Poezie
the gardener of hell
:(o după amiază în crîșma de băut):
4 min lectură·
Mediu
s-a întîmplat într-o după amiază în obișnuita crîșmă de băut
unde mereu erau aceiași oameni și zilele se repetau ca în iad
unde nu era nici o scăpare și cu toate că veneam din locuri diferite
mergeam cu toții în același loc, de parcă aveam întîlnire
mereu același sunet al clopotelor de sticlă care vestesc
afecțiuni hepatice sau pierderea demnității și odihna de pe urmă
cod 100, cod 100, spune unul care vede un tip care plătește cu hîrtie
în caragiale, și ăla își ia un pahar cu băutură transparentă ca ochii
că avea privirea ca o lagună prin care îi vedeai copilăria necăjită,
viața furtunoasă și tristețea fără margini, să nu zic și de singurătate
că singurătatea e calitatea care ne strînge la un loc în crîșmă
iar cînd ne împrăștiem o facem pe razele tulburi ale lunii, fiecare altundeva
acel undeva unde numai o inundație sănătoasă îți aduce apă la pat
așadar, individul acoperă cu laguna lui toată prezența de la mese
apoi vine și se așază la a mea, mă oglindesc pentru o clipă în laguna lui
și-mi dau seama că sunt nebărbierit, nemîncat și însetat
că n-am o poezie în viața mea și nici în buzunar, că am trăit
ca și cum aș fi murit la naștere, pentru că restul e lipsit de însemnătate
dar nu de omenie, mă completează el, de parcă mi-ar fi citit gîndurile
uite, îmi zice, bea un pahar cu mine, hai să ne răcorim, acolo de unde vin
e cald ca la dracu, nu glumesc, e mai cald ca în inima unei stele
ca în inima ta cînd te-ai îndrăgostit cu adevărat, stai, bre, puțin
păi de unde știi tu ceva despre mine, las că știu tot, îmi spune, face un semn
care împietrește aerul și mă văd la inventarea lumii și a dragostei
cînd întunericul nu era pentru că noi eram lumină, cînd nici cuvînt nu era
pentru că noi eram singura expresie a cuvîntului, noi eram facerea, noi
eram nimicul care a venit după noi, așa s-au inventat pereții albi
bine, mă, beau, că oricum în golul lăsat de ea nici marea dacă s-ar vărsa
nu l-ar umple, dar cine ești dumneata, nu te-am mai văzut pe aici și nici altădată
nici nu contează, spune el, am venit să-mi dau demisia, să mă duc
unde nu se mai aude cîntecul cucului, unde uitarea nu are ce să uite
eu sunt grădinarul iadului și îți dau ție slujba mea.
ia el două pahare din care ne priveau niște ochi mari și transparenți ca păcatele
și după ce le dăm pe gît spune, acum că te-ai privit în suflet, ce vrei să faci
să stai în crîșma asta unde pînă și sfîrșitul lumii trece pe lîngă tine
fiindcă nu însemni nimic, sau vrei să faci ceva cu viața ta, să fii grădinarul iadului
să faci flori de foc, să sculptezi în magmă, să pictezi în metal topit
să fii dirijorul tuturor angoaselor și țipetelor din lume, să vezi toată durerea posibilă
să fii rece într-o lume fierbinte, apocaliptică și să înțelegi că nimic nu te afectează
să înțelegi că nu există resemnare, răscumpărare sau vină, nu există ispășire
că ești doar tu într-un punct lagrange cu lumea, să stai în echilibru
între iubire și poezie, între vise și realizări, să ai doi copii, viața și moartea
să ai două speranțe, durerea și chinul, să ai o singură liniște, că vei uita cîndva
toatea astea, cînd va îngheța iadul.
stăteam în după amiaza aceea în crîșma mea de băut, aerul se cocea la lumina
molcomă a unei ferestre cernite cu fum de țigară, priveam în ochii ca niște lagune
prin care vedeam vulcanii plîngînd pe fundul oceanului, ochii unui străin
care își spunea grădinarul iadului și voia ca eu să fiu el, tocmai fiindcă îl înțelegeam perfect
pentru că nu există poezie mai frumoasă decît poezia durerii, frumusețea e trecătoare
și oricare naștere înseamnă durere, așadar mi se cerea să fiu eu grădinarul iadului.
la un moment dat m-am trezit, omul plecase dar în locul lui îmi dansa o văpaie,
o femeie dintr-acelea care te învie din morți cu un singur sărut. zîmbea
și îmi adusese o floare, mă simțeam ca dracu, ce femei vin și aduc flori
bărbaților la cîrciumă, să mă vadă toți bețivii cum sunt cumpărat cu o emoție simplă
să simtă toți pornirea de a-și da ceasurile în urmă pînă cînd au iubit.
privirile toate pe mine, nu, nu, am zis, nu voi fi grădinarul iadului, vă iubesc pe toți
și am luat două reci să mai domolim văpaia, apoi m-am dus să mă încălzesc în ea.
