Jianu Liviu-Florian

Parabola a lumii pe care traim: insensibilitate si irealism.

Dorin: Tu sa ma ierti.
Camelia, Elia: Este povestea unui copil oarecare care a avut un copil neasteptat. El stia ca legea ii permite sa faca liber avort, dar nu stia ca Dumnezeu nu ii permite, si culege undeva, la cerurile din Nord, sufletele copiilor care au fost omorati de parintii lor, si care in fiecare zi i se plang de ce nu au parte de lumina, de aer, de soare, de viata, de dragoste. Am aflat intamplator istoria acelui copil care a luat viata copilului sau, si care, mai tarziu, a ajuns intr-o clinica de psihiatrie, inconjurata de brazi, unde i se parea ca vrabiutele si gugustiucii ii vorbesc doar lui, desi, dupa cum scrie Dumnezeu, ca sufletele copiilor din Nord cer pedeapsa pentru parintii lor care i-au ucis, ii vorbea chiar copilul lui. Printre oameni drepti si nevinovati, ca niste brazi.

Da, asa spunea parintele Cleopa Ilie. Ca in ziua judecatii de apoi, Dumnezeu nu va cauta la coroane imparatesti si mitre arhieresti, la haina si avutie, ci la inima omului. Fie aceasta inima, botezata in una soborniceasca, si apostoleasca biserica ortodoxa romana, cununata in ea, si ingrijita de moarte tot in ea, demna de mila lui Iisus Hristos!Fie ea, nu biserica inimii, ci inima Bisericii!

Nu, necredincios nu sunt. Am toate pacatele. Dar spun si eu, asemenea lui Marcu: \"Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!\"

Imi stiu nemernicia.Stiu in fiecare zi ce poate ea. Am nadejde numai in mila Domnului si Dumnezeului nostru, Iisus Hristos!

\"iti miros genunchii a lapte\" De cand nu mi-am mai dus genunchii la gura!
\"se intampla sa ingenunchem\" De spaima...

Iertare, stimate domnule Negulescu N. Nicolae. Am observat abia la a doua citire a poemului dedicatia pe care dumneavoastra, cel prea bunul, o faceti unui diavol. Diavolul roaga cititorii acestui poem sa citeasca, in loc de fratele necredincios Liviu Florian Jianu, cel mai frumos nume din Univers, adica: Iisus Hristos.

Cand ati scris despre vrabii, mi-am adus aminte, stimate domnule Negulescu N. Nicolae, de parintele Cleopa Ilie, al carui suflet a fost de atatea ori bucurat in pustnicie de ciripitul si joaca nevinovata a vrabiilor. Pe de alta parte, tot cuvintele domniei voastre, despre vrabii, mi-au adus in minte cuvintele bunului Iisus: \"sa fiti asemeni pasarilor...\" nici sa adunati, nici sa strangeti in jitnite...Si atunci, cu cele doua imagini in minte, nu m-a mai mirat ca domnia voastra, si sfintii nostri, aduna jarul din inima vrabiilor.
Cat despre nerabdare, si limba nisipului, sa nu uitam ca dupa era petrolului, va urma era apei, folosita ca si combustibil, de fiara civilizatiei, si atunci, ma gandesc la cuvintele Elesiastului: \"Desertaciune, desertaciune! Totul este desertaciune... Dar un Domn cu adevarat intelept este cel care se ocupa cu cultivarea campului...\".
Munti care stau in genunchi, si plang cu tanguirea greierilor... Daca am avea credinta cat bobul de mustar, am spune muntilor sa intre in vesnicie in genunchi, si greierilor sa planga cu lacrimi de om...
Un prieten poet care a murit tanar scria ca la nastere suntem mai intelepti decat mai tarziu, pentru ca tipam de spaima in fata vietii: poate de aceea este atat de speriata fata Golgotei...

Cu dragoste fatarnica,
Jianu Liviu-Florian

\"ca nu voieste Dumnezeu moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu(Iezechiil 33,11).\"

Multumesc, Snowdon King, pentru atat de frumoasele cuvinte nemeritate de mine.

