Prâslea cel voinic
Vînt de iarnă-mi bate-n suflet, Vînt de iarnă singuratec, Doar iubita-mi stă pe cuget... Degetu-i plasat molatec Sub genunchiul adormit. Dintre merele de aur Sare Prâslea cel
De noapte (bună)
Agățat de mijlocul tău, ca o scoică în jurul perlei, aștept să vină oceanul. Să vină să mai ia o gură de aer, sau mai bine să-ți iau încă odată gura la sărutat. Să destup sticla, să curgă vinul
Întru devenire
Prin raza de soare neatinsă de nor, sprijinind bolta topită din crater, mă adaug gândului ce zboară spre tine, fraged descântec șopotind din trecut. De sub raza de soare de nor
Lacrimă neterminată
Alint prima rază de soare ce naște răsăritul, Din ceață alunecând, Nori peste nori printre norii încă amorțiți de noaptea fugară, Zâmbet prelins peste oceanul adormit, Ascund o lacrimă de
Cu miere de salcâm
De sub ramură de salcâm înflorit amețit în sudoarea frunții regândite am ales firul de păpădie ce leagă trecutul de trecut de viitorul de viitor, ce așterne cărări nebătute peste somnul
glossuflare
ploaie-plânset pleoapa clipește clipocind clipa florilor flexibil flagelate blegite blasfemic blazate transformând tranziția tridimensională prezent-promisă probabil dragonului dramaturgiei drog
Cu repetiție de aură
din aripă de înger, o pană căzută într-un moment de visare! o moarte de o secundă sau două merită ... repetare.
Reîntoarcere acasă
Te doresc cum valul de stâncă zgomot sparge Te aștept cum floarea tânjește în răsărit ... tot revin, ca valul ... tot răsar, ca floarea ... erodat, ca malul, ... îmi macin durerea Ai să
E anotimpul morții...
E dusă luna dintre nori și bate vântul sorții. Hai vino mamă ca să vezi. E anotimpul morții. Se-adună sufletele-n snop, se-ngrămădesc cadavre, Îngheață sângele din noi în nesimțiri
În trecere
O stea, scânteie, dulce tremur de pleoapă: Spre dimineață.
Nevoia de Dorință
Mă-ntreb de unde vine nevoia de Absolut (vodca suedeză?) Nu, nevoia de Absolut la oamenii cu înclinație divină, Nevoia care te ține treaz Noaptea Care te duce la disperare când îți dai seama
E anotimpul morții
E dusă luna printre nori, și bate vântul sorții, Hai vino mamă ca să vezi. E anotimpul morții. Se-adună sufletele-n snop, se-ngrămădesc cadavre, Îngheață sângele în noi, nu-i vreme de
Haiku de tristețe v 2.0
Lume uitată, Mă simt desperecheată: Fără inimă.
Violență tăcută
Sunet mutilat, Violența urlând în mine Făr’ a se-oglindi pe irișii mei. Tăcere pe viață, Sau prea multe de spus, Sugrum imaginar, dar fără alibi, Pasiune, regret, prăpăstii-n comunicare.
Haiku de tristețe
Din colț de-a fost odată mă uiți desperecheată: Inimă îndoliată.
Rod
șoarecii și-au pierdut identitatea s-au ros și taie încet peste mine peste cușcă doar frunze de câini șiruri de întuneric genetic la care privesc ochii tăi de laborator.
Fără cumpănă
Dintr-un suflet de ispravă, dintr-o mare de uimire, A ieșit un bob gâlceavă și-o potecă-n regăsire. Dintr-o mare de iubire, din suflet de insomnie, A ieșit un bob trezire și-o potecă spre
Amintiri ce n-au fost
Amintiri nedorite, neiertate și mute mă cuprind peste somn și prin visele slute Amintiri măcinate de regret și stupoare istovite de ce-uri, obosindele oare, Amintiri timpurii, printre visele
Netrecere
De sub celălalt mal, Mă privește-nnorată, Amorțită de nopți Sub salcia plecată Un bănuț pus pe limbă Și un suflet în palmă, Printre cețuri, sub lună Sunt o umbră plecată. Tot aștept să
Rasarit si apus
Răsăritul ce-l văd, pentru unii-i apus, Sau un dram de noroc pe un drum nepropus. Răsăritul ce-l simt, pentru alții-i necaz, Sau iubire și-un strop de nectar și extaz.
