Am văzut
dincolo de zilele
urlând, însângerate,
dincolo de copiii dintre nuferi,
umflați și amorfi,
dincolo de bărbații
spânzurați de tâmple cu
vina mucegăită crescându-le pe umeri.
Am
Sunt o poetă clasică,
draga mea amatoare
(de Cărtărescu),
rimele-mi se-aliniează cuminți
precum soldățeii de plumb
Unu-Doi
Trei-Patru
mă rog la sfânta foaie albă
culcată frumos sub
Iubirea-ți tunet,
căutări surzite,
apuse, pierdute străduțe.
\"Prinde-mă, vezi ce
ușori suntem?\"
Cuvintele
înmoaie-le-n mine
precum râsul, albastru
susurând,
iar eu devin
Dacă astăzi aș urma
lung, întunecatul drum
spre moarte,
dacă astăzi aș gusta
lacrimile-n cioburi
sparte,
dacă visele-mi topite
s-ar amesteca
cu sânge,
prea iubita mea
Piesa de teatru intr-un singur act
Personaje:
-V. Havel: un scriitor in virsta, par grizonat.
-A. Lukashenko: barbat inalt, aprox. 50 de ani, ochi mici si vicleni.
-H. Kissinger:mai inalt
Clipa aceasta de contopire banală
o numesc înălțare la cer,
prin zăbrelele lungi, închipuite,
mi-adulmec șiragurile de pietre,
le văd rugându-se pe covoare de aur murdar,
îmi simt gura
Trăiam undeva, într-o sacoșă cu fructe,
ea se-ntrupa din cearceafurile galbene
cu miros de liliac,vroia să plece, în
fiecare zi,vroia să-mi înfigă penițe-ntre umeri,
a trecut,vei muri singur,
plin
Trăiam undeva, într-o aripă de vultur,
gemetele-mi făceau dinții să vibreze
ascunși in tăcerea voită,de alabastru,
mi-erai tată, te priveam cu ochii larg
deschiși ai copilăriei,mi se părea
că n-ai
Trăiam undeva într-un colț de lumina,
îmi sărutai genunchii ca pe icoane,
naște-mă, te rugam, aprinde-mi aripile chiparosule,smulge-mă din carnea
obosită a barbarilor,vezi,e
lumină acolo, este, e
Cind vei simti ca-n jur
sunt oameni ce nu te-nteleg
si te vei pierde in pesteri pustii
voi fi acolo sa-ti ascult chemarea.
Cind ma vei striga obosit, voi veni.
Cind vei vrea sa
Un mîner singur și auriu,
o foaie cu stele pe cealaltă parte,
o revistă cu pisici și portocaliu,
o cutie cu fotografii și gladiole moarte,
o lumânare pătrată mirosind a afine,
un cap fără păr,
Îmi lipsesc aripile de înger tomnatec,
le-am lăsat undeva, pe-un punct,
la granița dintre roșu și alb.
Mi-a rămas o aură,
ruginită și neagră,
un pahar pe-un colț de masă
așteptind în tăcere
Smulge Doamne din mine rădăcina de poet
umflată ca o gingie.
Caută un deal cu vie și livezi,
cu râuri și pești argintii,
cu doine și veșnicie,
caută un nuc bătrân
cu suflet de bunic și crengi
Mor trandafirii,
cuminti si nestiuti de nimeni,
ascunsi in clipa lor de faima trecuta.
I-au durut petalele, cazute una cite una
pe pamintul rece si neprimitor.
Nu le-a ascultat nimeni jalea