Iulia Matei

îmi place cum ai dezvoltat aici ideea care apare în textele tale cum că frica e mai presus de moarte
fain cum începe, direct, deschis, te bagă în miezul acțiunii ca într-o conversația care e deja în derulare
„dar ce tare ar fi o groapă comună
în care să nu mai fiu singur/ carnea mea
să se topească în carnea ta/ oasele mele să
se înfigă în moalele acela al putrefacției/ sângele
să bolborosească între noi ca o pânză încinsă” - uite aici un concept interesant, dacă am sta toți morții la grămadă ne-ar fi mai cald și mai familiară moartea
„pentru că
eu aș crește acolo cumva/ aș aduna inimi la nimereală
până aș da de tine/ aș tăia întunericul în două în trei în oricâte
cu marginea lor din solzi de lumină tăioasă” - fain aici cum se face trecerea de la decadența aia la sentimentul mutual, la dragoste adică, și îmi place că e un salt lin și delicat care se continuă firesc cu strofele de dinainte. poate aș mai reduce din „de”-uri, se repetă prea mult și e puțin deranjant
„apoi ne-am trezi celălalt. chiar în colțul opus
precum un val care se umple pe sine cu apă. apă și
pești.” - da, e simbioza necesară, până și în moarte e nevoie de doi. fără pe sine, e suficient un val care se umple cu apă, sună prea gramatical cu pronumele ăla acolo și e în plus
îmi place trupurile roase de somn...eternul somn :)
poate puțin cam mult carnea care se desprinde în lame subțiri, sună prea mortuar și bacovian
finalul e bun cu teama asta care se prelungește până la iubire
ok, mai trec,
iulia

nu am titlu pentru textul ăsta dar trebuie să recunosc că tocmai titlul m-a făcut să intru pe pagină și să citesc :)
e un discurs bun, reflexiv, ai niște imagini reușite și nu mi-am putut imagina vreodată că acest minunat covrig poate deveni o metaforă care să sune firesc, să nu pară forțată
finalul e bun, e într-o notă de forță și da...conformarea cu ceea ce urăști dar trebuie să :P
ok, mai trec,
iulia

interesant, e mai degrabă un discurs presărat cu maxime și reflecții, dar e reușit.
mesajul iese la suprafață fără prea mari eforturi și fotografia merge mână în mână cu textul
sunt curioasă dacă a fost scris pe baza fotografiei sau ai căutat poză care să se potrivească după ce ai scris :)
mai trec,
iulia

îmi place cum crește poemul ăsta, cum tot discursul devine o justificare a stării
faină comparația cu limbile de șarpe
„Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut,
n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca niște limbi de șarpe.”
îmi place cum e introdus balansul de la eu la tu, pentru că acest altfel pornește de la un condițional-optativ, de la „dacă” de la tu :)
rețin finalul care mi se pare cea mai bună parte a textului:
„și chiar eu aș fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi.”
mai trec,
iulia

da, ai reușit o descriere faină aici și îmi place că tot exteriorul se proiectează în interior, în sine :)
e bun și titlul (apropo de ce ziceam mai sus, chestia cu underground)
sunt câteva pasaje care mi-au atras atenția ca:
„sunt încă tânăr mai caut
cometele cu lupa
dar îngerii se tot dezic de umerii mei
găunoși”
de fapt toată partea asta
„n-am mai băut de mult
păcatele mă ocolesc cu diplomație
prietenii mor pe rând ca niște cactuși înecați

singurătatea ce mai e distractivă la maturitate
obligația de a trăi
asfaltul cu miros de corcoduș plouat
mersul la panarame țigările tot mai scumpe

duminica metrou\' vine greu
o iau pe jos prin tunel
fără grabă e sens unic
pâș pâș din spate mă caută o lanternă”
e un text sincer, direct, îmi place că ai reușit să îmbini spunerea cu imaginile fără ca poemul să pară încărcat sau forțat.
fără cârcoteli azi, e un text bun la care aș da o stea dacă aș avea cum
mai trec,
iulia :)

pasaje în care înghesuirea asta de imagini parcă scaldă textul și secvențe unde poemul se ridică
de exemplu șiroaiele mirării și așchia minții tale e prea mult, e o abundență de atribute, în schimb „să nu ne atingem cu rouă/sunt prea calofil” e ok pentru că pare a fi mai sincer, vorbește despre sine, își asumă calofilia (apropo de ce ziceam mai sus e faină chestia asta cu calofilia) :)
apoi strofa următoare e chiar bună
„doar știam că în imediata apropiere a granițelor pielii noastre
facem contrabandă cu trecători
cățeluși care își trăiesc copilăria altui stăpân” - îmi place contrabanda cu trecători, e o expresie curajoasă ca formă artistică și suficient de ingenioasă
apoi se scaldă din nou cu fantomele, lucerna și câmpul
finalul e așa și așa
mai trec,
iulia

enkidu cam ca un fel de galilei :)
mi-a plăcut jocul ăsta de-a aforismul cu pământul rotund și universul plat, se simte ironia, mai degrabă autoironia generală...mda e una care se ridică la scară cosmică
apoi treaba cu explicatul care duce la o altă și altă dialectică și enkidu de la care se așteaptă rezolvarea e ocupat cu leii :)). fain...păi e singurul care își vede de treabă

