Iurcencu Teodora Ioana

Cutreier locuri neumblate ca un suflet nebun Și caut speranță și mângâiere Într-un colț de umbră pustiu și plin de fum. Cutreier căi neștiute și drumuri pline de pietre Îmi zvedrelesc

Stau în mijlocul furtunii, deasupra cerului-nghețat Stau în ploaia cea rece și amorțită Ce se prelinge pe palton și pe părul încă uscat. Tunetele se aud din cer, bubuind deasupra mea Lumina

Re-ntoarce în trecut doar pașii ce i-ai pierdut și nu te lăsa să cazi mai jos Nu iți răpune dreptul de a iubi femeie pentru tine și nu lăsa să plângă ochi tăi după o felie de măr Nu iți plânge în

Sal de matase umeri dezgoliti irisi buze de-argint ochi deschisi inca o zi inca o noapte inca un minut inca o secunda inca un pas Mangaieri de catifea eminescente clandestine inca o

Stropi marunti pasi franti in emisfere de nord si de vest copii. Privesc pe geam furis trecatori tacuti nescrisi condeiul luneca pe coli sapun. Si-n

Sopteste-mi, In minte Cauta Ce nu ai gasit Mereu In a cui minte Privesti Poate ai uitat cheia-n usa Si dincolo Privirea pandeste Al tau suflet Prelumbat In al carui ungher Batran

Ne-asezam de-atatea ori pe cate un scaun intr-o bucatarie sau poate pe o canapea comoda cu gandul la cateva nestemate amintiri,poate cateva dintre acele pe care nu le putem da uitarii.Ne sorbim

Asezat sacoul pe umeri Urmarind fiecare miscare Parea timida Dar era doar un inceput Adormind In palme – nou-nascut Cantecul din surdina Rapea mintea ei Mangaierea marunta Ploua in

cald și blând e aerul tomnatic al visului - toamna, al glasului de pământ, al grădinii, de spini, de salcâmi. blânda glăsuire tomnatică anunță cântul cocoșilor, care vor trezi și soarele; ce

Ai privit în urmă, legănat în luntre Spre zorii zilei, ce-au pierit în anul, unui timp acut Spre ceva ce parcă era cândva numit : condeiul sorții necunoscut. Dar, dacă prinzi din urmă anul ce-a