Poezie
mega sutra
15 min lectură·
Mediu
am auzit cele mai triste voci poetice ale generației mele scheunînd isteric unele către altele
către propria lor nuditate maculată de virtuți promiscue și pornisme glossy și ieftine,
decapitate de orice mîndrie, zombi cu mersul secătuit de direcții și ambiții carnivore, am văzut
cele mai împătimite suflete cu inimi de plastilină tînjind după supă prin puroaiele celeste
ale dimineților, orbi și mahmuri însetați de sîngele aspru
al divelor de metadonă, de ugerele sterile ale poeteselor de criblură împrăștiate
pe asfaltul mocirlos de sub mecanismul rahitic, abia reușind să umfle prezervativele negre ale nopților
cei care și-au iubit mamele sărăcindu-le ochii, duși, pierduți în convexitățile unor minți de neon
aprinse pe străzile pustii din nopțile boeme cu jeturi sclipitoare de urină decojind pereții de adamant
ai propriilor iluzii într-o supremă conectare la solilocviile ratării pure
cei care și-au vomitat mințile după fiecare scriere ca apoi să-și curețe limba prin lătrat la luna
căzută ca o curvă drogată în bălți de pișat, obscenă și frigidă deodată, ca o virgină moartă
scufundată în visele fără sfîrșit ale pumnilor de diazepam și benzedrină și morfină plătită oral sau anal
l-am văzut pe komartin demolat, cu picioarele tăiate de gheață, beat ca un înger călător vreme de 70 de ore nonstop
arătîndu-se obosit pupilelor mele dilatate ca uterul unei gravide cu apele revărsate, i-am văzut mîinile aburind
prin întuneric de parcă ar fi hrănit singurătăți neștiute, învelite aprioric în marasmul eclectic al nopții
l-am auzit pe ianuș bufnind surd pe gresia de la baie, fracturîndu-mi momentul de dragoste cu înjurăturile lui sfinte
l-am văzut pe leac izbindu-și pieptul de pelerin argotic de veleitarii acerbi de pe terasele de mucava
ale fantasmaticelor crîșme îmbrîncite în calea odihnei
am copulat în fanteziile lui suciu și m-am lăsat tîrît în memoria unui aparat de filmat ca o lighioană feroce
într-un basm de speriat școlărițe cu poponeața roz
am împărțit iluzii de parcă ar fi fost alimente pentru sinistrați, am cioplit chipul somnului cu uneltele lui es pop
și-am dăruit liniștea ca zgomotul fin al motorașului de vibrator, eu bărbat alb în cuvintele negre, mobilate
de dună,
eu bărbat însingurat în bucătăriile megalomanice ale lui hola-țupa, cu firele de păr spintecate pe burtă ca peștii
înmulțiți prin clonare în comediile sau tragediile de tinichea, cine-a șoptit dinspre rîu, cine-a spuzit
cu talentele sale laptele lupoaicei după ce m-a ridicat deasupra colinelor, cine-a copulat în patul taților mei
înainte ca șoaptele pădurii să vorbească deodată în capul meu, cine-a coclit apusul unei bucăți de brînză îngălbenită
în gîtul unui dependent de metempsihoză numai ca să înlocuiască amintirea primului meu dinte lipsă
voi așa ziși nemuritori care-ați înfipt teoriile voastre poetice asemenea unor cruci pe marginea șoselelor,
cei ce vancu-au citit în cimitir, pe khasis între avioane, pe vinicius între drepți, călători în mașina vremii, bubele mele
de pe scrot, voi, monștrii mei în ochii cărora se ghicesc trăsăturile femeilor frumoase, albeața
pielii, alunițele, ridurile fine ca cenușa din urna unor săruturi, tu nora iuga, tu nina hagen a generației mele
