Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Să spui morții noapte bună

- în loc de cronică

7 min lectură·
Mediu
În orașul acesta plin de oameni, în care se întâmplă multe lucruri (și în ei, în oameni, și în oraș), s-a mai întâmplat în ultima săptămână ceva. S-a mai lansat o carte și s-a încheiat ediția 2005 a Festivalului Național de Arte pentru Liceeni LicArt, secțiunile poezie și fotografie. Pentru cine nu știe, LicArt este un concurs adresat liceenilor, un loc în care aceștia împărtășesc celorlalți, prin scris, imagine sau teatru, modul în care gândesc lumea și în care se gândesc pe ei înșiși. Câțiva oameni au crezut și mai cred și acum că tinerii au nevoie de o alternativă la ceea ce le oferă societatea în care trăiesc, au nevoie să-și descopere umanitatea, să interacționeze, să creeze, au nevoie de valori și cultură, de încredere în ei înșiși. Și așa s-a născut, în urmă cu 4 ani, festivalul LicArt.
Nu mă pricep la cronici și ceea ce voi scrie în continuare nu va fi doar o simplă prezentare a evenimentului. Pentru că orice demers ar trebui să aibă un rost, m-am întrebat și eu, înainte de a mă apuca de scris, pentru cine o fac. Cine a fost curios și a vrut, sau a putut, a venit acolo. Pentru aceia, ce spun eu sunt niște cuvinte care vin în prelungire. Ei știu cum a fost și ce a fost. O s-o fac așadar, în primul rând, pentru aceia care, din motive independente de ei, nu au putut veni, deși și-ar fi dorit. Și mai ales pentru cei care ar putea participa la LicArt în anii următori.
Festivalul are o parte vizibilă și una mai “de culise”. În principiu, în partea mai puțin vizibilă, lucrurile se desfășoară cam așa: liceenii își trimit creațiile, poezii sau fotografii (în număr de trei), acestea sunt citite (sau privite cu atenție, după caz), iar cele ce trec de preselecție ajung sub privirile unui juriu de specialitate, care are ultimul cuvânt în stabilirea câștigătorilor. Toți cei nominalizați sunt invitați la București, la finala concursului, pentru a se bucura împreună de un spectacol de muzică, poezie și fotografie și, desigur, de ceremonia de premiere.
S-au numărat, printre nominalizați, și câțiva dintre membrii www.poezie.ro: Olga Ștefan, Lory Cristea, Alexandru Dan Alexandru, Loredana Bulgăr. Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva și mai ales față de cei care ar fi putut participa și nu au făcut-o din cauză că nu au știut. Noi ne-am fi dorit foarte tare un parteneriat cu www.poezie.ro, pentru a putea promova festivalul așa cum s-ar fi cuvenit. Dar, putem scrie despre el acum. Tot e bine.
Dar să revin la ce s-a-ntâmplat sâmbătă, pe 28 ianuarie. Sala Centrului Cultural “Tinerimea Română” și-a primit publicul cu o expoziție a fotografiilor nominalizate. Toți cei prezenți au fost invitați apoi în sala de spectacole, la lansarea volumului “Să spui morții noapte bună” – poezii scrise de Radu Herjeu. Nu știu dacă există ceva ce aș putea spune, cu toată sinceritatea, despre această carte, și care să nu aștearnă deasupra mea prezumpția de subiectivitate. De parcă atunci când se întâmplă ca viețile noastre să se întâlnească cu alte vieți în același punct nu-i mai putem privi lucid pe ceilalți. Aș putea să vă trimit în pagina lui Radu și să vă spun că totul se află acolo. Dar vreau să vorbesc despre carte și despre lansare. Chiar vreau. Așa că o să mă iertați că n-o să pun preț pe ceea ce s-ar putea spune despre subiectivitatea mea. Am văzut prima dată cartea cu doar două ore înainte de lansare. Mă întorc nițel în mine și îmi vine să regândesc toate lucrurile. Ne sperie cuvântul “moarte”, oriunde l-am auzi, chiar dacă ne îmbolnăvim de ea fără s-o știm. E suficient uneori să mergem pe drum, să ni se izbească realitatea în simțuri și să iubim iremediabil niște oameni. Ne prefacem ocupați – doar sunt atâtea iluzii de frumusețe prin lume – și o trimitem la culcare. Speranța stă și ea, așadar, în carte, mai des decât ne-am aștepta. Pe prima pagină scrie: “vă mulțumesc pentru că, în drumul meu spre nicăieri, mi-ați permis să trec prin viețile voastre”. Mă uit la cine a scris-o și partea aia bună din mine zâmbește cu drag. Și e foarte mândră de oamenii din ea. Mă uit apoi cu subînțeles la Octavian Paler, așezat în primul rând – el a comis prefața – și mă bucur că se află acolo. Mă gândesc la „Viața pe un peron”. Ascultă foarte prins, cu privirea spre scenă, prima parte a recitalului de poezie, care a inclus o parte din poeziile cuprinse în volum.
Au venit mulți oameni. M-am bucurat și să văd oameni cunoscuți, oameni care scriu aici, de mult timp, și care au vrut să fie alături de noi, să vadă ce facem. Au venit Eugenia Reiter, Liviu Nanu, Ioana și Paul Bogdan, Elia Ghinescu, Virgil Diaconu, Costin Tănăsescu (care a venit cu trupă cu tot și ne-a și cântat), Livia Roșca, Alina Livia Lazăr, Florin Silișteanu, Ovidiu Oană, Adriana Mihăiță, Adrian Georgescu. Dacă am uitat pe cineva, să fiu iertată. Vă mulțumim. A contat că ați fost acolo.

