Furtună

Ai privit în urmă, legănat în luntre Spre zorii zilei, ce-au pierit în anul, unui timp acut Spre ceva ce parcă era cândva numit : condeiul sorții necunoscut. Dar, dacă prinzi din urmă anul ce-a trecut Vei risipi cu tine, ceva ce încă n-ai avut. Nimeni nu știe de ce ai lăsat în urmă, un trecut Vei caută să risipești tot ce te-a durut cândva, demult îți vei aduce aminte, De ziua, ce poate a fost pentru tine, cea mai dulce. N-ai curajul să spui ce simți cu-adevărat N-ai curajul să arăti, că ești ființa, și nu nebun de legat N-ai curajul să arăți ce simți cu-adevărat Pentru că ți-ai pierdut din curajul, pe care l-ai păstrat. De ce crezi, că azi ar fi prea târziu? Să simți, un fior pe care doar pentru o secundă, l-ai uitat De ce crezi? ... că ar fi prea târziu Să simși, că trăiești cu-adevărat. și dacă timpul, va rămâne prea în spate în urmă, poate va fi prea departe și dacă vocea-și va pierde-nțelesul, nopții prea albastre De vei zidi cuvinte, se vor pierde-n noapte. și dacă de azi vei alege alt drum spre asfințitul cald Vei ajunge-ntr-un vis de cremene Vei numi un alt cuvânt, cine știe .... Ce ... și dacă vei uita să râzi azi Când te-ai născut din noapte; Poate vei ști că nu ajungi, prea departe. Asfințitul, va caută răsăritul crud Tu poate vei căuta, un alt cuvânt Timpul își va căuta secunda Iar, noaptea, va adormi-n luntrea cea bătrână .... Furtuna ...