0211.427
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 769
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 57
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “the gardener of hell.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14179123/the-gardener-of-hellComentarii (21)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LAmai multa lume această poveste, multumesc de apreciere!
0
TDDistincție acordată
"nu există poezia mai frumoasă decât poezia durerii"
feumos rostuit!
luminez
cu sinceritate!
feumos rostuit!
luminez
cu sinceritate!
0
LAnu cred că strică nimănui, măcar pentru experiență, să petreacă o amiază în crășma de băut, uneori poate fi un loc miraculos în care găsești multă poezie. mulțumesc teodor pentru semnul luminat!
0
ELDistincție acordată
Și un înger l-ar fi trădat pe Dumnezeu dar singurătatea te poate face un bețiv cu conduită morală deoarece cum spunea un amic de al meu:
,, Nu este bețivan cel ce bea!
Este bețiv cel care se-mbată..."
Cu bucuria lecturii!
P.S. Nu ne vindem sufletul nici regi să fim în Iad! (Zic eu...) :)
,, Nu este bețivan cel ce bea!
Este bețiv cel care se-mbată..."
Cu bucuria lecturii!
P.S. Nu ne vindem sufletul nici regi să fim în Iad! (Zic eu...) :)
0
LAEmilian, ma bucur de trecere și apreciere, sunt sigur ca poemul ăsta merge la sufletul multora.
0
LAEmilian, ma bucur de trecere și apreciere, sunt sigur ca poemul ăsta merge la sufletul multora.
0
ASFiindcă durează mai puțin. Nu îmi place că titlul e în limba engleză. Dacă e vreo trimitere la ceva foarte cunoscut despre care nu știu, retrag ce am zis.
Textul mi-a plăcut. E captivant. E atrăgător felul în care oscilează (de fapt, nu ăsta e cuvântul), mai degrabă alunecă imperceptil între real și imaginar (sau supranatural). Îmi place și că finalul este ambiguu. Și îmi mai place și că vorbește de lucruri importante, grave, fără să dramatizeze. Îmi amintesc că am mai citit o poezie despre această cârciumă care e cumva situată la limita realului. Un fel de zonă crepusculară. Cred că ar fi interesantă o serie despre întâmplările de acolo.
Aici nu văd rostul lui "cu toate că". Logic îmi sună "tocmai fiindcă îl înțelegeam perfect... mi se cerea să fiu eu grădinarul iadului".
"cu toate că îl înțelegeam perfect
pentru că nu există poezie mai frumoasă decît poezia durerii, frumusețea e trecătoare
și oricare naștere înseamnă durere, așadar mi se cerea să fiu eu grădinarul iadului."
Textul mi-a plăcut. E captivant. E atrăgător felul în care oscilează (de fapt, nu ăsta e cuvântul), mai degrabă alunecă imperceptil între real și imaginar (sau supranatural). Îmi place și că finalul este ambiguu. Și îmi mai place și că vorbește de lucruri importante, grave, fără să dramatizeze. Îmi amintesc că am mai citit o poezie despre această cârciumă care e cumva situată la limita realului. Un fel de zonă crepusculară. Cred că ar fi interesantă o serie despre întâmplările de acolo.
Aici nu văd rostul lui "cu toate că". Logic îmi sună "tocmai fiindcă îl înțelegeam perfect... mi se cerea să fiu eu grădinarul iadului".
"cu toate că îl înțelegeam perfect
pentru că nu există poezie mai frumoasă decît poezia durerii, frumusețea e trecătoare
și oricare naștere înseamnă durere, așadar mi se cerea să fiu eu grădinarul iadului."
0
ELÎn primul rând îmi cer scuze că mă bag în discuție! Oricum ceea ce nu îți plae este discutabil... :)
Provin dintr-o școală în care patriotismul literar este sfânt, totuși...
În limba română sunt, cred eu, aproximativ 300 de cuvinte dace, noi fiind cel mai experando popor, doar tempetamentul, accentul și patriotismul ne mai amintesc că suntem latini.
E o chestie adevărată, o retorică, cine pe cine a romanizat...
De ce să nu își facă loc și lexicul nostru cuvinte din neamul wichingilor germanici!?
Cu dragă stimă!
Provin dintr-o școală în care patriotismul literar este sfânt, totuși...
