Poezie
De ziua a șaptea
1 min lectură·
Mediu
Sufletul mi l-a dat Dumnezeu,
Și sper că sunt cumva legat de El,
Și că bucățica ce-i sufletul meu e incă-n El,
Să simtă suferința ce-o simt eu.
Îl urăsc, Îl resping căci l-am iubit,
Și El a găsit cuvenit
Să-și bată joc de mine, sa mă chinuiască,
Sa-mi ia ce i-am cerut si să se mai și hlizească.
Și oare cum te-ai simți știind
Că sufletu-mi ce-ți aparține,
L-aș vinde diavolului foarte bine,
Și el să facă ce vrea din tine?
Oh, Doamne cit aș vrea,
Să-mi dai puțin puterea ta,
Și orice dorință vrei să-ți îndeplinesc
Sub cizmă-n fața ta să ti-o strivesc!
Dar eu sunt mic,
Tu fa-mă mare,
Și ai să vezi atunci răzbunare,
Și-ai să vezi cum e să fii tratat ca un nimic.
Am zis că-mi ești tată, ajutor;
Nu mă ajuți sa trăiesc, nu mă lași să mor,
Și când mâna ți-ai întins din zările cerești,
N-ai făcut-o ca să mă ajuți, ci ca să mă lovești.
Furia si durerea se zbat adânc în mine,
Aș vrea dar nu mă mai pot abține,
Te blasfemiez, mă lupt cu tine,
Și poate ai sa mă strivești și o să se termine.
002.031
0