Frunze

cald și blând e aerul tomnatic al visului - toamna, al glasului de pământ, al grădinii, de spini, de salcâmi. blânda glăsuire tomnatică anunță cântul cocoșilor, care vor trezi și soarele; ce doarme obosit pe boltă și pe vocile de spumă; ce sunt cuibărite în brațele luminii, lună, și pe cei câțiva boboci de rață, ce dorm sub aripa, caldă de mamă. pe câte un adormit iepuraș ce aleargă printre brazi, pe câte un biet arici, și pe toși, cei mai mici. și pe stelele de aur, ce zâmbesc seară de seară pe un zbor de peșcăruș, de mare și pe câte-o dulce sărutare. dar pe cei trezi și tăcuți îi va îmbrățișa cu o adiere de vânt tomnatică și retrasă arzătoare și intensă. toamna, vântul și roua dimineața și noaptea va avea în adâncul ei o frunză, plină de scântei. visul și reveria va fi un gând timpul și viața, un prezent acut dar cea care va rămâne o viață va fi toamna - va fi roua - va fi dimineață -