În limba română sunt, cred eu, aproximativ 300 de cuvinte dace, noi fiind cel mai experando popor, doar tempetamentul, accentul și patriotismul ne mai amintesc că suntem latini.
E o chestie adevărată, o retorică, cine pe cine a romanizat...
De ce să nu își facă loc și lexicul nostru cuvinte din neamul wichingilor germanici!?
Cu dragă stimă!
0
ELMerge și experano... :)
Corect: esperando
La comentari oricui îi sunt iertate greșelile... din diferite motive absolut justificabile.
Corect: esperando
La comentari oricui îi sunt iertate greșelile... din diferite motive absolut justificabile.
0
ASEsperando exasperando :) Glumesc, sper să nu fie cu supărare. Limba aceea se numește esperanto. Ai dreptate, poate. Nu știu sigur. Poate autorul a avut rațiunea lui și am venit eu să vorbesc despre gusturile mele. Mi-ai amintit însă, și scuze pentru această mică digresiune, de o discuție între vorbitori de limbă germană pe un forum. Se amuzau că au intrat cuvinte din limba engleză în limba germană într-un mod impropriu. Are vag legătură, dar dacă până și ei au observat "atacul" limbii engleze asupra limbii lor, atunci înseamnă că e un fenomen destul de extins. Desigur, pot să greșesc. Nu pot să spun că am făcut un studiu pe tema asta.
0
LAambele observatii sunt pertinente, însă e nevoie să fac o precizare.
Cînd am scris poemul aveam în vedere sintagma grădina raiului sau the garden of heaven, un loc foarte comun pentru multe scrieri, si cumva de aici a venit și ideea unui grădinar, dar al iadului,un pol opus. am preferat varianta în engleză, tocmai ca efectul pe care îl are formularea românească să aibă mai multă putere, tărie, cumva să nu deconspire direct din titlu.
în ce priveste a doua sugestie, ai dreptate, sună mai normal așa.
Mulțumesc din nou pentru aprecieri, mă bucur că am cîștigat un cititor constant.
Cînd am scris poemul aveam în vedere sintagma grădina raiului sau the garden of heaven, un loc foarte comun pentru multe scrieri, si cumva de aici a venit și ideea unui grădinar, dar al iadului,un pol opus. am preferat varianta în engleză, tocmai ca efectul pe care îl are formularea românească să aibă mai multă putere, tărie, cumva să nu deconspire direct din titlu.
în ce priveste a doua sugestie, ai dreptate, sună mai normal așa.
Mulțumesc din nou pentru aprecieri, mă bucur că am cîștigat un cititor constant.
0
ELCu siguranță nu greșești!
Se construiește din nou ,,Turnul Babilon"... :)
Se construiește din nou ,,Turnul Babilon"... :)
0
LAo sa fac si eu un mic comentariu: limbile evoluează, toate. si de cele mai multe ori se intampla prin imprumuturi din alte limbi. de ex in limba japoneză exista o multime de cuvinte englezești, adaptate, japonizate, pentru că ele vin sa acopere un gol, desemnand termeni, notiuni sau altele care nu erau. la fel se intampla in mai toate limbile, avem si noi o multime. inclusiv engleza a preluat cuvinte din franceză și le-a englezit, de asemenea si invers.
limba e un organ viu, nu trebuie să fim atat de stricti cu asta.
limba e un organ viu, nu trebuie să fim atat de stricti cu asta.
0
ELNu ești doar poet...
Așa este!
Așa este!
0
LAdar cam ne-ai botezat pe toti azi, adică pe Amanda si pe mine. vezi ca trebuie să dai un miel, ca tot vine Paștele!
0
ELAzi tastez fără ochelari, doar așa din prietenie...
Serios:
Azi am îmbrătânit înainte de vreme, și fac greșeli din tastatură.
Serios:
Azi am îmbrătânit înainte de vreme, și fac greșeli din tastatură.
0
LAe efectul de interferentă intergalactică al textului meu cu lumea, că atmosfer din poem se reflectă si are efect in real si afectează inclusiv puterile esentiale de tastare!
0
ELPoți să crezi... Poemul tău intră în subconștientul celor care îl citesc! :)
0
LAva intra in subconștientul celor care află noutăți de acolo. cu mulțumire că e de unde!
0
ELSe cresc florile...
Este de unde!
Poeziile adevărate cresc acolo unde te aștepți mai puțin.
Precum floarea de colț.
Este de unde!
Poeziile adevărate cresc acolo unde te aștepți mai puțin.
Precum floarea de colț.
0
mirajul morții învins de mirajul vieții, frumos!