Þi-am așezat un suflet la ușă,
Chiar pe covorul de la intrare,
Cu mare grijă; cea mai mare
De care mă simt în stare.
Așa firav!
Imaterial - ca dragostea ce i-a dat viață.
Aș vrea să îl mai
Încerci
Să vezi lumina
Ce apare când deschide gura,
Și să devii mai luminat.
Nu mă pot gândi decât
La un struț,
Ce noaptea caută soarele în nisip.
Dar lumea nu-i atât de mică.
Iar viața
Îmi pare rău,
Dacă-ntr-o zi privind la chipul tău,
M-am lăsat purtat de val,
Și-am crezut că totul poate fi real;
Am crezut că să fiu stâncă îmi e scris,
De neclintit și chiar de neînvins,
Că
Când noaptea încet se lasă,
Stelele admirând,
Cad în a somnului plasă,
La ochii tăi visând.
Și, deși știu
Că doar o pernă strâng la piept,
În vis iubitul tău aș vrea să fiu,
C-un braț de
Pot fi cam cum s-ar vrea,
Dar fără a mai putea fi eu,
Aș fi tot ce ar putea iubi ea,
Și ce aș urî eu cel mai mult, asemenea.
Să mă privesc în ochii ei,
Doar așa mă pot vedea frumos,
Căci în
De mă gândesc și lacrima-i tot apă,
Nu-i marea ce-o iubesc, dar, totuși e sărată.
Și lacrimile ce le văd în jurul meu,
Nu e decât o ploaie-n care te găsești mereu,
Și această ploaie e natura
Acum este ora târzie-n noapte,
Tot scriu gândind la ale tale șoapte,
Gândindu-mă că-mi este iarăși dor
Să-ți simt al buzelor fior,
Brațele-ți de gât să mi te strângă,
Buzele-ți pe ale mele-ncet
Într-o zi,
Dacă din doi,
Care-am putea fi noi,
Eu voi fi unu,
Te rog, nu spune nu,
Al doilea fii tu.
Într-un an,
Dacă din două luni,
O zi sau două am fi prieteni buni;
O oră de am fi un
Vreau să te pierzi privind în ochii mei,
La fel cum m-am piedut adeseori și eu
Sorbind scânteia ce juca în ai tăi,
Lăsându-mă purtat în zări de neumblat.
Și mi-aș dori, ca strop de lacrimă
Azi va ploua
Chiar înainte de a se ivi zorii,
Căci ochii îmi sunt norii,
Iar ploaia lacrima.
Și va ploua tăcut,
Stropii supafața de asfalt lovind-o,
Apa din ei împaștiind-o
Pe sufletu-mi
De n-aș ști că totul este doar în mintea mea
Aș fi nebun.
Unul în plus,
Adus pe culmea nebuniei;
Și această culme s-ar răpune
Sub greutatea noastră.
În fiecare clipă îmi fac câte o părere
\"Ai grijă cui îl dai\" mi-a spus.
Un zâmbet am găsit ca bun răspuns;
I-am zis \"lasă tu că eu bine știu\",
Și... am ajuns să-i dau dreptate într-un târziu.
A fost și clipa când l-am dat,
Ceva
Cineva mi-a spus
O părere ce mi s-a părut cinică,
\"Dacă a ajuns în moarte clinică,
Ar fi bine să o lași, s-a dus!\"
Dar n-am crezut și continuam să-i dau iubire,
Zi după zi, doză după
Am inima ferecată sub cheie,
Și cheia am ascuns-o undeva unde am uitat de ea.
Și s-a întîmplat să te aud, și vocea ta
Mi-a intrat în inimă, dacă nu era acolo deja, căci n-avea cheie.
Când
Sufletul mi l-a dat Dumnezeu,
Și sper că sunt cumva legat de El,
Și că bucățica ce-i sufletul meu e incă-n El,
Să simtă suferința ce-o simt eu.
Îl urăsc, Îl resping căci l-am iubit,
Și El a
J