Leonard Ancuta

am citit cartea acum o luna si pot spune ca inca de la inceput am fost foarte derutat - in general sunt foarte putine femei care sa scrie motivat, excluzand retetele, abordand orice alta tema mai putin dragostea, relatia cu el sau micile necazuri cotidiene, tipul acela de povestiri in care fetele povestesc in versuri (mai mult sau mai putin) ce li s-a intamplat. val chimic are ceva testosteron, evita cliseele de compunere sau cand vrea sa aiba de a face cu ele, le abordeaza sub forma sarcinilor. si totul compensand, asa cum remarca si victor, pe grija asupra cuvintelelor, a taierii versurilor, a imaginilor construite fin, ca o piesa migalita la un strung imaginar. de fapt nu-i vorba de strung, ci o instalatie completa de distilare sau calcinare sau polimerizare, dupa caz.
ma bucur ca te-ai aplecat asupra acestui volum si ca, la modul cel mai cinstit, ai scris impresiile care ti-au ramas dupa, fara a incerca sa epatezi cu o cronica generoasa, laudativa sau chiar daca - asta pentru ca volumul e merituos - nu te-ai incotopenit in faze si metafaze de deconstructie textuala sau mai stiu eu ce abordari hermeneutice de mare slem de iti vine sa dai cu cronicaru de pamant sa iasa cateva cuvinte normale. pe de alta parte e bine sa popularizam si alti autori, sunt convins ca tineretul agonic duce lipsa de indrumatori catre literatura de calitate - sincer vorbind am vazut foarte multe cronici care au in vizor nume care n-au nimic de spus literaturii si care la o adica, platasc aparitia unui volum, prietenii le fac cronici altii, mai mici si nevinovati citesc cartile si se pervertesc de nonliteratura, ceea ce e grav - pentru ca te trezesti ca vin si-ti toarna apoi sute de poezii fara nicio valoare. aferim, bine ca ai scris de noul val chimic!

nu-mi place faza cu lichidul amniotic. in rest un poem bun, cu mici scanteiri de frumusete si imagini reusite.

pai ce sa zic, editura Herg Benet isi face de cap. Mai intai Alexandru Mihai Grad cu vol Surogat, apoi Cristina cu Sînge Satanic, uite ca si Bolea acum, Ursenco, chiar si eu - se intrevede as spune o nisa. Pana la urma, Gothic e a treia carte a lui Stefan si as zice ca pe linga ce si-a dorit el, se incadreaza perfect in atmosfera survolata de Herg Benet.
Si apoi ma bucur ca ai citit aici, si eu am citit Val Chimic si de asemenea si cronica ta, o sa trec mai tarziu pe acolo sa zic ce si cum.

sa ajung cu acest text acolo unde-i e locul, adica la articole/recenzii.
ca eu nu ma mai risc sa astept 16 ore pt o aprobare.

ma bucur pentru tine, atat pentru carte cat si pentru faptul ca ai un sprijin coerent din partea membrilor sitului.

cand citesc ceva scris de tine. sincer, nu mi-am facut cine stie ce impresie, insa am remarcat o oarecare coerenta si dorinta de a spune ceva. in mod normal nu e suficient pentru poezie, dar cel putin e un inceput si o clauza. o sa mai vad in timp.

in esenta o clipa de fericire atent surprinsa, exprimare dezinvolta si chiar placuta, cu imagini care te gadila. o bucurie copilareasca, nevinovata si un joc. un poem bunicel care pacatuieste prin faptul ca nu e deosebit, ca nu vine cu ceva nou, extraordinar. dar in linistea lui, inchisa in balon, e placut.

in mod normal nu e drept sa spui despre un text ca e prea lung. dar aici sunt destule burti care acopera partea frumoasa a textului si care de asemenea l-ar face mai suplu si mai vanos, mai precipitat si mai penetrant. zic si eu, nu dau cu parul.

imi plac anumite poeme naive. dar parca aici energia interna, acea copilarie plina de sens si surpriza nu e atat de puternica.

acest text al tau, are o atmosfera de alice, e misto. nu stiu exact ce-ai urmarit, dar ai elemente de poveste.

eu nu pot decat sa ma amuz de naivitatea ta, desi ar trebui de fapt sa ma ingrijorez de sentimentele ”extraterești” pe care zici ca le ai.

silvia, iar ai dat-o-n bara.
daca eu spun ca vad rațuște diforme, trebuie sa ma crezi pe cuvant. autorul are întotdeauna dreptate, asta e regula operei de arta. fiindca e liber sa aleaga orice pentru a-și exprima ceea ce vrea sa spuna. nu m-apuc sa-ti explic cum e cu iubirea si violul, dar crede-ma pe cuvant ca asa e.
iar Traian T. Coșovei e un simpatic, mă bucur pentru cele cateva rînduri pe care mi le-a scris.