Tot acum a avut loc și lansarea volumului LicArt 2005, care a cuprins poeziile nominalizate la această ediție. Toți cei ale căror poezii au fost incluse în acest volum, l-au primit cadou. De-a lungul zilei, au urmat și celelalte două părți ale recitalului de poezie, în care au fost recitate poeziile finaliste ale LicArt. Mă uitam în sală să le prind privirea celor ale căror poezii se citeau în acel moment. Bucurie, emoții, impresii schimbate în șoaptă. Un fel de întâlnire față în față cu propriile gânduri.
A mai fost, bineînțeles, muzică: în ordinea intrării, trupa Tentații – a lui Costin Tănăsescu, pe care îl știm cu toții, Daniel Făt și Florin Chilian. Pe Daniel Făt l-am cunoscut la un cenaclu, unde se îndeletnicea tot cu cântatul. Are un stil aparte, altfel decât ceea ce se impune acum pe piața românească muzicală, are ceva din Ada Milea dar și o notă personală, atât în interpretare, cât și în versuri. Publicul râde. Ceea ce e bine. Chiar dacă se cântă despre ceea ce nu e în regulă cu lumea.
Înainte de premiere, a cântat Florin Chilian. Ceea ce spune, în muzică mai ales, dar și direct, îl prezintă mai mult decât aș putea-o face eu aici, în câteva rânduri. Mai mult decât orice, muzica lui vorbește. Și ajunge acolo unde trebuie.
Au mai urcat pe scenă trei dintre poeții douămiiști publicați de editura Cartea Românească, Răzvan Þupa, Claudiu Komartin și Dan Sociu. Aceștia au vorbit celor prezenți despre literatură, au citit din poeziile lor și ale altor poeți pe care ei i-au considerat reprezentativi pentru ceea ce înseamnă direcția pe care o ia fenomenul literar și mesajul pe care și-au dorit să-l transmită.
A venit apoi și punctul culminant al emoțiilor: premierea câștigătorilor. Pentru că n-am apucat să vă spun încă, o s-o fac acum, poeziile finaliste au fost jurizate de Mircea Dinescu și Florin Iaru. Bucurie, dezamăgiri, aplauze. Fericiții au urcat pe scenă să-și primească premiile. Olga Ștefan a câștigat premiul II. Aceia dintre voi care i-ați ținut pumnii, ați făcut-o cu folos :) Dar să revin la premiere. Ca de obicei, e un moment frumos și trist totodată. Ca orice final. Cu mulți ani în urmă, prin 1928, în aceeași sală, pe aceeași scenă, Nicolae Iorga înmâna premiile naționale pentru poezie și desen. O coincidență frumoasă.
Dincolo de evenimente, care v-au trezit sau nu interesul, ca spectatori sau cititori, care le-au îmbogățit poate viața, mai mult sau mai puțin, celor prezenți, aș vrea să închei cu gândul la ceea ce înseamnă un festival ca LicArt pentru tineri și lumea în care ei trăiesc Entuziasmul trece, aplauzele se sting, amintirile se estompează. Plecăm însă cu speranța că poate, ceva, oricât de puțin, s-a schimbat. În bine. Că ne simțim poate ceva mai puțin singuri, mai liberi să simțim și să credem. Tinerii scriu. Privesc, fotografiază ce văd lângă ei. Tinerii vor să spună. Asta ar trebui să însemne ceva. Că există, poate, un drum spre bine.
Vă mulțumesc tuturor celor care rămâneți pe gânduri.
0209.574
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
1.351
Citire
7 min
Actualizat

Cum sa citezi

Iuliana Serban. “Să spui morții noapte bună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/02/sa-spui-mortii-noapte-buna

Comentarii (20)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Iulianei, pentru o relatare în detaliu a festivalului, a lansării de carte, care are un titlu deosebit, și mult așteptat, pentru felul echilibrat în acre a prezentat evenimentele din 29 februarie, mă bucură să văd că Olga Ștefan a fost unul dintre câștigători, că cei prezenți au fost poeți dar și interpreți de muzică.
Remarc acest articol. E totuși o bună cronică.