luna, pînza ce-mi acoperă ochii, ană blandiană zorile se-mput – de-atîta frumusețe – privindu-l pe nichita
locuind cubul rotunjit în vagine triste, cîtă iubire, tu, iubire – cîtă evlavie în versetele unei furnici
din orbita lui dimov
văratec, simplu, pe spinarea unei ființe imaginare care îndulcește merele, voi, ispite, pizde, conchistadorii
cărora nu le-am văzut corăbiile – moldovan, puțin blank, dornic să fumeze cu mine din bong, să asculte cu mine gongul
pe o înregistrare veche de fonograf, tu păduche nemurilor, brumare, cu versurile tale despre buci helicoidale
și crini printre labii, pornoșag amețitor ca rusia în delir, necoșovit cum coșovei, netălmăcit ca naum,
tu sgb strălucitor, cu pieptul moale ca burta unei lăuze, iubești femeile cu gene lungi ca să te-nțepe în inimă
am dansat cu mugur și perța, ne-am rotit în grădina harului pe arpegii ivite de sub subsuorile subsonice
melancolice triptice căutări ale secretului spiralei onirice, menhirice și catodice, venusieni cu privirile lepădate
asemenea unor mîți de prisos
voi crize ale mele care m-ați pierdut în murdăria femeilor și m-ați fotografiat în cuvinte crepusculare
dorințele mele animalice, dorințele lor animalice și abisul dintre, mai gol ca un ospiciu după o bombă intelectuală
voi însingurări ale mele stropite cu dimineți de vopsea într-o cafenea alături de vocea gravă a danei banu
cînd vinul intră în mine cu nepăsarea unei curve căreia nu-i pasă de fisura din anus
am rulat versuri de fum pictate pe sticlă cenușie cu miki vieru, am rulat în mintea mea păcatul ca și cum aș plonja
sub labiile unei negrese asfixiate de inteligența antichității, și l-am băut pe muri prin umbrele secătuite
convalescente atîrnînd peste muzeul literaturii ca niște ghidoane strîmbe ale unei amieze cu roțile deformate
am urinat pe peretele ce mă despărțea de atelierul lui mircia și mi-am văzut chipul conturat de crăpăturiile
varului, ochii neliniștiți ca două libărci căutînd un loc dosnic, m-am văzut desfăcînd fișicul cu ciocolată
încercînd s-o sfărîm între palme s-o amestec cu tutun și s-o rotesc în foiță, m-am văzut şchiopătînd
pe bulevard
la brațul unei femei tinere, nedormit de o viață, obosit de 100 de vieți, fericit de 1000 și nefericit de toate
viețile laolaltă, m-am văzut aruncat în wc-uri, acoperit de urină și scîrnă, acoperit de glorie și regrete
acoperit de un val imens de pămînt ca și cum dumnezeu ți-ar lua cu grijă și amabilitate virginitatea
m-am văzut cu bădița, cu bădică și cu sfinții hipnotici din dianei4, marii oameni ai revoluțiilor în volute de alcool,
în barba lui soviany m-am recreat și m-am creat într-o nouă sintaxă și am juxtapus găurile din mine în continuarea tunelului
timpului, m-am încălțat și reîncarnat într-un golan învelit în mielinele acordurilor electrice, dependent de futaiul
energetic al gîndurilor, respirînd încă dementa spovedanie care mă înalţă înspre mintea mea goală și rătăcită –
în infinit, în absolut
v-am văzut pe voi neprihăniți și pieritori ca un pot pe masa de poker, disperați ca sirenele autosalvărilor
cei care au digerat oasele statuilor de pe insula paștelui, care-au făcut baie cu himere în apa iordanului
și n-au primit niciodată o masă gratis la celebrarea Marelui Vis