Un diavol cu sentimente


Poezia lui Leonard Ancuța reprezintă o stare de spirit în dezacord fățiș cu normele unei sensibilități ultragiate. Metafora sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al percepției; atât ca mod de a iubi cât și ca artă de a se răzgândi în cuvinte… în sensul de a se delimita deopotrivă tragic și ironic in linia unui postmodernism asumat.
Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeștrii luptelor cu tauri.
Leonard Ancuța se joacă la limita imprudenței cu un sentiment pe care, poetic vorbind, îl domină, dar căruia i se și subjugă. Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace când vehemente, când înstrăinate: dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensității.
Leonard Ancuța e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…

Traian T Coșovei

textul este fermecator, tema extrem de generoasa, insa incursiunea ta mi se pare putin cam incompleta. adica resimt faptul ca a doua parte, unde ar fi trebuit facuta o analiza mai atenta si mai in detaliu a fenomenului, este insuficient dezvoltata. mi-ar fi placut un studiu mai atent asupra motivelor, o analiza mai amanuntita in ci priveste motivatiile, determinarea si realizarea crimelor. e de analizat si felul in care criminalistica feminina apare ca o reactie la cea a barbatilor sau este in sine independenta, individuala, si tine exclusiv de raportarea fiintei la realitatea proprie, nu la una universala. in orice caz, stiu ca se poate imbunatati acest demers, mult succes.

am citit cu rabdare, dar nu s-a lipit nimic de mine, doar nevoia de a abandona cat mai repede. e un fel de amalgam de stari si clisee, in parte fortat poetic, in parte ilogico-absurd, apoetic sau complet lipsit de sens - de ex: Ai lăsat marea să-ți scormonească pereții verii copilăriei îndoite cu maturitatea de primăvară a iluziei calde, înfierbântată, clocotindă până la aburi, desfigurată de realitatea ta, numai a ta în mine.
Cine naiba rezista sa citeasca asa ceva?

e cam ciudat sa torni si sa amesteci cuvintele fara nicio noima asa. cum spunea cineva, cand scrii tre sa tii cont de niste reguli, adica sa te asiguri ca ai un motiv pentru care scrii, ca ai ceva de spus, ca lumea iti recepteaza mesajul si ca ai si indemanarea de a transfigura mesajul tau intr-o forma indirecta. trebuie sa-ti seduci cititorul, si deocamdata nu reusesti. multa bafta.

e un trip halucinat aici. se condenseaza stari, imagini, totul pe fundalul unei povesti grotesti cu oameni carati in containare. ar fi pacat sa caut semnificatii, in mod cert as putea sugera o eventuala directie gresita celorlalti citotori. impresia mea e insa aceea ca s-a cautat expres o astfel de formula oarecum inconsistenta logic pentru a pune in valoare ceea ce se naste prin descriptivul unor stari \"semăna la un trip/care rămâne pe mult timp dar nu era\" - asadar avem tripul care contureaza o angoasa si o tristete amestecate \"apoi tu înainte de plecare te-ai apropiat/m-ai cuprins și m-a întristat că nu e bine așa\" si acest registru continua pana la final. ideea dialogului se sustine pe parcursul intregului text si e mai degraba recusrsiv - avem doar vocea auctoriala, fara niciun alt raspuns - de aici se dezleaga emotia \"am închis a doua zi telefonul nu am explicație/mi-era foarte sau destul de rușine pt că te plac\" si pe de o parte normalitatea capata accente absurde - apare chiar si un fel de dedublare, in fapt o multiplicare a egoului prin amestecarea lui in multimea care actioneaza ca un intreg si de aici impartirea unei stari comune \"cineva când a văzut n/a știut să rabde/și urina mirosea pentru prima dată în viață/mirosea destul de firesc și plăcut așa\", pentru a trage concluzia finala.
este de remarcat faptul ca mintea luneca pe diferite pante in text, de la limbaj internetic la exprimari fruste, dar in tot se remarca un ton cald, gingas aproape, ca o voce care a trecut prin disperare (container).
un poem care se bazeaza aproape integral pe forta de sugestie. mi-a placut.

i-am spus oanei acelasi lucru. e o poezie buna, dar castiga mai mult prin actiune decat prin descriere. o sa acord si eu o stea, in primul rand pentru idee, in al doilea rand pentru ca e un autor mai putin cunoscut aici. in al treilea rand tin sa subliniez faptul ca expresivitatea de aici reuseste sa invinga pana si preconceptia de a nu scrie despre poezie.

poetic, insa am impresia ca lipseste ceva. emotia, as zice, simt ceva artificial aici si poate d-aia.

mi se pare o poezie reusita, transmite. dar as fi lucrat putin la simboluri, parca sunt destul de comune, as fi inlocuit pe ici colo.