Viitor galben

A trecut o altă zi... și clipa plecării se apropia atât de repede, încât nici nu putea măcar pentru o clipă să oprească timpul... Știa însă că nimic din ce ar putea face nu ar schimba drumul pe care el trebuia să-l urmeze... Nu putea plânge și nu avea multe lacrimi, dar știa că o singură lacrimă dura câteva momente până cădea pe pământ, lângă picioarele lui. Mai pierdea clipe pe care le-ar fi putut petrece, cu bune și rele, alături de el... Își dădea seama că va plăti enorm pentru fiecare îmbrățișare și știa că va veni clipa în care fiecare privire în plus, făcută acum, va durea îngrozitor mâine... Se trezi alături de el în crunta zi a plecării, cu câteva clipe înainte ca el să deschidă ochii. Îl privea, bucuroasă de faptul că era încă lângă ea, dar plină de regret, amintindu-și că, în interiorul ambalajului băiatului pe care-l iubește, se ascunde acum un suflet de bărbat schimbat, puțin maturizat. Știa că, în momentul în care își deschide ochii, o va face poate pentru ultima dată. L-a atins pe obraz. S-a aplecat asupra trupului său, sărutându-i buzele pe care le dorise de atâta vreme cu orice preț. Și-a ridicat privirea, cuprinzând-o în întuneric privirea ochilor negri, confuzi... Își dorea să rămână, dar îl împiedica să-și urmeze visul. Trebuia ca ea să accepte asta. Tăcea și scria pe o foaie de hârtie puțin îngălbenită fragmente neînsemnate, iar mâna lui a cuprins-o. Însă era o atingere atât de indiferentă acum... S-a întors spre el și l-a sărutat profund. Știau amândoi că momentul acesta putea însemna ultima atingere a celor ce au fost cândva doi copii inconștienți, îndrăgostiți nebunește, care au crescut alături, dar totuși departe unul de celălalt. Erau schimbați. Maturi. Și aproape [J.D.] iunie \'09