Iulia Matei

bravo, până la urmă văd că te-ai decis și asupra titlului (cumva inevitabil). sper să fie într-un ceas bun debutul ăsta, știu că e unul meritat și, probabil, așteptat :)
nu știu, s-a cam zis tot mai sus...totuși, mie îmi place poza (nu coperta)

că aici o să găsesc ceva ce-mi va plăcea :)
textul ăsta crește de la un vers la altul, simți cum se coace la caldul cel mai cald :)
da, nici eu nu prea știu ce să spun decât că mi-a plăcut foarte mult, că e simplu atât cât trebuie, sugestiv atât cât trebuie, adică se poate citi cu destule ușurință dincolo de cuvinte. și finalul e :) fix ăla care trebuie ca să pună punct.
că tot citisem nu de mult timp și mi-am adus aminte:
Moartea e aici în curte, se joacă cu o roată de bicicletă. Cândva bicicleta asta a fost a mea, cândva ceea ce acum nu este decât o roată de cauciuc a fost o bicicletă nouă. (Reinaldo Arenas-Castelul)

partea, bine

te-ai jucat frumos cu anadiploza aici :)
de fapt este un text cu vână, scris apăsat și cu nerv, dar în care îți păstrezi destul de bine cadrul, fără să deviezi
oricum, fuste în fete mi se pare puțin tras de coarda aia care se unduiește
ultima strofă e bună rău, maro (tare frumos nume e ăsta). parte cu mărul m-a trimis la chiva și la grădina zoologică din amneville, în care spunea ceva de genul ăsta: i-am dat și lui din măr sau ce basculam nu mai știu :)
ah, renunță te rog la căci...sună atâta de stângaci. mai bune pui că

m-am hotărât să comentez doar textele care îmi plac...
da, e un poem tare frumos și sensibil, în care nu simt să fie nimic în plus, deși m-am temut că la cât e de lung s-ar putea să patineze puțin, dar nu :)
ai niște imagini și comparații frumoase, cum sunt de pildă:
-legănându-se încet dintr-o parte în alta
cum cobori o găleată în fântână
-mamaia Lina crește subțire
din fusta maro
în formă de clopot
până unde începe
restul de aer sub caiși
-ziua se oprește și se închide fără zgomot
așa cum închizi ușa
când cineva doarme
singura care mă zgârie pe urechi pentru că inevitabil mă duce în zona clișeului este cerul îi coboară în ochi. găsește altceva acolo, sau înlocuiește cerul. cred că ce surprinde mereu la tine este expresivitatea limbajului, o expresivitate la care aș vrea și eu să mă pot întoarce de multe ori, dar tot ce îmi fuge prin minte sunt cuvinte simple, poate chiar banale. bine măcar că ești tu aici ca să îmi amintesc de imaginile alea pe care le căutam și eu odată atunci când scriam...
spun răspicat că ăsta e un poem de recomandat fără doar și poate

dar ăsta e un poem foarte mișto, sensibil și sincer pe care l-am omis :) și care a cazut taman în momentul în care mă gândeam și eu la tata.
e bine construit, cu multă acuratețe. eu chiar aș fi mers pe simplitate până la capăt și pe un discurs liber, fără metafore pentru că tu mergi pe miza asta de la început, iar când bagi câte un metaforel de genul „un kg de întuneric e mai greu decât unul de lumină” sau „strecor un zâmbet printre degetele tăcerii”, rupi monologul. eu acolo mă pierd și îmi sună forțat.
dacă ai modifica versurile, sau chiar dacă le-ai scoate, în care deviezi pe imagistică, ar fi un text super

mi-a plăcut mult. e genul de text care te lasă cu o impresie puternică și care, după ce îl citești, îl reiei doar ca să mai simți efectul
uite miza simplității și a puținului în cuvinte, care transmit multe. fragmentarea, lipsa predicatului sunt foarte mișto integrate aici și ajută mult în conturarea atmosferei textului.
un poem de stare frumos

să ne trăiască frâna și simfonia la fel! din ce am citit eu până acum e un volum bun, de forță și cu o doză bună de ironie în stil picant aldea (dacă mă aude se va umfla în pene, probabil). dar mai multe nu spun, le păstrez pentru când va veni și la cluj să își facă lansarea

soteriologie underground e textul ăsta, dar îmi place cum merge, îmi place că păstrezi linia discursului & nu aluneci chiar dacă e destul de lunguț pohemul.
cred totuși că partea cu scriitorii e un trick cam la îndemână și acolo parcă-parcă aș aștepta altceva, aș vrea o altă rezolvare...dar desigur nu e cașicum zise zarathustra :)
prima strofă e bună, e puternică, are cojones, are și scânteiul ăla care să te facă să citești mai departe. atâta doar că uneori am impresia că insiști prea mult pe aceeași idee și ar fi mai simplu & sugestiv dacă ai da doar un clue fără să o dezvolți în 3 rânduri :D
oricum, făinuț, zic că se țin în picioare

discursul ăsta îmi amintește de ceva din kafka, cred că e vorba de formalitatea aceea forțată în anumite împrejurări și chestia asta îmi place mult, zic de tonalitate și felul în care ai reușit să o redai :)
interesant jocul cu proiecția, are cumva o fatalitate hilară în el.
începutul e bun până la versul cu ploaia care e puțin uzitat și finalul e previzibil, parcă aș fi vrut ceva care să surprindă în final

scrisoarea aia a unui elev dintr-a 12-a care a zicea cu nerv despre bacul din 2011 și despre învinovățire sau mai exact whom you put the blame on. cred că ar putea fi o poezie socială chiar bună ce a scris elevul ăla acolo :)
despre textul tău, mda, te-ai jucat ok cu registrul informal și ironic, ai dat cu sarcasmul până la capăt ceea ce nu e tocmai ușor de realizat în poezie cred eu. nu prea aș avea ce să comentez în legătură cu forma discursului, doar că mi-e lehamite de câte epigrame și texte cu referire la bac am citit vara asta (cu prelungirea în toamnă)