Ela
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
28 februarie... :)
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
ianuarie, m-am devansat cu o lună. :)
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
Ela, iti multumesc... Din pacate i-am uitat pe cativa dintre poezistii care au venit acolo, o sa-i mentionez aici: Corneliu Traian Atanasiu, Luchi Tehenhaus, Magdalena Dale, Gheorghe Deaconu. Ii rog sa ma ierte si le multumesc ca au venit.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Felicitări! M-am bucurat să citesc despre lansare și atât de frumos scris.

Aș dori și eu un volum cu autograf, dacă se poate.
Contact: cenaclul_virtualia@yahoo.com
0
Felicitari, Radu, si aici! :)
Iuliana, draga, multumim pentru cronica si pentru aducerea in atmosfera evenimentului ...
Drag,
Daniel
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Felicitări, Iuliana, ai surprins bine evenimentul. Poate ar fi bine să dai și lista cu nominalizații atît la poezie cît și la fotografie și cîștigătorii. Îi felicit încă o dată pe Radu pentru carte și organizare și pe Olga pentru premiu.
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
Alina si Daniel, va multumim... Alina, se poate, cum sa nu se poata? :)
Liviu - si tie iti multumesc ca ai lasat semn :) Nu o sa pun lista tuturor nominalizatilor pe site pt ca sunt multi, si numele lor oricum nu ar spune mare lucru celor de pe site. Pe cei care scriu aici i-am mentionat, cred, pe toti.
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
De fapt, pentru cine vrea sa vada lista nominalizatilor la LicArt, ea se afla la adresa www.licart.go.ro.
0
DMdaniel d marin
M-ai uitat și pe mine! :) Și mi se pare că a trecut pe acolo și Andra Rotaru (eu unul am văzut-o. apoi am așteptat să-mi facă și mie cineva cunoștință... apoi am încercat să-i citesc cartea. dar mi-a luat-o Răzvan (înapoi..). era -cu autograf- a lui Radu :). Dacă aș fi știut că mai sunt: Livia Roșca, Alina Livia Lazăr (mai ales), Florin Silișteanu, Corneliu Traian Atanasiu... m-aș fi uitat cu mai mare atenție în jur...
N-am înțeles de ce nu a venit nici unul din cei doi membrii ai juriului (Mircea Dinescu și Florin Iaru) (dar m-a încântat prezența domnului Paler. Nu mai amintesc de momentele artistice, să nu devin exhaustiv...).
Spun, așadar: \"prezentarea\" ta e bine-primită și reușită, chiar dacă, pe alocuri, un pic nepotrivită (\"\"Aceștia au vorbit celor prezenți despre literatură\"\"...). Te aștept cu partea \"de culise\".

