Johnny Opera

Yness,

Slăbiciunea pentru moarte ar trebui să o avem toți. Anotimpul morții curăță „negreala” din mine, chiar dacă, cum spui tu, pierde din profunzime. E un poem de atmosferă, de apăsare. Versurile sunt legate de Tarot („spânzuratul” este nr 12); titlul este al 13-lea vers („moartea” are nr 13 în Tarot). Moartea vine repede, de aceea n-am scris o baladă. Închipuieți cum ar fi fost în Egipt, când din fiece familie a fost ucis sugarul – cam acolo eram eu când am scris asta.

Mariconsti,

Sunt de acord că am avut amândoi inspirație din aceeași muză sau poate, într-un accept Jung-ian, am fost amândoi în contact cu același subconștient universal. Nu citisem poezia ta, și sincer nu găsesc asemănări decât în imaginea finală. Nu aș numi asta un exercițiu sau o reluare a temei tale deoarece cele două texte diferă ca stil și mesaj.

Toamna, echinoxul trezesc sentimentul tranziției și-al morții în oamenii. Nu întâmplător 31 octombrie este Halloween în țara mea adoptivă, sau 1 noiembrie este Ziua Morților în România. Toamna ne amintește de transformare, că totul este temporar. Energia ei inspiră în oameni sentimentul trecerii pe alt tărâm.

Viziunea din „Mormânt de viață” și din „E anotimpul morții” este ușor apocaliptică – cu diferența că a ta este una generală, a mea se aplică în mod particular la moartea unui copil. Apocalipsa are prea multe laturi ... ca să poată fi cuprinse în câteva versuri. Îți amintesc penultimul cântec din „666”, albumul scos de Aphrodite’s Child pe vremea când Vangelis, Roussos și Irene Pappas erau relativ necunoscuți și inspirat din Cartea Revelațiilor, Apocalipsa lui Ioan 13/18: And all the seats were occupied. Adică, la Judecata de Apoi, nimeni nu rămâne pe dinafară.

Vorba-ți inspiră atmosfera jocurilor de calculator, cu super-șobolani ce trebuie urmăriți și destituiți printr-un click de ...șoarece. Atmosferă à la Kubrick/Spielberg în „Eyes wide shut”, unde imaginea făcliilor din ritualurile orgiastice s-ar potrivi excelent pentru tribul șobolanilor cu glugă. Ultra-cool.

Nu mă-nghimpi de loc Sorine,
Mersu-n timp nu-i pentru tine.
Însă eu pot să mă plimb -
Sus ori jos ori printre timp.

Scuze pentru închipuie-ți ... am avut note relativ bune la gramatică :)

http://www.agonia.ro/index.php/poetry/89281/index.html

N-am făcut parte din experiment, și nici nu am văzut imaginea decât în poemul d-lui Doboș, dar „Dorința de Absolut” este – dacă vreți – un gând post-aliniere. Dacă ideea alinierii mi-a fost străină, cu siguranță că ceva s-a distilat dincolo de ea... într-o dorință.

Armonia s-a vrut de nouă, cele 4+4 fiind încheiate de al nouălea, Babel. Un compromis până ce-ți dai duhul, înecat de cuvintele care te inundă, de-ți pierzi glossuflarea. Mulțumesc pentru decriptare.

Replica dată,
Parodie haioasă:
Prea meritată

Superbe versuri ce-am cetit,
Pe lună plină-n ceas de seară,
Irakul rău m-a necăjit!
Cum poa’ talentul să dispară?

Florine, vesta să ți-o pui,
De kevlar de găsești prin dune,
Și oriunde vei fi hai hui,
Norocul să îți fie nume.

Bardului de Slobozia
Ce cunoaște poezia:
Chiar de-ai fi tu Dom’ Dinescu,
Nu mai fă pe Călinescu.

Spre informare: religia hindusă discută șapte categorii de Adevăr. Noțiunea „de dincolo de adevăr sau de ne-adevăr” abia acoperă două dintre ele, cele care pot fi percepute imediat din faza microscopic-biografică în care ne aflăm. Cum ar spune Kierkegaard, viața este trăită înainte și înțeleasă înapoi. Mai departe: “dincolo de acum, / dincoace de niciodată” stabilește idea unor repere spațiale în timp. Cu alte cuvinte, o tranziție în spațiu-timp menită să ilustreze starea a-temporală și a-spațială, având în vedere că salcâmul crește mai peste tot.
Mai departe: “sincronicitate în clipa din afara clipei“ aduce în prim plan ideea de afazie, de neajustare, sau, pentru cine preferă termenul fizic, de defazare cu π/2 (‘pi pe doi’). Cu alte cuvinte, dorința de simultaneitate în gândire, într-un moment anume din viață, poate chiar de maturitate (sau nu) trebuie să coincidă cu un moment al existenței, și în nici un caz cu “clipa din afara clipei” (care există doar într-un univers, să-i zicem Drăgănescian, al ortoexistenței).
Iată așadar, simpaticule Doru Brașoveanu (\"jaf\") de ce pare ușor să dai note, dar este mai greu să pricepi ce-a fost în sufletul celui ce-a încercat să scrie. Și încă ceva: eu nu dau note altora, pentru că socot asta a fi treaba criticilor literari. Ori, cum tot românul e născut poet, criticii (buni) sunt mai curând rara avis in terris.
Așa se face că, stând în San Diego după câteva pahare de Chianti Riserva Classico Villa Antinori 1997 (din care nu se mai fac deoarece Antinori a pierdut calificativul “Chianti Riserva Classico”) urmate de un Brunello di Montalcino 1998 (aici nu am nici o conotație), nu pot să spun că mă supără foarte tare nota patru. Am luat note de patru la școală, dar asta întotdeauna de la dascăli pe care nu i-am respectat prea tare. Facă nu-ți place cum scriu, nu mai trece pe-aici. N-am să-ți duc lipsa. La urma urmei, într-un sens larg, efortul domniei tale de-a face pe criticul literar se potrivește precum peștele la bicicletă. Mai bine scrie, logofete... scrie.

