine spus incat nu pot face altceva decat sa pun si eu un semn apreciativ.

uite, fac cateva precizari. in mare parte ai dreptate. nici antimatter nu ascult constant, si nici clip oficial cu ei nu este, in afara de un concert, mai mult sau mai putin bootleg.

clipul de care ziceam e o colectie de poze probabil facuta de un fan, care voia sa ilustreye melodia in cauya, si pe care la aparitia albumului, prin aprilie mai, am vazut-o pe net.

in ce priveste prietenia, nu sunt asa prieten cu duncan, ne cunoastem, am baut impreuna atat.


in ce priveste muzica antimatter, e treaba mea ce cred despre, am sa comunic cand voi avea chef.

pur si simplu am revazut clipul piesei. ce te mira asa? culmea e ca eu cu duncan m-am imbatat in 1994, de altfel am baut o bere impreuna chiar si in vara asta la sibiu. uite ca asa cat de cat ne stim.
tecstul cu pricina se cheama Rampa mortii.

am citit poemele tale. sunt pline de sensibilitate si ma bucura asta, fiindca simt inocenta trairea ta. pastreaza-te asa. cu simpatie

leo

ai un text bun. imi place si modul in care se misca perechea de chiloti, apreciez si sangerarile. si insectarul e bun. ce m-a spart pe mine este acel futut compulsiv, este cu adevarat o extraordinara rasucire a textului, este victoria totala, dominatia neiertatoare a femeii fata de mascul, este expresia celei mai triste si mai jalnice frustrari. de aceea spalatul cu apa rece este si mai dur. hm, chestia asta nu poate fi trecuta cu vederea.

destul de botanic acest tango, ma duce cu gandul la un parc in prag de iarna, maturat de vant si o plimbare nu prea romantica, avand in vedere vremea de afara. dar imi dau seama ca e vorba de strazi. asa imi imaginez eu. chestia cu strugurii striviti e faina.

mi-a placut constructia, reintroducerile de text, exprimarea insa e usor bombastica. am remarcat ca imagini strofa cu dragostea sterila si ultima. chiar santa maria de guadelupe?

am citit si recitit poemul. pare ca nici eu nu vad in el decat un yambet amar, o poveste consumata, un cantec de lebada. sau cine stie....

atat textul poeziei, cat si chestia aia din titlu. de altfel o sa imi aprind o tigara sa ma incalzesc.

se simte inocenta adevarata a dragostei. chiar cred ca asa ar trebui sa simta fiecare momentul acela.

citind poema ta mi-a adus aminte imediat de enduring love a lui ian mcewan. chestia cu lumina e un caz celebru in psihiatrie.

poate si ultima cand sunt de acord cu costin... si eu cred ca se putea mai mult, stiu, simt fiorul poetic pe aproape cam 2 km daca o tai drept peste camp.

Vasile, te citesc de multa vreme. de multe ori am trecut fara sa las un semn de lectura, insa acum observ o claritate deosebita in scrierea ta si trebuie sa ma oresc mai indeaproape. sunt cateva imagini care mi-au placut si nu pot trece mai departe fara a le remarca. m-ai castigat inca de la inceput, prin pensula de sters virgule, uite o exprimare deloc pretentioasa si foarte plastica in acelasi timp cu eficacitate. m-a mirat nitel retorica insa tabloul mi-e intregit de vaza de sticla in care doarme femeia in albastru si atunci vad exact trairea ta, colapsul pe care il resimti la trecerea prin aceasta viata in care alungi cu greutate mustele amintirilor care vin sa te napadeasca ca pe un cadavru viu, omul in care sperantele au murit demult si pe care ploaia nu reuseste sa-l spele pentru ultimul drum ba mai mult ii bate cuie de apa in sicriu. foarte bine conturata maretia nimicniciei si ofer o recompensa groparului.

regasesc aici o tandrete desavarsita. un cantec despre noapte, poate cumva altfel decat cele inchipuite. de obicei reactionez imediat la cuvantul noapte. prima care m-a facut sa simt cu adevarat este a lui zarathustra, una dintre cantarile lui spuse de nietzsche, pe care cu ingaduinta dumneavoastra il voi lasa marturie mai jos. pana atunci insa, remarc delicatetea exprimarii autoarei - panza de paianjen, matase apoi se face brusc o trecere catre uman, catre corporal desi se pastreaza in ideatin, nu capata inca forma, ramane la stadiul de nume. poate tocmai acest lucru mi-a placut mult, e un fel de chemare, e un nume ce odata rostit pare ca se intrupeaza...

finalul ma face sa ma gandesc ca aceasta rostire nu s-a intamplat. si atunci, intorcandu-ma in poem regasesc aceasta noapte ca pe o aducere aminte, un episod al memoriei, o retraire in care simti cum te inteapa turturii de gheata in stomac, o exprimare foarte ingenioasa dealtfel.
un efort care trebuie recompensat cred eu, si asa cum spuneam mai sus, iata si cantarea nietzscheeana.