PS: Iuliana, tu ești fata aceea micuță la care se întorcea și vorbea cu ea tot timpul Radu? :)
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
Daniel - multumesc pentru completare, chiar n-am stiut si nu mi-a zis nimeni :) Da, a fost si Andra Rotaru, acum mi-am amintit,cand ai pomenit de carte.
Mircea Dinescu si Florin Iaru nu au putut veni, unul fiind plecat din Bucuresti, iar celalalt fiind prins cu altceva.
In ce priveste partea de culise, am vorbit despre... :) Sigur, ma refer la acea parte din parte care ar putea fi relevanta :)
PS: banuiesc ca da... eu stiu? :)
0
@nane-samargescuNSNane Samargescu
Si au mai fost : Magdalena Dale, luchi Tenenhaus, trebuia sa vina/participe si Raul Huluban, mai trebuia sa vina si Ela.
Si mai era un copil pe acolo nu stiu cine era..teroare..nu stiu daca am ras mai multa la glumele lui Daniel (Fat) sau ale pustiului.
As avea o miiiiiiiiica observatie de facut autoarei cronicii..nu stiu daca la valoarea unui om ca Octavian Paler poti sa spui ca a comis prefata. Cred ca a scris sau un alt cuvant merg mult mai bine.
Nu stiu in ziua aceea ma descoperit oameni...oameni cu suflete mari..oameni adevarati. Si mai vreau sa=i reintalnesc.
Felicitari Iuliana si felicitari Radu si Clubul \"Noua ne pasa\". Chiar ne pasa.
Nancy
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
Nancy, iti multumesc de ganduri, am scris un pic mai jos despre Magdalena Dale si Luchi Tenenhaus, imi pare rau ca n-am stiut ca ai fost si tu, mi-am facut mea culpa... E greu, intre atatia oameni, mai ales pe care nu i-ai cunoscut niciodata, sa nu-ti scape nimeni :)
In legatura cu prefata, s-a vrut o gluma... n-am vrut sa sune prea oficial tonul articolului.Si ca om si ca scriitor, lui Octavian Paler i-am pastrat un loc aparte in suflet, in acea parte rezervata oamenilor deosebiti... Asa ca nu exista nici un cuvant-gluma pe care l-as putea spune si care sa-l \"micsoreze\" in vreun fel...
Poate o sa-i mai reintalnesti :)
0
@nane-samargescuNSNane Samargescu
Cu placere, Iuliana.Sper sa ne regasim curand. A fost o zi ex-ce-len-ta!!
Am un mic sfat, daca vrei sa-l primesti:pozele..fa ceva cu pozele..da-le mai jos un pic..cele ale lui \"IUbi\" :) si Daniel. Mie cel putin mi se pare ca prea au ingramadit scrisul. Si..la mai multe cronici. Scrie ca bine le zici..scrii :)
Toate cele bune.
Nancy
0
@lupu-rodica-elenaLELupu Rodica Elena
Admiri mai ales ceea ce înțelegi. Și eu am fost acolo, alături de Radu și am înțeles. Felicitări Radu, gândirea și iubirea te-au ajutat și te vor ajuta și de acum înainte.
Articolul tău Iuliana e o cronică bună. Felicitări!
Cu drag,
Rodica Elena
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
Nancy - stiu problema cu pozele, am invatat tarziu cum se face, nu le pot modifica acum. Dar data viitoare, cand o sa mai am despre ce sa scriu cu poze, o sa fiu atenta... Iti multumesc

Rodica Elena - multumesc, pentru ganduri si pentru ca ai inteles.
0
@sonia-runcuSRSonia Runcu
Sunt lucruri care penduleaza intre \"a intelege\", \"a sti\" si \"a simti\". Care e ponderea fiecaruia, e greu de zis, dar nici nu cred ca e foarte important.

Ce ati facut voi sambata e unic prin sinceritate, implicare si ... intr-un fel, prin lipsa de vizibilitate!
Nu vreau sa sune a critica, ci doar a neimplinire.
De ce n-am vazut tot feluri de anunturi pe tema asta, peste tot in oras si/sau in presa?
Poate ca vreau prea mult(e) pentru voi!

Cu drag,
Implicata
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
Sonia - abia azi am vazut comentariul tau. Multumim pentru ganduri si ceea ce vezi in noi. In ce priveste promovarea sau vizibilitatea, cum ii spui tu, e foarte greu, pentru ca depinde mult de altii. Ce a depins de noi, am facut. Am trimis anunturi la majoritatea ziarelor, dar... N-as stii sa-ti spun unde e problema. De fapt cred ca stiu, dar n-are rost... A aparut totusi un anunt in \"7 seri\" si in revista \"uni&unu\" care se distribuie in 30000 de exemplare in liceele din Bucuresti. A aparut aici pe site si pe inca alte 2 site-uri. Atat s-a putut, la noi in lume, cu oamenii din ea. E nevoie de oameni croiti intr-un anume fel pentru asta, care sa simta lumea intr-un anumit fel. Si nu prea sunt.
0
@george-teiGTGeorge Tei
De câte ori m-am bucurat alături de tineri! Îmi pare foarte rău că nu am participat la această manifestare. Rămâne pe altă dată...
Cunoscându-i pe cei doi (Mircea Dinescu și Florin Iaru), la rându-mi, sunt surprins că au lipsit. Sunt sigur că veneau dacă nu s-ar fi ivit probleme neprevăzute. Este bine că a fost prezent domnul Octavian Paler!
Baftă în continuare!
0
@iuliana-serbanISIuliana Serban
George,si mie imi pare rau,ramane pe alta data :) Despre Mircea Dinescu si Florin Iaru, am zis mai sus. Multumim. Sau, cum se spune (despre bafta...)?, sa fie :)
0