Ironia Hazardului

Alunecând pe-o taină din abis, Împins de briza lină a vieții, Cu dâre lungi prin pietrele fragilității, Prin verdele frunzișului puțin închis Stagnează un fascicul de lumină. N-a mai ajuns acolo unde a pornit; Pornirea-i s-a oprit în vină. Îi venea greu să-și mai revină Pentru că floarea lui s-a ofilit. În fața lui e umbră, Iar umbra îi arată calea spre nimic. (de astăzi, pentru ceea ce rămâne)