Se innopteaza : iata se inalta mai presus glasul fantanilor tasnitoare. Ci sufletul meu, e si el o fantana tasnitoare. Se innopteaza : iata ca se trezesc toate cantecele indragostitilor. Si sufletul meu – el insusi – e un cantec de indragostiti. E in mine ceva nepotolit si de nepotolit care vrea sa-si inalte glasul. In mine e o dorinta de dragoste ce graieste : e insusi graiul dragostei.

Eu sunt lumina : Ah ! daca as fi noapte ! Ci aceasta e singuratatea mea : sa fiu invaluit in lumina. Vai ! de ce nu sunt umbra si bezna !... Cum mi-as potoli setea la tatele luminii !... Si pe voi insiva, v-as binecuvanta, stelute scanteietoare, viermi lucitori ai cerului ! si m-as bucura de lumina ce mi-ati da-o. Ci vietuiesc din propria mea lumina, inghit in mine insumi flacarile ce tasnesc din launtrul meu.

Nu cunosc bucuria celor ce iau ; si ades visat-am ca a fura e placere mult mai mare decat a lua.

Saracia mea e, pentru ca mana mea nu-si mai gaseste ragaz niciodata sa tot daruiasca ; invidia mea sa vada ochi plini de adastare si nopti luminate de dorinta. O nemernicie a tuturor celor ce daruiesc ! Intunecime a soarelui meu !... Dorinta a dorintelor ! Foame sfasietoare a satului !... Ei au ce le dau : dar mai sunt eu oare inca in atingere cu sufletele lor ? E o prapastie intre a da si a lua ; si cea mai mica prapastie e cea mai cu anevoie de umplut. O foame se naste din frumusetea mea : as vrea sa fac rau celor pe care-i luminez ; as vrea sa despoi pe cei pe care ii umplu de daruri – atat de foame mi-e de rautate.

Retragand mana cand o alta spre dansa se intinde ; sovaind ca o cascada care in caderea ei tot mai sovaieste : astfel mi-e sete de-a mea rautate. Indestularea mea astfel de razbunari cugeta ; atari rautati se nasc din sihastria mea.

Fericirea mea de a darui a murit tot daruind mereu, virtutea mea s-a istovit si ea din pricina indestularii sale ! Cel ce daruieste, paseste pururi catre primejdia de a-si pierde rusinea ; cel ce imparte mereu sfarseste impartind intr-una, prin a face bataturi la mana si la inima. Ochii mei nu iubesc mai mult, inlacrimati de rusinea celor ce cer ; mana mi-a devenit mai aspra pentru ca sa simta tremurul mainilor pline. Ce s-au facut lacrimile ochilor si puful inimii mele ?

O sihastrie a tuturor celor ce daruiesc ! O tacere a tuturor celor ce lucesc !

http://www.amosnews.ro/Discursul_presedintelui_Oracle-230381



Lawrence Ellison, presedintele Oracle, le-a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat universitatea Yale. N-a putut sa-si termine discursul, deoarece a fost dat jos de pe scena.

\"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acum, sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu, Larry Ellison, care n-am terminat facultatea, ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic!

Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am picat la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei, a picat la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a picat la facultate si voi nu.

Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.

... Acum, sunteti clar foarte bulversati! Si asta este foarte, foarte normal.

Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma.

N-ati pierdut 5 ani degeaba. Din contra, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog.

Fiindca voi n-ati cazut la facultate, n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe Pamant! Si va trebui sa va impacati cu un salariu patetic de 200.000 de dolari pe an, salariul urmand sa il primiti de la un fost coleg de facultate, care a cazut la examene si a fost dat afara!

Acum, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi. Nici o sansa! Voi sunteti deja pierduti. Deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, ...irecuperabila.

Acum, ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea:

LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca, daca vi se distruge creierul, veti disparea mai repede de pe scena afacerilor decat dispar eu acuma de pe aceasta scena gratie agentilor de paza!\"

poza care tine de cald in buzunare si imaginea acelorasi maini care vorbesc oarecum de neputiinta si limitare. mainile pot face orice, sufletul si mintea nu sunt intotdeauna o prelungire.

ai scris un poem tare bun. la prima citire mi se parea suficienta prima strofa. apoi mi-am dat seama ca trebuie sa spui toata povestea.
cred ca alaturarea cu_coasa ar trebui prelucrata. apoi as mai peria pe ici pe colo cateva versuri care nu stirnbesc nici mesajul nici frumusetea poemei

de ex

nepoții mei xilogeni
care mă trag cu voluptate de ani
subțiindu-i precum un elastic întins –

cu stima

leo

si

ne va ciopărți, ne va pune pe foc,
tu încălzind aerul eu pâmântul,
plutind peste ape sub o formă sau alta

versul acesta este de o candoare deosbita, uh, parca mi s-a sburlit tot parul pe mine...

ca aici ai mai avea de lucrat nitel la inceput. finalul e bun, insa par ca nu se prea leaga. as zice sa renunti la primele strofe de doua versuri si sa construiesti un inceput in tonul restului de strofe. cu bine,

leo