Leonard Ancuta

in sfarsit un poem la care pot sa spun oau. in sfarsit ceva pe care cuvintele nu-l pot cuprinde in a explica de ce imi place. pur si simplu pentru ca concentreaza toate starile prin care vrei sa treci cand citesti ceva, sa iti transmita combinatii antagonice de furie si placere de ura si dezgust si iar firie si placere nerv si resemnare. e intr-adevar o epopee care are acel murdar pe care ni-l dorim cateodata in noi ca sa nu ne manjim de mizeria restului.

ne-ar putea impinge si caracatitele, radastile, delfinii, pinguinii, ramele, faptii, nasicornii, viermii de matase sau liliecii copilariei, toate animalurile copilariei si copilaria ca un tigru sa ne faca semnul batranetii pe piept ... ce mi se pare misto nu e poetizarea ci pur si simplu ideea de copilarie, re-idealizarea ei ca factor germinativ. sunt multe poeme despre copilarie si din pacate n-am acum compasul critic pentru un cerc, asa ca, daca retin poemul ma voi intoarce.

ca pana urma or sa spuna astia din guvern ca Prunariu era in planul revolutiei socialiste care trebuia sa ne duca tara la stele. pai daca-i asa, atunci sa fie stele. (stiu ca nu se poate dar as fi dat una verde aici)

cred ca nu te prinde prea bine stilul asta (cel putin aici). e drept, incerci sa para firesc, dar mie nu-mi transmite ptrea multe. apoi o cacofonie merge, o poti justifica, dar sunt doua. ma rog, cred ca daca faci exercitiu o sa capeti si deprinderea asta, restul tine de geniu.

hehe, ce tare ca ne-am gandit amandoi în acelasi timp la acelasi lucru...

uneori ala ar da misto acolo dar trebuie taiat altfel, ca asa pare cam ciudata exprimarea.

mie mi se pare ok acest text, chiar bunicel. ar fi avut un impact mai mare daca finalul nu era si cu luna si cu clopot, ambele prea comune. cred ca
o chestie de genul clopotul împingea singele mai departe ar fi fost perfect pt final.

pulpa piciorului - mai e vreuna?

cainele se uita ca la o crestina - ciudata comăparatie, cred ca poate lipsi.

vecina mormaie despre curentul intrerupt si obrazul tau umflat... cred ca acel tau poate lipsi, cel putin fara creeaza o sare, asa pare doar comun.

dar cel mai important e finalul, care ar avea de castigat daca muti mama dupa geam de sticlă imens. in orice caz, poemul transmite, dar asa cum vad eu lucrurile ar fi mult mai bun daca tii cont de cele spuse.

o mica bijuterie. tema nu-i noua, dar felul punerii in cuvinte e maiastru, arata pricepere si concentrare. parca e scrisa cu numarul exact de cuvinte.
minuna asta e o muza data naibii! si culmea, ca femeie cu numele asta vorbeste mai mult prin tacerea ei decat cuvintele scrise.

am citit de doua ori tecstu si nimic. adica doar ceva pretiozitati adunate care parca vorbesc de sub o pasta de lut cu apa si nu reusesc sa prinda forma, ci doar o bolboroseala enervanta.
cred ca daca citeai asta la altcineva reactionai si tu. nu mi se pare nimic sugestiv, poate ultimele 3 versuri dar legate de un alt tecst.

desi finalul acela e putin previzibil, mi se pare suficient de sugestiv sa incheie un poem din care cel mai puternic razbate ideea de cald. cuvintele sunt rostite cu o bunatate si o sfintenie aproape fierbinte, desi vocea se pastreaza calma arzand cantr-o dureremocnita. desi prima strofa se bazeaza pe o metafora destul de comuna, ramn din ea cu ideea de deporsonalizare, dematerializare și pot observ ca verbul isi ascute taisul ca sa fie chiar taios la final. poate sunt prea dulceag in cuvinte, insa sincer ma simt usor in incurcatura sa spun cam cit de suav e poemul. nu neaparat la tonul superlativ, ci la tonul cuminre ca o fericire trecatoare.