\"Domnul Hristos ne-a dat și El pildă în ce privește cinstirea de oameni. Am spus parcă ieri seara cuvântul că Mântuitorul nostru este Dumnezeu care spală picioarele omului. Ce înseamnă aceasta? Că îl iubește pe om și îl cinstește pe om. E cinstitor de oameni. Și e firesc să fie cinstitor de oameni Dumnezeu dacă a primit să Se unească cu omul. Și aceasta s-a întâmplat la Cina cea de Taină când Domnul Hristos a spălat picioarele ucenicilor și după ce a spălat picioarele ucenicilor s-a așezat din nou la masă și a zis așa: \"Voi Mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul și bine ziceți căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul v-am spălat vouă picioarele voastre și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora\" (Ioan 13, 13-14). Nu a rămas în rânduiala Bisericii noastre spălarea picioarelor ca fapt în sine, dar duhovnicește neapărat trebuie să se întâmple. Ce înseamnă să speli picioarele cuiva? Înseamnă să te pleci înaintea lui, să te smerești înaintea lui pe de o parte, deci să-l cinstești, să-l cinstești mai presus de ceea ce ești tu însuți. Și mai înseamnă ceva: să-l cureți. De obicei oamenii sunt înclinați să scoată în evidență răutățile celor din jurul lor, răutățile aproapelui, ori Domnul Hristos ne învață să ne spălăm unii pe alții. Aceasta înseamnă că trebuie să înlăturăm necurățiile și desigur că o minte curată, o minte bună în general, nu scormonește în gunoaie, ci înlătură și spală, curățește. Așa că duhovnicește neapărat trebuie să avem în vedere porunca Mântuitorului de a ne curăți unii pe alții, de a ne smeri unii în fața altora ca să-i cinstim pe oameni.\"

Draga Tudor, asa este, femeile de la tara au mult bun simt, si toate sunt asa cum spui tu. Dar veridica, femeia mea este foarte veridica, cu ochii mei am vazut-o in biserica, si chiar, privind-o cum se inchina in fata icoanei Sfintei Paraschiva, mi-am adus aminte de cuvintele lui Petre Tutea: intre o femeie murdara pe picioare care se inchina Maicii Domnului si un laureat al premiului Nobel ateu, femeia e o sfanta, iar laureatul este un dihor... Cam asa este citatul. Ca preotul, vazand-o, sa o ia in brate, si sa vina apoi sa imi spuna: o vedeti? vine tocmai de la Daneti, aici, la Sfanta Paraschiva... Batrani ca acestia aproape nu mai exista! Ea, saraca, il tot ruga pe preot pentru o pomenire, si preotul ii spunea ca o va face, dar ea nu avea bani, si era necajita ca preotul va pomeni pe cineva pentru ea fara plata. Si acum mi-am adus sminte de parintele Cleopa, care lupta cu alte femei sa le convinga ca pomenirea ajunge la cer chiar daca nu este platita. Toate s-au petrecut atat de repede, incat am avut timp numai sa imi amintesc, nu sa si reactionez pe moment. Dar as spala-o cu drag pe picioare pe acea femeie, pentru ca credinta ei este atat de aproape de sfinti, si atat de departe de farisei, ca mine.

Draga Tudor, asa este, femeile de la tara au mult bun simt, si toate sunt asa cum spui tu. Dar veridica, femeia mea este foarte veridica, cu ochii mei am vazut-o in biserica, si chiar, privind-o cum se inchina in fata icoanei Sfintei Paraschiva, mi-am adus aminte de cuvintele lui Petre Tutea: intre o femeie murdara pe picioare care se inchina Maicii Domnului si un laureat al premiului Nobel ateu, femeia e o sfanta, iar laureatul este un dihor... Cam asa este citatul. Ca preotul, vazand-o, sa o ia in brate, si sa vina apoi sa imi spuna: o vedeti? vine tocmai de la Daneti, aici, la Sfanta Paraschiva... Batrani ca acestia aproape nu mai exista! Ea, saraca, il tot ruga pe preot pentru o pomenire, si preotul ii spunea ca o va face, dar ea nu avea bani, si era necajita ca preotul va pomeni pe cineva pentru ea fara plata. Si acum mi-am adus sminte de parintele Cleopa, care lupta cu alte femei sa le convinga ca pomenirea ajunge la cer chiar daca nu este platita. Toate s-au petrecut atat de repede, incat am avut timp numai sa imi amintesc, nu sa si reactionez pe moment. Dar as spala-o cu drag pe picioare pe acea femeie, pentru ca credinta ei este atat de aproape de sfinti, si atat de departe de farisei, ca mine.