cu hașiș pe hîrtia de o sută de dolari mi-am luat primul avînt în realitate și am patinat pe sute de labii
am lăsat celulele moarte de pe călcîie să corodeze băile avocaților, miniștrilor, ambasadorilor, am uitat
cîte covoare zburătoare și-au dat primul examen de zbor cu mințile mele, cîte cu motocicleta lui manasia
cei ce și-ai vîndut frumusețea pentru greutatea mea posibilă, improbabilă, cei ce și-au violat mama
murind cîteva vieți la rînd
în preajma goliciunii mele ca un cîmp de narcise ucise de ambiția lunii de a nu părăsi cerul trei luni
una după alta, la fel ca ambiția unei revoluții comuniste hotărîte peste noapte să păstreze eternă fecioria
lolitei
am stat la masa deznădejdii cu cele mai obscure minți ale generației mele și-am refuzat nemurirea
ca o oaie stearpă care-a citit sartre și heidegger și din ugerul ei s-au prelins cei cîțiva zeci
de ani ai mei, cenușii și bățoși ca urmele unui vechi proverb indian semnalat cu focuri de un istoric apaș
o, izmă a veciei, ce caznă să te relaxezi și să mori, cînd știi că unchii tăi erau moroi de succes iar faptele lor
îţi zgîriau urechile istorice ca un dezacord nepremeditat între subiect și predica aventurilor de pe munte, o voi
cei bogați cu duhul, amărăciunea voastră e cafeaua zilelor noastre, amărăciunea voastră ne izbăvește
de la o viață la alta, de la un vis la altul, ne scufundăm dintr-un pămînt în altul de parcă am fi cățeii lui sociu înecați în găleată,
un mort care se topește în toți morții deodată, un argint viu plumburiu face viața să răspundă morții
cu o grenadă la ultimatum
o, iluzie, ce întrebări poartă carnea cînd roșește, ce răspunsuri are cînd putrezește, ce sentimente are femeia
cînd îți treci mîna prin puful dorințelor ei, ce ochi face bărbatul cînd alt bărbat îi atinge bărbăția și nu se oprește,
timpule, îți treci pula prin pletele mele și vinul se usucă-n cristale ca sîngele meu pe buzele străinei ce m-a mușcat de inimă
ce viață, ce ușurare, privirea mea curge ca o apă de munte peste crestele fierbinți ale labiilor, de la sfîrcuri
pînă-n adîncuri ochii mei se fac tot mai negri, tot mai negri – ca și cum tu dragostea mea ai telefona
cu dragoste inversă și eu n-aș auzi soneria, n-aș auzi supranaturala, megastrălucitoarea, ultracolosala
chemare a organelor de copulare, nu mi-aș auzi ficatul călare pe ficatul tău, nu mi-aș auzi intestinul gros
penetrînd al tău intestin subțire, nu mi-aș auzi plămînii împingînd cu putere în plămînii tăi aer și timp
ființă și timp, iubire și timp, absolutul și timp, timp și timp și un cuvînt copt ca o pară de toamnă
o dragostea mea, ferice de cei cu frica sacră care adastă ca niște oxiuri de metal prețios în curul istoriei,
o, tu, poezie, înțelesul tău trece prin sicriul meu ca un fulg de zăpadă printr-o dorință de primăvară
ca o impresie asiatică peste o excitație barbară, ca aroma de femeie ce-n amurg își caută moartea
pe pielea vînătă obosită, caldă, a sexului unui viitor sinucigaș
o, semantică, m-am prăbușit în toate închisorile comuniste ca să aud gemetele rațiunii, să văd bestiile rațiunii
dansîndu-mi în cascade de vomă, vorbindu-mi în spargă ca nina, vorbindu-mi de sub scări ca crista
arătîndu-și inima vlăguită prin bluza roasă de alergare ca florentina c.
