Jolanda Lászlò

Luni întregi au trecut fară să te mai aud , sau să stiu că mă aștepți acasă. Și au fost și zile în care am zâmbit întreagă zi , și a trecut totul pentru că în sinea mea știam că ești încă acolo. Dar

Îmbãtrânim rapid, observi? Nu mai suntem copiii de altãdatã Am uitat orice detaliu din ziua de ieri Şi-am închis demult şi cartea preferatã. Ne schimbãm în necunoscuți, e firesc Mama are ochelari,

Veghez la pulsul lumii, în fire și în fapte, Inginer peste golul ce-n alții s-a depus, Dar cine-mi ține garda în propria mea noapte, Când soarele din mine de mult s-a dus în apus? ​Lângă mine,

A fost acolo când tata s-a dus, cu ochii lui blânzi, cu pașii tăcuți prin capelă, ca și cum ar fi știut că durerea ta avea nevoie de el mai mult decât oricând. Dormea cu tine, ca o pătură

Nu m-am potrivit niciodată cu mulțimea, cu ritmul grăbit al orașelor mari, cu vocile care cer să fiu altcineva. În mine e o ploaie tăcută, ca cele de vară ce cad peste frunze, și mă regăsesc în

Când mor, semnează si donează-mi organele Dã-mi plămânii cuiva care încă vrea să respire I-am folosit prea mult sufocându-mă în tăcere Dã-mi inima cuiva care vrea sângele pompându-i Al meu e

Am căutat sensul în cuvinte, dar cuvintele s-au sfărâmat ca sticla. Am căutat adevărul în mine, și am găsit doar un gol care mă privea. Ce este libertatea, dacă nu o închisoare fără ziduri,

Nu mai țin ritmul nici unui apus, Nici răsărit nu-mi spune ce-i de spus. Zi sau noapte — ce mai contează? Zilele trec, iar sufletul visează La șoapte ce veneau dincolo de perete, Rozul camerei mele —

Pe firul timpului, tăcut, Am semănat cuvânt și gând, Sperând că-ntr-un colț nevăzut, Va înflori ceva, rămânând. Nu-s stea pe cer, nici vânt în zare, Dar am fost suflet, am fost dor, Și-ntr-un vers,

Când vom fi bătrâni, cu părul alb și pași mai mici, Și timpul ne va scrie riduri pe obraz, Să-mi fii acolo, lângă mine, cum ești azi, Cu ochii blânzi și sufletul aprins în licărici. Vom bea

Copilul din mine încă te caută, Pe ulița veche, cu pași de lumină, Tu, copil sărac, cu suflet de aur, Împărțeai pâinea, dar și vina. Mi-ai dat bucata ta de cer, Și-n ochii tăi, o lume întreagă, Dar

Privesc cerul și nu văd doar stele, Văd povești, văd doruri, văd lumi paralele. Fiecare constelație e o parte din mine, Un gând ce nu tace, o lumină ce vine. Astronomia nu e doar știință, e vis, E

În răcoarea blândă a zorilor, cafeaua cu lapte îmi încălzește palmele, iar iarba, crudă și tăcută, îmi mângâie tălpile ca un început. Câinele se cuibărește în brațele mele, respiră ritmul inimii

Mai am doar câteva ore, să fug de zgomot, de oraș, de nori, spre câmpuri largi, spre liniștea lor, unde iarba mă cheamă cu vechi fiori. Mi-e dor de casa veche din deal, cu poarta de lemn și