Stimate Domnule Negulescu N. Nicolae,
Astazi, luni, v-am citit mesajul si eu am fost cel cutremurat. Atat de poeziile domniei voastre, cat si de cuvintele pline de sensibilitate si sinceritate care au venit de la domnia voastra. Pe langa domnia voastra,si creatiile domniei voastre, eu sunt un pacatos nemernic, iar poeziile mele scrasnesc ca niste roti de fier ruginite spre un Dumnezeu pe care de atatea ori l-am tradat. Dar cuvintele pe care vi le-am adresat, cu exceptia celor rele, rautacioase, pentru care eu sunt care va cere cu umilinta iertare, nu sunt ale mele: sunt ale Sfantului Vasile cel Mare,sunt ale Sfantului Ioan Gura de Aur, sunt ale unui prooroc al Sfintelor Scripturi. Daca - asa cum afirmati - ati primit o mare lectie crestina, atunci sa stiti ca nu de la mine, cel plin de rautate si pacate, ati primit-o, ci Ei v-au impartasit-o. Eu incerc sa va iubesc, stimate domnule Negulescu, si am facut-o cu fiecare mesaj prost pe care vi l-am trimis, dandu-mi seama dupa fiecare mesaj ce scriitor prost sunt, si ce poet prost sunt, nu numai intru cele ale Domnului, ci si in cele ale oamenilor, si ce tocite sunt antenele sensibilitatii mele. Eu sunt cel care va rog sa ma iertati. Pace sufletelor noastre, ale tuturor. Va citesc cu pietate, eu, care stiu atat de putin sa comentez poeme, si parca citesc prin inele de arbori varstele rugaciunii si ale credintei. Cu dragoste,

Stimate Domnule Negulescu N. Nicolae,
Astazi, luni, v-am citit mesajul si eu am fost cel cutremurat. Atat de poeziile domniei voastre, cat si de cuvintele pline de sensibilitate si sinceritate care au venit de la domnia voastra. Pe langa domnia voastra,si creatiile domniei voastre, eu sunt un pacatos nemernic, iar poeziile mele scrasnesc ca niste roti de fier ruginite spre un Dumnezeu pe care de atatea ori l-am tradat. Dar cuvintele pe care vi le-am adresat, cu exceptia celor rele, rautacioase, pentru care eu sunt care va cere cu umilinta iertare, nu sunt ale mele: sunt ale Sfantului Vasile cel Mare,sunt ale Sfantului Ioan Gura de Aur, sunt ale unui prooroc al Sfintelor Scripturi. Daca - asa cum afirmati - ati primit o mare lectie crestina, atunci sa stiti ca nu de la mine, cel plin de rautate si pacate, ati primit-o, ci Ei v-au impartasit-o. Eu incerc sa va iubesc, stimate domnule Negulescu, si am facut-o cu fiecare mesaj prost pe care vi l-am trimis, dandu-mi seama dupa fiecare mesaj ce scriitor prost sunt, si ce poet prost sunt, nu numai intru cele ale Domnului, ci si in cele ale oamenilor, si ce tocite sunt antenele sensibilitatii mele. Eu sunt cel care va rog sa ma iertati. Pace sufletelor noastre, ale tuturor. Va citesc cu pietate, eu, care stiu atat de putin sa comentez poeme, si parca citesc prin inele de arbori varstele rugaciunii si ale credintei. Cu dragoste,

Portret de femeie

Uite-o femeie, Doamne, murdara pe picioare,
Ce vine de la tara, sa-ti dea o sarutare!
Ea nu ti-a scris eseuri, nici versuri seci, cu cheie,
Iti da in dar doar viata, si-un suflet de femeie!

Si vine de o viata, din satu-i de campie,
Murdara pe picioare, sa se inchine Tie,
Caci mila si iubirea-Ti, din pita ei, o stie,
Din tarina ce-o sapa, si-i dai icoana-Ti vie –

Ce scriitori se-nchina femeii, o icoana,
Prunc de la tara, mama, bunica, rugatoare,
Asa cum iti saruta icoana Ta pe rana?
Si-atata de murdara e, Doamne, pe picioare …

Incat privindu-i jegul, stiu de ce Tu si sfintii
Te-apleci si speli in pace picioarele femeii,
Si ea, curat, iti poarta, izvoarele credintii,
In timp ce prea-curatii, in Duhul, fariseii

Cu sila iTi arata picioarele-i murdare
De vanitatea vremii…

http://sfaturiortodoxe.ro/drumul.htm

\"...ca harul Duhului a iconomisit ca aceste carti (Scripturile) sa fie alcatuite de vamesi si pescari si facatori de corturi si oieri si caprari, oameni simpli si fara stiinta de carte, tocmai ca nimeni din cei simpli sa nu isi poata lua asemenea indreptatire, ca tuturor sa le fie lesne de patruns cele graite, ca si mestesugarul, si sluga, si femeia vaduva, si cel mai neinvatat dintre oameni sa capete castig si sa se foloseasca de auzire. Ca nu spre slava desarta, ca cei dinafara (paganii), ci spre mantuirea ascultatorilor au alcatuit toate aceste carti toti cei ce de la inceput au fost invredniciti de harul Duhului.\"

“… Filosofii si ritorii si scriitorii cei lumesti – care n-au cautat folosul cel de obste, ci numai sa se minuneze lumea de ei – chiar daca au zis si vreun lucru folositor, si pe acesta l-au ascuns, ca intr-o negura, in obisnuita lor lipsa de limpezime. Apostolii si proorocii au facut toate dimpotriva: ca limpezi si deslusite si-au infatisat invataturile tuturor, ca dascali de obste ai lumii, asa incat oricine singur sa poata intelege cele graite, numai sa citeasca…”