mai trec,
iulia

mda, merge pe frame-uri, un fel de mini-decupaj bun pentru film experimental :d
e altceva decât ce am citit eu de la tine, cu siguranță altceva, e într-un fel dezarticulat din cauza secvențelor, dar nu dezarticulat în sensul rău...
e ca și cum ai avea un film care spune mai multe povești paralele și care la un moment dat se leagă, ajung să aibă un miez comun, un nucleu; în cazul ăsta e dilara.
bine ales și numele, trezește dorința și exoticul feminin (she who delights the heart)
e ciudat cum discursul e mereu întrerupt, sunt fraze scurte, puncte frecvente, pauze dese, poate cam prea dese, mi-ar fi plăcut să fie mai fluid în unele părți
nu pricep de ce se începe cu frame I și apoi se trece la story I cu frame-urile ei și aia...adică de ce mai precizezi story I când oricum nu există decât una singură în text și succesiunea e unusual (orice story e împărțit pe frame-uri, nu ai cum să începi cu un frame I fără story dar poate nu am înțeles eu bine și are o justificare împărțirea asta pe secvențe)
se repetă de prea multe ori spun
hhmm...mai trec,
iulia

da, într-adevăr are ceva suprarealist în el, ceva de gellu naum :P, imaginile neobișnuite cum sunt astea:
„arborilor le crescuseră degete peste noapte”
„Mâneci largi alintă aerul care geme.”
și nu sunt singurele dar astea mi-au atras atenția
îmi place, e un text de unde se pot extrage multe pasaje, imaginile sunt reușite, când din zona suprarealul, când din cea a infrarealului, ca și cum oniricul se proiectează dinspre înăuntru spre în afară
rețin
„Un străin trece uneori prin oraș și vindecă arborii”-aici e naumic, naumic :)
„Când scrii nu ai mâini. Pe dosul cuvintelor zice cu negru că cei fără mâini pot să pipăie lucrurile cu pleoapa întoarsă.” - asta e emoția esteticului sau mai bine zis emoția și esteticul...mi-a plăcut tare mult partea asta
e un poem șlefuit și bine scris
e da, mai trec
iulia

interesantă ideea, mi-a plăcut tot acest joc cu viața și filmul și mă gândesc că aici zicala aia cu viața bate filmul nu se aplică pentru că viața în sine e un film
îmi place că discursul se păstrează de la început până la final, cred că e un tip de poem care ar putea aluneca ușor, dar n-o face :)
finalul e de reținut, de fapt întreg textul pentru că e unitar și merge pe concept mai mult decât pe imagini și metafore, dar finalul
„„dar de ce tocmai eu?” îi întreb. n-am decît o sticlă goală pe jumătate
pentru că și eu sînt însetat după ce mi-am jucat rolul jumătate de viață
pentru că și eu am ieșit odată dintr-un ecran și m-am trezit lîngă alții
cu o sticlă de vin în mînă
din care, iată, am băut deja jumătate”
fain că întrebarea rămâne fără răspuns
e ok, mai trec
iulia

mi-a plăcut cum se leagă titlul de primul vers, e parte integrată din context, se poate citi foarte fain „și când se nasc cresc din zăpadă” :). ingenios
e un poem mai concentrat spre deosebire de ce am citit eu de la tine, dar e ok, ai imagini bune cum e asta:
„strângi pumnul ai impresia că cineva te învață
să supraviețuiești la -60 grade Celsius
e momentul când vulpea se adâncește în tine
nu îți mai știi mișcările/ nu/ nu îți mai aparții”
cred că șirul de comparații care urmează poate lipsi, nu aduce nimic în plus textului și impactul e mai puternic dacă se oprește la ce am selectat eu mai sus :). faptul că nu îți mai aparții instaurează deja o tensiune, nu e necesar să explicitezi asta, din contră :)
de la creatura răcoroasă poemul curge bine până la final unde acel „și” încheie cumva într-o notă de suspensie și asta îmi place
aș zice să te mai uiți peste tăieturile versurilor. sunt anumite părți în care am citit de mai multe ori până să cuplez cuvintele așa cum ar trebui because e puțin tricky
mi-a plăcut, un text care stă în picioare
mai trec,
iulia

mi-a plăcut acest scurt poem-eseu despre fericirile oamenilor bolnavi. îmi place identificarea de la început, generalizarea asta absolută „le avem toți”, îmi place nu ca imagine sau metaforă, ci ca idee, concept :)
apoi separarea asta de fericiri și mofturi - e o imagine destul de puternică acolo, zic eu
versul final e da, e epilog, e punctul necesar care încheie discursul în notă înaltă
mai trec,
iulia

nu-mi vine să cred...
și observ chestia asta doar acum dând o raită prin comentarii
mă bucur măcar că anul acesta a trăit să-și primească premiul pentru cartea anului la poezie
sper doar ca poezia lui să devină cunoscută post-mortem dacă în timpul vieții nu a fost ridicată la adevăratul rang