si nu sunt apreciat asa cum se cuvine pentru ca exista o suta de gascari care se dau de treaba, care stau de vorba cu tine din politete si apoi te vorbesc pe la spate sau te injura. spun: săracul scriitorul acela, are ceva talent dar n-are noroc, de fapt cred ca a avut cateva sanse, dar uite cum se zbate si se tot zbate de fapt cred ca e prea departe de scris el nu are cum sa scrie ca noi, la fel de bine ca noi, nu el n-are coaiele noastre el are doua coaie mari si umflate noi avem o mie de coaie moi atarnand lejer pentru ca scriem bine, atat de bine cum nici n-o sa viseze vreodata cineva, si apoi mai bine decat sa i se piarda ideile in neantul istoriei care-l va uita hai sa incercam sa mai valorificam noi cate una ca n-o fi foc. păcat de scriitorasul acela singur care ar fi scris romanul perfect daca l-ar fi publicat la Humanitas sau la CR, dar el n-are o sula atat de mare ca sa ajunga acolo, noi le punem una peste alta si ne ridicam pana la cer, noi suntem atatia si nu suntem niciodata singuri, vai de scriitorasul acela care viseaza la femeile noastre la premiile noastre la editurile noastre, vai de saracu scriitor care viseaza la lumina noastra de pe toate siturile si canalele media.
in timpul acesta bietul scriitoras isi toarna un pahar cu vodca si isi spune ca pentru sine o, bietul de mine, ce pacat ca intr-o tara de orbi nu vede nimeni cum atatia si atatia scriitori imi plang soarta ca si cum le-ar pasa dar de fapt nu le pasa decat de ei si de plafonarea lor, eu singurul scriitor din oras capabil sa uimesc orasul fie si numai cu o poezie, eu scriitorul care ma confund cu lumea trista din oras, cu lumea murdara din oras, cu lumea fututa din oras, da, eu scriitorul care dintr-o lovitura de cot pot sterge cea mai mare capodopera a acestui oras.
apoi gata sa o iau de la capat.

cam asta am simrit eu si cam asa e, noi suntem cei mai buni scriitori din acest oras dar inca lumea nu a aflat. m-a bucurat textul tau pentru ardoarea din el, pentru adevarul crunt si pentru verbul taios.

si pentru ca autorul a trecut deja in lumea universala a literaturii, si pentru ca n-am apucat sa citesc din el pana acum. fragmentele postate sunt insa elcvente pt mine, gasesc o bogatie mare de idei si asta ma atrage catre cartile lui. de asemenea se cuvine sa stie mai multa lume de acest autor si scrierile lui, din semnalul lui Yussuf se vede liber ca avem de-a face cu on autor incrancenat, cu o viata palpitanta, ceea ce promite scrieri asemenea.

mi-a placut mica incursiune motivata de Greata lui Sartre. Am citit acest roman acum vreo 15 ani si tin minte ca m-am regasit in el, chiar daca aveam o varsta destul de redusa. mai mult, lectura a fost usoara, doar o simpla teama resimteam fata de final, care la o adica a fost sub asteptarile mele. ce vroiam sa spun despre tecstul dvs este ca la o adica nu este un eseu, ci doar o asamblare de idei, majoritatea personale. nu va propuneti sa demonstrati nimic, si nu trageti nicio concluzie. dar ca lectura e ok, mai ales ca trezeste amintiri.

am cetit si io tecstu si mi-a placut. stiam de obiceiu asta, se practica si pe la mine pe la tara, (Dragasani) si intreg efortul tau n-a facut decat sa-mi aduca in minte amintiri si franturi de copilarie. trec anii trec.

versul asta ma tot chinui sa-l inteleg: Și mă tot pierd cu firea în firii albe jocuri.

finalul e foarte misto, pacat ca tecstul nu se ridica in intregime la valoarea ultimelor doua versuri.

tecstul se pierde datorita exprimarii. limbajul folosit nu ajuta ideea, nici abordarea. un golan ar fi spus altfel, ar fi folosit alt accent in exprimarea sa, de aci ar fi venit unj ritm mai navalnic, si o tarie anume. think about it!

mai inati de toate - diacritice! pe acest site nu se accepta fara.
apoi renunta la rima, mai ales daca nu stii sa o faci cum trebuie.
in al treilea rand, citeste poeziile de pe site, macar cele care apar la recomandate, apoi compara cu ce-ai scris tu. nu e cumva o diferenta cam mare? cred ca-ti lipseste inainte de exercitiul scrisului, cel al lecturii. mergi la o librarile, cumpara cateva carti de poezie noua, actuala si incearca sa vezi ce gasesti acolo si ce poti face tu ca sa semene a.

mai intai nu ma mai domni atata ca nu-s domn. apoi am zis de tenta optimista din final, acel topait de fericire, ca altfel imi dau si eu seama ca-i grav. doar ca versurile astea din final
”de minuni cu dop
care nici măcar nu-s sticle
care nici măcar nu explodează
doar țopăie încontinuu
de fericire” dau o stare confuza, nu mie, ci poemului, mai precis nu gradeaza si nu puncteaza cum si cat ar merita. de aceea sugeram ceva mai direct grav si taios, tocmai pt explozia in mintea cititorului, exact ca o coarda care se rupe dupa ultima nota.

sper ca acest indemn sa fie ascultat de cat mai multa lume, copii merita oricate povesti frumoase s-ar putea scrie. succes participantilor.