îți ziceam că ți se potrivește stilul ăsta de confesiune, abordarea de gen jurnal în care spui simplu și deschis întâmplări care sună chiar banal dar pe care reușești să le învelești în ceva cu substrat :)
că o fi sau n-o fi ars poetica ce ai scris tu aici, cred că prea puțin te interesează dacă spui că te simți atât de bine când citești poezie...până la urmă starea contează și felul în care este ea transpusă, dacă trece dincolo sau se izbește de ecran. la mine a spart ecranul :)
ok, ți-aș zice să mergi în continuare pe forma asta că se pretează și e catchy

wow, ăsta e un text plin de floricele și metaforele, baiul e că nu au vreo logică în ceea ce privește lirismul.
e prea aglomerat și există asocieri nepotrivite care alunecă mult și te scot în afara poeziei:
-fereastra de cauciuc a obrazului
-mătasea lăptoasă
-gâtul nedormitului ciclop
-o noapte/de fosfor stins
cred că textul trebuie aerisit de astfel de expresii și lăsat mult mai simplu

e un text în forță, mai ales grupajul doi pe care se sprijină întreg poemul. remarc cantabilitatea repetițiilor acelor cuvinte băgate unul în altul. din câte observ ai mai făcut mici incizii pe text și arată mai bine acum, mai ales că acolo cu poetul riscai puțin să o dai pe siropel dar ți-ai păstrat și atunci naturalețea discursului.
strofa doi, deci, cum îți spuneam și în altă parte e nucleul pentru că se simte febrilitatea și tâșnirea unei voci feminine sexy :), chiar și strofa finală e mișto de tot până la soarele care se varsă în lagună
bine, oana (sau ioana), citit și plăcut

iulia

lucruri mișto și lucruri care ar putea fi îmbunătățite.
de pildă sunt prea multe comaparații, prea multe ca-uri care se succed (în grupajul al doilea apare de două ori în două versuri). uneori ai tendința de a folosi prea multe metafore care diluează, cel puțin așa am simțit eu
mi-a plăcut în schimb curgerea firească și directă din strofa 2 (dar cu o singură comparație și fără dulce perfectă)
finalul cu tigrii e sugestiv :) . de fapt aș vedea finalul așa:
când ne trezeam împreună
așa cum se trântesc
în iarbă
tigrii

cred că fără feroce și cald se merge mai mult pe sugestie și insinuare, nu e ca și cum ai da indiciul aproape mură în gură...o părere
mai trec,

iulia

pentru titlu, silvio! știi, cred că aș fi lăsat totul la mă odihneam ca un om și punct. ar fi fost ars poetica de nota 10 pentru mine :)
sau pentru varianta lungă aș fi lăsat așa:
mă odihneam ca un om. sunetele există
:)

îmi pare că deja te repeți în discurs, adică ultimele tale texte nu diversifică imaginarul poetic, ci pe toate le restrângi la aceeași idee, registru și cuvinte cheie pe care le tot insierezi în aproape fiecare poem. se poate cădea ușor în capcana asta, vorbesc din proprie experiență :)
aș vrea să citesc ceva nou, despre altceva, în alt stil...
textul de față nu e rău, dar mie una nu+mi mai spune aproape nimic, aș putea ghici fără să citesc felul în care este cosntruit discursul
mai trec,

iulia

prima dată după ce am citit am stat și am rămas straight face, nu s-a produs nimic adică. am recitit apoi și am râs, hihi
ce vreau să spun e că textul ăsta trebuie citit de vreo doo ori chiar dacă e scurt că s-ar putea să nu fie gustat din prima, exact ca bancurile seci care riscă să te lase rece dacă nu ești pe flash cum s-ar zice :)
nici eu nu știu cum e mai bine, cearșaf nu am fost ca să pot face o comparație deci mă rezum la simțitul urmelor de cearșaf pe spate
mai trec,

iulia

ai reușit să redai aici o atmosferă onirică destul de vie și sentimentul acela de întoarcere spre trecut, de trecere între aici și dincolo :)
în strofa a doua mi se pare că ai multe expresi în plus în care doar te repeți, uite cum am văzut eu:
când vine frica intră cu totul
rece rapid ca o rachetă de gelatină
îmi umple pielea
în fiecare noapte vine la fel
o simt ca pe o îmbrățișare cea mai dată dracului îmbrățișare
ca pe o dragoste nesfârșită
în care mă întind și par fericit

ps: ultimul vers e mișto iar verbul a părea e miezul acolo :)
mai trec,

iulia

acum sa spunem desi am dubii, e naumic :))
adica gellul 122 si 122 de cadavre bat cam pe acolo, dar stilul undergrond prinde, bro, si jam-ul se poarta toamna (quote)
totusi, iti aduc la cunostinta faptul ce ziceam si in alta parte, prea te repeti cu \"in rest\", taie unul din ele ca nu suna bine chiar undergorund cum e, hihi
ok, asztalos bro, fac si eu jam de toamna cu finalul ala nu cu asta

semneaza compatrioata de session...jam session