Sfantul Ioan Gura de Aur – Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv

“… Filosofii si ritorii si scriitorii cei lumesti – care n-au cautat folosul cel de obste, ci numai sa se minuneze lumea de ei – chiar daca au zis si vreun lucru folositor, si pe acesta l-au ascuns, ca intr-o negura, in obisnuita lor lipsa de limpezime. Apostolii si proorocii au facut toate dimpotriva: ca limpezi si deslusite si-au infatisat invataturile tuturor, ca dascali de obste ai lumii, asa incat oricine singur sa poata intelege cele graite, numai sa citeasca…”

Sfantul Ioan Gura de Aur – Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv

“Si pururea va rog, si nu voi inceta a va ruga, ca nu numai aici sa luati aminte la cele zise, ci si acasa cand veti fi sa petreceti mereu intru citirea dumnezeiestilor Scripturi – sfat pe care n-am contenit a-l da nici celor cu care ma intalnesc aparte ( in particular). Sa nu-mi spuna cineva acele vorbe reci si vrednice de multa osanda: “sunt tintuit la tribunal”, “sunt prins cu treburile cetatii”, “am de muncit”, “am nevasta”, “am de hranit copii”, “sunt cap de familie”, mirean sunt: nu este treaba mea sa citesc Scripturile, ci a celor care s-au lepadat de lume, care s-au salasluit pe culmile muntilor, care se indeletnicesc mereu cu cele duhovnicesti”. Ce spui tu, omule? Nu este treaba ta sa iei aminte la Scripturi, fiindca esti raspandit de griji nenumarate? Pai tocmai ca e in mai mare masura treaba ta decat a acelora, fiindca ei n-au atata nevoie de ajutorul dumnezeiestilor Scripturi ca cei impresurati de multe griji. Ca monahii, fugind de cetati si de tulburarile cele din cetati, si facandu-si colibe in pustie, si neavand nimic de impartit cu nimeni, ci filosofand fara de teama asezati ca intr-un liman in seninatatea acestei linisti, de multa neprimejduire se bucura; iar noi, care ne clatinam ca cei inviforati in mijlocul marii si avem nenumarate pricini impingatoare la pacat, totdeauna avem trebuinta de statornica si necurmata imbarbatare din Scripturi. Aceia stau departe de lupta, drept care nici nu primesc multe rani, iar tu stai tot timpul im primele randuri si esti ranit mereu. De aceea si ai nevoie de mai multe leacuri decat ei: ca si nevasta te supara, si fiul te intristeaza, si sluga te manie, si vrajmasul iti intinde curse, si prietenul te pizmuieste, si vecinul te pagubeste, si tovarasul de arme iti pune piedici, de multe ori si judecatorul te ameninta, si saracia te intristeaza, si pierderea casnicilor jale iti pricinuieste, si bunastarea te ingamfa, si restristea te abate. Si multe pricini si imbolduri silnice de manie, de griji, de descurajare si intristare, de slava desarta si nebuneasca trufie ne impresoara din toate partile, si nenumarate sageti curg asupra noastra de pretutindeni: drept care avem necontenita nevoie de toate armele cele din Scripturi – ca s-a zis: sa stii ca prin mijlocul curselor treci si pe aripile cetatii umbli (Sirah, 9,18). Poftele trupesti nu se scoala oare mai cumplit asupra celor ce umbla printre oameni? Ca fata frumoasa si trupul bine facut ne ranesc prin ochi, cuvantul de rusine, intrand prin auz, ne tulbura gandul, iar de multe ori si un cantec patimas slabeste vigoarea sufletului. Dar ce zic eu? Ca un lucru care multora ne pare mai de nimic ca toate cele aratate mai inainte, si anume mirosul de parfumuri pe care il raspandesc curvele ce ies la agatat in drum, il robeste pe om doar intalnindu-se ( prin simpla intalnire) cu el. “

\"...ca harul Duhului a iconomisit ca aceste carti (Scripturile) sa fie alcatuite de vamesi si pescari si facatori de corturi si oieri si caprari, oameni simpli si fara stiinta de carte, tocmai ca nimeni din cei simpli sa nu isi poata lua asemenea indreptatire, ca tuturor sa le fie lesne de patruns cele graite, ca si mestesugarul, si sluga, si femeia vaduva, si cel mai neinvatat dintre oameni sa capete castig si sa se foloseasca de auzire. Ca nu spre slava desarta, ca cei dinafara (paganii), ci spre mantuirea ascultatorilor au alcatuit toate aceste carti toti cei ce de la inceput au fost invredniciti de harul Duhului.\"

Sfantul Ioan Gura de Aur – Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv