Regrete târzii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Mă-ntorc după atâția ani În casa noastră de la țară, Privind prin vis copii golani Pe drumul de odinioară. Îmi iese mama-n prag plângând Cu părul lung albit în plete, Totu-i schimbat complet, și-n gând Mă-nțeapă-adânc, amari regrete. Îl văd pe tata prin grădină, Ținând de lanț, o capră paște. Mă vede, dar nu vrea să vină, Așa-i că nu mă mai cunoaște? Și țânci ștrengari de pe pridvor Nu mai aleargă-n bătătură, Țipând, plângând, sărind de zor, Urmăriți de vreo-njurătură. Din vatra casei nu mai zboară Acel miros de pâine caldă, Ce-o luam, nedusă pe la moară, Și-n grab' mâncând, fugeam la scaldă. Prin colbul drumului tăcut Nu mai trec goi, murdari la gură Acei copii, ce s-au pierdut Acum, departe de natură. Pisica noastră-n prag, la soare, Bătrână-și linge-ncet vreo labă, Cu jocuri lungi, chinuitoare Acei copii n-o mai întreabă. Bătrânul nostru nuc uitat, A divorțat de soața-i verde, Sărac de frunze, trist, uscat, El ram cu ram în vânt își pierde. De stâlpul porții strâns mă țin, Îmi vine să leșin, mi-e sete, Ce crud a fost al meu destin! În piept mă-nțeapă adânci regrete. Și totu-n mine-mi pare trist, Am lacrimi reci pe-obraz și gură. Aș vrea să cred că mai exist Copil zglobiu pe bătătură. Mă-nțeapă-n piept adânci, târzii Regretele crescute-n rânduri Plutesc pe ape străvezii, Și trupu-mi scald în plâns prin prunduri. E vremea marilor regrete, Regrete crude și târzii Ce se-ntrevăd sub albe plete Departe de copilării.