Referința (criptică) la film îmi evocă „Le temps du Loup”, de Michael Haneke – un ciudat film post-apocaliptic în care românii joacă rolul unui personaj secundar colectiv. Am văzut filmul la Boston, cu traducerea de rigoare, în care „foreign language” era singura referință la români, replicile în limba română nu erau traduse iar cei care veniseră să vadă filmul au plecat, cu siguranță, speriați de invazia „străină”. Poate greșesc, iar filmul la care fac referință Andrea și Vladimir este cu totul altul. Nu-mi voi face mea culpa dacă greșesc, fiindcă interpretarea este numele artei.

Poemul îmi pare pre-apocaliptic: „asfințim” la „balul de sfârșit” inspiră stare de deznădejde tremurând la gândul că mai există viitor.

(O stea (*) de unde nu se poate.)

Bobadil: Deocamdată mă simt împiedicat și stangaci, dar cred că am ceva de spus :) așa că mulțămesc pentru încurajare.

Asta era și intenția. Evident, am considerat textul mai mult decât o parodie, de aceea am preferat \"insipirată\". Ma bucur că aduce zâmbet.

Magule, Bogdane,

Pentru cei dintre voi care sunteți tari la haiku, vă invit să participați la „haiku ju-jitsu” – este organizat anual de revista „Alibi” din New Mexico. Invitațiile (categoriile) se lansează de regulă vara – am remarcat că Vasile Moldovan a trimis ceva direct din România. Link-ul – cât o mai fi actual și nu-l arhivează – este http://www.alibi.com/editorial/section_display.php?di=2004-09-16&scn=feature#9548
Am călcat regula 5-7-5 pentru că ... așa am simțit (nu e scuză, e fapt). Zei niponi, români și de-alte nații, iertați scribul. Reparații în varianta 2.0 ...

Pentru Claudiu et alia:
Nu m-am putut abține – șoarecii de laborator au năvălit peste mine și m-au chemat să le povestesc emoția de toamnă. Identitatea lor genetică se cere auzită. Parodia, după mine, este o formă de admirație și-n același timp un gest de dat cu tifla. „Dor” le-a inspirat pe amândouă: e, și nu e, o poezie remarcabilă. Dar tocmai de aceea, probabil că este. Enjoy this one from the lab mice.

Ca o rază de soare într-un prim răsărit, „tu și eu” trece de din nevăzutul orizont direct în inimă. Ca o dimineață de toamnă, „tu și eu” aduce tristețea iernii unei iubiri neîmplinite. Ca un ceai de mușețel, „tu și eu” vindecă la suflet.

Nabser,

Trebuie să recunosc că așteptam, undeva acolo, o referință criptică la fata padișahului împărat, care a devenit soția lui Paul Atreides (e.g., http://www.arrakis.co.uk/ pentru curioși). Singura sugestie E.T. este, probabil, legată de „cele două Luni” – o referință obscură, probabil – dat fiind că universul controlat de prințesa Irulan este infinit.

Superbă partea cu nenorocirea ce coboară cu pietre în piept... probabil pietre funerare. Silabele regăsirii îți dau voie să amesteci aplaudând cu inundând, în poate serendipitosul (se poate deriva „serendipitate” în felul acesta?) „aplaundând” – sună ciudat de românește (o inundație cu aplauze?). Te văd dincolo de relația cu Irulan, cu toate Irulan-cele, gata oricând să-ngenunchezi pentru a arde, complet, în târziul clocotind. O ispravă demnă de repetare.

Imposibil de vrute sunt acele dorințe pe care știi că nu poți să le-mplinești. Sunt acele dorințe care-ți tulbură ființa, pe care nu le poți exprima cu voce tare, poate nici măcar când ești singur… Ca să închei pe o notă de umor, Murphy spune că ceea ce este bun în viață este ilegal, imoral sau îngrașă.

Madalina,

Anatomia acestui text sugerează o pregătire medicală – caz în care psyche-anorexia se tratează nu prin arătarea cu degetul către lașa conștiință ci prin trezirea acesteia în spațiul conștienței. Dacă pâinea de toate zilele e așa uscată de rupe dinții câinelui, poate este momentul să spui adio carierei (ne?)medicale francofile, sau poate chiar situației în care te afli. Poate a sosit momentul să dai brânci acelui spleen, și să preiei în mod activ rolul de controlor al vieții tale. Altfel, anorexia ta se va traduce într-o stare de nemulțumire tot mai adâncă – de care sunt convis că nu vrei să ai parte. Scriind despre spitalul tău sufletesc într-un spațiu public precum agonia.ro este, în fapt, un strigăt de ajutor. Dă-i curs, și începe prin a te ajuta pe tine însăți... Ca să poți muri liniștită, pe tine, ție, redă-te.

Daca exista reincarnare, Baudelaire este femeie si o cheama Casandra. Sau poate vine din blestemele lui Arghezi? Superb acest amestec de grotesc cu esenta naturii umane - \'vreau\' este un motto pentru intreaga omenire.