am îndurat dragostea pînă membrele amputate mi-au înflorit înăuntru, am îndurat dragostea și-am auzit universul
cum geme,
cum plînge orgasmatic îmbrăcată în costum de pionier ca o fecioară comunistă pe care vrei s-o spargi
ca pe o grevă a clasei muncitoare, ca pe-un cont în bancă al marilor capitaliști, ca pe fondul secret
al bisericii, ca pe cutia goală a milei, palma întinsă a unui veteran de război în războiul cuvintelor, eu
cel care s-a botezat în vodka ieftină a gărilor și s-a hrănit cu felii de realitate între felii de vis
care-a rămas cu colțul hainei prins între ușile metroului înainte să coboare și trenul îl tîrăște inexorabil
de-a lungul peronului ca să-l izbească de masiva oglindă din capăt, o te rog doamne, dă-ți pentru o clipă
chiloții jos și lasă-mă să te fut numai o dată, apoi fă-mi un mormînt mic și vesel cu o cruce în formă de îmbrățișare
sau de penis captivus, așa cum am rămas blocat odată în lift cu o carte de kawabata și am înflorit ca un vișin
nu mă aud cei ce ce mă doresc, nu mă aude nimeni, sunt parfum de liliac între gazele de eșapament din marile
intersecții, acolo unde mă întîlnesc cu spectrele poeților, cele mai mari voci ale generației mele necunoscute
cei ce putrezind mă aud putrezind, cei ce iubind mă aud iubind, cei ce pășind îmi aud pașii pe străzile neînchipuitului,
nefăcutului oraș, cei ce în umbra falusului meu își strigă amanții, cei ce în umbra menhirului meu își fut
poeții preferați
în cele mai ascunse stihii, în cele mai obscure găuri din scăfîrlii
cei care în umbra umbrelor umbrelor falusului meu vor adormi ca iarba sub coasa nemiloasă a lunii
care-și arată de mii de ani jumătate de față
ție iubire care-ai halucinat ani întregi în creierii mei ruinați de sărăcie, ție iubire care mi-ai stors cuvintele din minți
încît ochii mi-au îngălbenit ca două cămăși albe uitate pe sîrmă în soare, așadar vouă care pe sfori de cocaină
vă deșteptați împreună cu mine în prispa casei sub șorțul mamei sau al bunicii, în miros de gogoși calde,
cu tine mă trezesc meteorit singuratic, eu, futevînt pe tine te aștept să cazi în inima mea să mă lovești ca o platformă
înaltă de pe care ating stelele
am plîns cu sos de pizza alături de mugur grosu, am ridicat animale în văzduh cu perța, nu vă spălați pe cap cu furtunile
în care mi-am iubit iubita, o dumnezeule geamăn, cum ți-ai mîncat geamănul, cum între bucile tale au sărit
minunile pompierilor din pompeii, atingerea tălpilor de negru pe muguri de bambus, celestă amintire,
tristă dar îmbibată
de sinestezie romantică, voi, care-ați mucificat cu sfințenia voastră trădarea dulce a cărnurilor
care-au așteptat în frustrare optimismul unei ere de mamifere
celor care vor ajunge cu mine în moarte doar ca să fim divizați de propriile obsesii despre moarte
celor care vor trăi într-o vacă și vaca asta îl va urmări o vreme pe mihuț apoi se va căsători cu tine
n-am avut țigări și am suferit într-o carte condamnată de închiziție să ajungă înger, l-am țepuit pe darwin,
am luat metroul de la euglenă la geniu și mi-am urmărit remușcările cum dau la o parte ca niște ștergătoare de parbriz
bruma din ochii mei, celor care sunt îndrăgostiți de cadavre pentru că sunt reci și nu mint
celor care sunt alergici la fericire, celor care sunt somelierii propriului sînge
celor care și-au scuipat în față ex-angajatorii, ex-managerii, ex-soțiile, ex-prietenii, ex-tremele, ex-pierile, ex-humarea
și-au simțit bulele cum se ridică din sîngele unui înjunghiat
voi bărbați care vă faceți pantofii cu doliul mamelor noastre, voi bărbați care nu sunteți în ochii verzi
ai cobrelor
sănătatea voastră e o piesă mutată pe tabla de șah, oh ce vagin frumos înghite soarele seara, oh, ce vagin
scuipă ignoranță
peste florile crescute pe mormintele voastre, voi cei care ați lăsat cosmosul să facă bube rîioase pe spate
ca broasca în ochii căreia te uiți și spui bonjour tristesse
voi sunteți aici să aruncăm cu vin peste umeri, cu fiecare zîmbet să fim puțin mai bătrîni, cei care sub impulsul
primăverii v-ați lăsat unghiile să se-nfigă în coaiele sfinților, să-nflorească teii în oasele voastre cu gust
de vulcan stins, cu gust de demon, de despot sau chiva
cei care s-au descompus în gimnastici sinucigașe și au plonjat peste mese de sticlă ca belfast,
celor care-au avut viziuni împămîntate cum aparatele electrocasnice, celor care-au plîns cu șpalt și rugină
de oase
bărbaților albi cu buze de negri sau de clauni imitînd dezastre în halbe de bere, orgasme-putere cu stigme și dorințe
puternice de a distruge roboți artistici, celor care și-au colorat labiile cu chinoroz pregătindu-se pentru
un isus de elefantium;
celor care au simțit tentația în direcția marilor frustrări și au preacurvit cu ele, părăsiți de vină, goi ca niște cîini
cărora boala le-a supt măruntaiele și s-au lăsat storși de umbre, celor care și-au înfipt țigările aprinse
în ochi să vadă focul și visele dinlăuntru;
cei care-au înțeles limba păianjenilor și au înțeles că liniștea crește odată cu plasele, minunata liniște
a mucului de țigară așteptînd în scrumieră ultimele buze,
pulangiilor cu papion în loc de buze și maladii de comunicare în loc de pandativ, celor care cred că las
vegas poate fi un loc în rai și delirul o rugă.
cînd plouă cerul o scenă inundată pe care focul trăiește în spatele tău ca o aură decrepită ca un cip
implantat în vise numai să arate cît de departe te-ai dus, cît de tîrziu poți apune
celor care știu că-s un reporter pierdut pe străzi de vanilie cu reportofonul în mînă și sentimentele
mele sunt niște băieți de scenă care curăță după concert, oh
ce final prodigios, cînd instrumentele bucăți își lasă fiecare sufletul să urce în poezie, celor care văd oameni
pe stradă interpretînd statui celebre cu dorința ca timpul să rămînă măcar o secundă pe loc, celor care au ancoră în loc de inimă
celor care se spală pe dinți cu apă din budă la scriitori, un fum de salvie, un fum de stejar secular, fumul
clădirilor crescute lîngă biserici
celor care și-au uscat cearșafurile pe buda. celor care și-au uscat chiloții pe propria cruce, viziune:
fața mea trece prin pereți ca o respirație de dragoste, trece
prin pereții realității se ivește ca sfinxul sătul cu tot ce-a fost viu înaintea deșertului, dacă lumea ar avea
un buric aceea ar fi gaura neagră din ochiul tău stîng, taci – pentru cei care-au umblat cu gurile înecate în sînge
celor care-au făcut pe ei în visele electrice jucării electrice și s-au lăsat umiliți de jucării în realitate
celor care cu un dildo mov și-au făcut piure de castane și-au săturat păpușile, anesteziile, vînătorii
de senzațional, celor care au mers în direcția scuipatului tăiat în palmă, cu inocența și singurătatea
copilului care șterge urmele de frînă din accidentul părinților, vouă vă spun că veți fi înveliți în fișic de ciocolată
și prizați pe nasul coroiat al poetului, voi cei cărora li se înroșesc pantofii creștinește
în timpul ciocnirilor de marile sărbători naționale,
mi-am văzut sexul umezit de cele mai sensibile și mai calde buze ale generației mele după ce am călcat
în picioare entropiile lor ofilite, după ce-am fumat marihuana rulată cu paginile lor tipărite elegant,
după ce m-am șters la cur cu revistele critice în care-au fost lăudați și îmbălsamați ca niște mumii de faraoni
toți cretinii duioși ai generației mele, coșuri care scot continuu fum, chiar și în pauză, cu toate că tot cărbunele
din lume eu îl port sub ochi ca pe-o călimară cu tuș cînd circulă, numai dus, lacrimile
după ce mi-am dedicat căderile psihice femeilor care m-au urît și m-au scuturat ca pe un nuc,
eu n-am spus nici o rugăciune
inumerabilelor fufe ale eternității ce mi-au consumat plămînii, mîngîierile, asfințiturile, diminețile și mi le-au îndulcit
cu stele de smoală sub unghiile mele crescute sub ochi,
care-au copulat în delir cu paratrăznetul spulberîndu-se în orgasme virane sau walpurgice, celor care
au ejaculat arhipelaguri de stele în oceanele amărăciunii, în contact cu schizofrenia dinamului psihotic, eu
am instaurat dictatura în cuvinte, poezia care va înrobi suflete și le va arde în lagăre ca fascismul
am văzut cum în toate semnele, în cel al diavolului, al anarhiei, flower power sau în micile semne divine
e un mic semn ascuns privirilor, o nouă cauză pentru care merită să ne pierdem sufletul, trupul, mințile
am văzut cerul aprinzîndu-și stelele de avarie,
un semn discret de dragoste pentru care nici o moarte nu mai pare atît de concretă.
0231740
0
BG