acu am înțeles :)
deci se justifică tonul discursului și imaginile risipite :p

vinerea ne bucurăm că vine weekend-ul (faină coincidența, vine-vineri)
la tine în ziua a 5-a se rupe ceva, deci e o dezarticulare, un cerc întrerupt al inter-relațiilor umane :P
îmi place mereu cum introduci povestea zilelor, ai acel prolog care te fixează în spațiu și timp ca la basme (nu mă refer la fabulos sau altceva, ci la concretul indicilor spațio-temporali)
mi-a plăcut reproducerea dialogului, îmi place mereu chestia asta într-un poem, mi se pare că dă o notă de dinamism
\"ce dracu omule chiar nu mai reușesc să ascult și altceva
în afara văicărelilor tale despre orbite acnee și inutilul a fi
pe care l-a trăit altul în locul tău zexe\" - partea asta e puternică :)
cred că finalul ar mai merita puțin lucrat, iarăși am impresia că se aglomerează multe chestii acolo și durere și științe și suflet si mâini și picioare, negrul cuvintelor, sentință...poate mai merge puțin filtrat, dar e doar o părere. și parcă nici gerunziul ăla nu dă tocmai ok mai ales că stă și lângă un pronume
mai trec,
iulia

aforisme și maxime :), totul în poemul ăsta duce în zona filozofiei și chiar așa, ideile se conturează limpede
nu e genul de text care surprinde prin estetică și tot ce ține de zona imaginilor în poezie, ci prin conceptul pe care îl abordează
e clar că propune o altfel de lecturare, o trecere dincolo de metafore și toate alea, deși nici astea nu lipsesc ci chiar sunt bine integrate pe alocuri în context
cum să zic, îți vine să spui \"aha, da, da\" atunci când citești...e vorba de adevăr aici
\"la început am aflat că a murit dumnezeu
apoi (nu țin minte dacă în această ordine) filozofia poezia proza muzica
într-un cuvânt visul
ce îmi amintesc sigur e că după moartea mamei
morală nu a mai existat\"
\"orice coborâre o fericire măruntă
orice urcare o dramă
aritmetica nu poate fi mai simplă de atât
nu ai ce aduna în schimb
împarți la nesfârșit insuficientul\"
\"să asculți la nesfârșit cum a fost creată lumea
e ca și cum i-ai suporta bunicului amintirile din armată\"
și

\"supraviețuirea e numai amânare a putreziciunii
o scufundare a maturului în lichid amniotic

singurul care s-a regăsit cu adevărat a fost tata
s-a sinucis prin abandonare\"
mai trec,
iulia

trece cu medicamente, aia adevărată, asta cu inspirația nu știu cum se vindecă :))
dacă textul ăsta este un pamflet, e ok, dacă nu...recomand nițel aspirină și paracetamol :P

alex, poemul ăsta curge, are vână, e ca un torent de apă care spală violent pământul și apoi se mai drenează puțin și curge lent, liniștit, apoi din nou se inundă și tot așa :)
mi se par necesare parantezele acelea care apar la început de strofă, practic sunt un fel de indicații scenice la monolog (acum trebuie rostit așa, pe urmă altfel etc)
ar fi multe de extras din textul ăsta care mie mi se pare cel mai bun din câte am citit până acum de la tine :)
nici nu știu ce mai e de zis, e sincer, e bine scris, e fluent, e masculin și nu mă deranjează deloc apariția frecventă a lui lorelai :), din contră, face discursul să fie și mai puternic
mai trec,
iulia

e pentru că azi e miercuri :P
să revin la text, aici se varsă cu repulsii și revoltă, e un poem cu nu în față.
mi-a plăcut :), mi-a plăcut nervul și pe lângă asta faptul că poemul păstrează o linie de echilibru între spunerea directă și apăsată și imagini. e ok că nu alunecă înspre revolta aia care calcă în picioare :)
hmm, ar mai fi ceva de zis...în legătură cu primul vers și ultimul. eu le-am văzut ca un fel de prolog și epilog, începi prin a spune că azi e ziua proexistenței și apoi în corpul textului spui „cam așa arată ea” și închei cu paranteza aia ca un fel de concluzie (nu mă deranjează deloc englezismul, din contră, cred că surprinde mai bine imaginea asta decât ar fi putut să o facă orice expresie în română)
aham, mai trec,
iulia

e bun! tot discursul ăsta nu face altceva decât să vorbească despre adevăruri și chiar dacă adevărurile astea vin ca o proiecție individuală, ele se manifestă la scară generală
e fain jocul cu contradicțiile:
„sensul vieții e situat exact pe
contrasensul pe care circulă un jeep blindat și fără frână”
și
„degeaba numim fericire chestia aia când intrăm
dacă suntem nevoiți să-i spunem altfel când ieșim” și apoi rezolvarea lui: „deci merită să încerc singurătatea cu degetul
apoi cu palma cu toată mâna să-mi bag tot corpul”
precum că sensul ăsta nu îmi sună foarte bine, aș tăia precum și aș lăsa doar că sensul, în rest nu am nimic de cârcotit. mi se pare un poem chiar bun, unitar și fluent
mai trec,
iulia