Cum a murit veșnicia la sat

Liviu,

S-au deschis zăgazurile amărăciunii când am citit versurile, căci atâta frumusețe este în satele noastre și atâta durere în versurile tale. Greu de citit, și mai greu de acceptat.


„La sărbători, venim la șezători –
Și-i întrebăm de au ceva de spus,

În timp ce ei, sătui de munci și ani
Așteapta doar, groparii, la cules,

Să îi îngroape - fără gologani… „

Cu prietenie

Doru Emanuel

ce s-ar mai bucura goga aflând că, după suta de ani de când el se tot lupta cu poezeaua între două re-prize politice, amocul genului bântuie printre conaționalii săi și moare dar nu se predă. și câți nu ar vrea să reînvie toată clasa țărănească, s-o mai înfrățim cu intelectualul și cu proletarul și s-o lansăm la apă. că după un cârmaci, mai avem unul și vom mai avea. tinere, țăranul nu piere, doar se duce să reorienteze globalizarea spre cultura de cucuruz pentru popcorn!