Laurențiu Nelu Rădoi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Mă-mbrânci spre moarte mâna Umbrei mele adormite, Căci degeaba-și trăia visul Unor gânduri risipite. Și căzui într-o baladă Din speranța

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Plouă liniștit afară, prin noapte Și picuri se scurg spre vechi amintiri Iar ploaia pătrunde ca o rază, departe Prin zile și nopți și ani de

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Se înalță peste ani la marginea drumului și trunchiul și-l îngroașă în torentele ploilor, și mi-amintesc, copil fiind atunci, cum am crescut la umbra

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - ...Și astăzi este ziua mea: O zi plouată-n amintire, Pe sub o lungă viață grea, Străpunsă de nețărmuire. Și astăzi este ziua mea; Pledez pentru

Râuri varsă către mare ochii tăi cei triști și plânși, Păsări stau pitite-n părinți ca în codrii nepătrunși, Albe drumuri răsfirate îți pornesc din mâna dreaptă, Iar spre buza gurii tale un sărut

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Trecu vacanța și lăsă o urmă de durere Peste ale sufletului corzi secate de putere, Ce cântă-ntruna de când tu plecat-ai către școală Lăsând în

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pe cer scria că mă iubești- Dar n-am vrut să cred, pentru că n-am putut da crezare unor vorbe atât de ieftine, care în ciuda valorii lor au sugrumat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E goală ulița din vale Fără de pasul tău, Și vânturi largi răzbat în cale Doinind de dorul său. Și dorul ei, e dorul meu - Adânc suspin de

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Feroce râdea libertatea în mine Pe vremea când puștiul din mine sărea În joacă, pe verzi și înalte coline, Spre primăvăratic șuvoi de vâlcea. Prea

"Spicul necopt poate fi digerat repede!" - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Mi-e teamă de gândul albastrului crud Ce-aruncă necoapte nuanțe ucise, Priviri călăuze spre sufletul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Mă-ntorc după atâția ani În casa noastră de la țară, Privind prin vis copii golani Pe drumul de odinioară. Îmi iese mama-n prag plângând Cu părul

Pe când ora deșteptării risipită-n dormitoare Pune repede-n picioare un întreg batalion, Nici-un zgomot nu se-aude peste-a dimineții boare, Nicio floare nu tresare vis-a-vis la vreun balcon. Au

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Răsări într-un târziu Dintre vârfuri adormite, O lumină-n galben viu Peste ceruri poleite. Țipăt scurt înăbușit De nocturne migratoare, Străbătu ca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Se-ngălbenesc ușor lipsiți de vlagă Copaci frumoși ai toamnei veștejite, Al cărei șir de ani trecuți îi leagă De-amintirile-astea învechite. Mă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Călăuzind spre moarte a vieții stinsă rază, Adulmecând o urmă spre alte lumi mai noi, Și alungând din aștrii ce noaptea-mi stau de pază Mă scutur de

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Un nimeni răsărit în marginea uitării Pierdut de năzuințe, de visuri, de idei, Un nimeni alungat de valurile mării, Un nimeni mi-este viața, o frunză