De Vâlcibus non disputandum

De-ar fi avut mai multă minte
Și se lăsa mai pălmuit,
Copilul ne-ar fi procopsit
Cu-alt personaj drept Președinte!
(Laurențiu Ghiță)


Copilul s-a ferit, vezi bine,
Și-așa, de altul, ne-a scăpat;
Tu spui că este foarte bine,
Eu, unul, spun că e păcat. :)

Preferatele mele: a doua și ultimele trei.

pe venit, impozit pe plecat? Sunt bune toate... ce soartă!... \"v-o\' da\" totul impozitat. ne-așteptăm și la impozite pe (din) \"n-or\"!!!? Citit cu plăcere.
mult succes

A treia, aia cu palma lui Băsescu, creează mai degrabă discuții decât aprecieri. Restul, la nivelul de sus. Ordinea mea (descrescătoare) este: 6, 2, 4, 5, 1.

s-a ferit în fine

Laurențiu,
Îmi aduc aminte că atunci când ne-am întâlnit prima dată (la Vișeu) am auzit de la tine câteva epigrame foarte frumoase pe tema taxelor și impozitelor (premiate, parcă) și acum văd că recidivezi (nu știu dacă și cu premiul). Ultima din grupaj este nemaipomenită, în opinia mea! Deci, românul s-a născut \"poet\" (adică visător, romantic, boem etc.) da-l aducem noi cu picioarele pe pământ, la cele pragmatice, făcându-l contribuabil; frumos!
Interesante ideile și pentru celelalte catrene.
De acord cu aprecierile anterioare despre epigrama cu copilul.
Ar mai fi niște nuanțe la prozodie, legate de accentuare (\"Numai\", \"Cu-alt\", \"Nu este\") dar versurile sună, totuși, în general bine.
Toate cele bune!
Cornel

Cu ochii țintă la buget,
Grăi ministrul, implacabil:
„Românul e născut poet,
Da-l facem noi... contribuabil”!
Laurențiu Ghiță

E drept ce spui și eu repet,
Că faptul este regretabil:
Românul s-a născut poet
Dar a ajuns contribuabil.

Faine!

Numai o dată - pot a recunoaște-
Mi-a dat bătaie tatăl meu cel bun:
A început a doua zi de Paște
Și-a terminat puțin după Crăciun!
(Laurențiu Ghiță)


La noi, exact de la Crăciun la Paște,
Era o feerie, presupun:
Căci mă bătea, deși n-ar recunoaște,
Numai norocul, spre a fi mai bun!