Iulia Elize

Este de fapt unul drăguț ”prin zonă”, dar mă abțin. Poate mă caută după acest comment! :) Glumesc.

Anna, m-a forțat virgula, e pauză după acel ”strânge” și stric dacă e cum spui tu, metrul versului clasic și altfel normarea semantică nu are sens.


Vă mulțumesc din suflet...

Mai ales ursulețul nu se-ndoaie
Ci pentru Maria stă în ploaie.

Maria, dacă scot c-un, se înțelege că mă combin cu un curier...

Ceea ce nu e cazul... Oricum, eu sunt pe fază, să mă tot combin, sau stau, de-a nebocitelea, adică nu sunt în fază de plângăreață, dar mai imaginez sonete, căci trebuie să îmi completez cartea de poezie clasică la care sunt, și în continuare...

Asta ca să știi că nu plâng. Mai mereu sunt înțeleasă prost de cunoscuți, după poeziile mele, se fac conexiune, neconvenindu-mi.

Te pup, mulțumesc din inimă însteluțarului, cu drag.

Mulțumesc, Emilian! :) Cu drag și eu, mult!!!

Dragoș, îți dau și eu o steluță, pentru saltul remarcabil.


Mai ai o singură scăpare. Ghici, ghici. Dar nu prin scoică...

”S-á-ntâmplat, rólu-i piérdut prínciar —”

Maria, îți mulțumesc mult pentru feedback. O să încerc să îți pregătesc cărțile, nu am avut timpul necesar, încă. Dar mă străduiesc, o să rezolv.


E.L, Emilian, mă bucur că e foarte ok sonetul, e un rețetar de sonet cu tipic vechi, de tipic sătesc, unde se simte de fapt mai mult vechimea, mai mult decât numai poate numai mai sensibil. Îmi asum formula.

BTW, Steluțele se pot păcăli, încă, punându-le cred de pe varianta veche a site-ului, up-date-ul se face automat.

Aștept și steluța, să văd dacă îți iese! :)))) :))) Dacă nu iese la mine, poate iese în rang prim.


Numai glumeam, vă mulțumesc din suflet pentru păreri și pentru empatie, am simțit un ajutor dublu! Sunt foarte ocupată, în perioada asta, să mă iertați dacă răspund mai greu... În general, mă străduiesc să fiu pe fază, dar acum e aproape imposibil să nu întârzii.

Mulțumesc, dragilor!!!

Pe o măsură jalnică de 7... Să te văd, și pe mai departe... Ilie, te aștept...

Nu mai fă repetițiile alea, pt. că îl derutezi pe Dragoș și învață prostii.

Zi-mi mersi pentru sfaturi literare, mai bine. Tehnica e de neprețuit. Secretele ei. În general, cam așa le-am învățat și eu, pe bâjbâite, de pe la unii ”maeștri” și citind mult.

De aici, te descurci singur... :)

Până nu ți se formează mâna, nu ai ce face...

Ilie spune ce spune, dar dacă vrei performanță, trebuie să exersezi...

Nici varianta mea nu e prea bună, dar numai am făcut trecerea într-un metru corect...

Trebuie exercițiu și nerenunțare. Dacă te bosumfli, de la început, nu apuci să înveți metrica optimă.

Mulțumesc, Ilie! E un poem la care țin.

Steluța ta e ca să primesc ursuleți, și eu :) Am 43 de ani, dar, paradoxal, încă îmi plac.) Am prin casă tot felul de chestii, de pluș, ceea ce mă relaxează, la fel ca și cu un sat de foarte departe, din satul tatălui, am rădăcini, dar și din acela al mamei. Sunt două sate diferite, dar la fel de dragi...

Următoarea mea carte de poezie clasică, cam pe asta se centrează, pe rădăcinile mele sătești, pe care cred că le am pe undeva prin carne, închistate. Sunt toată făcută din sat, din mușchii mamei și ai satului ei, și din a satului tatei...

Din suflet, mult spor la scris și la cărțile la care visezi, și tu!!!

Mi-a plăcut... Este un poem afectuos și casnic, scris frumos, cred că poezia spune prea mult ca să adaug și eu, are personalitate, pe scurt.

Cum spuneam, fără prea multe comentarii, las stea. Poemul este foarte feminin și bine lucrat. Mi-a plăcut partea cu pijamalele satinate... E drăguț.

Cum spuneam, foarte feminin poemul, Anna! Mai trec! Bun finalul... Se încadrează bine.

*scuze, ”fulminanță” am vrut... Scriu bâlbe, când mă dau prea deșteaptă, ceea ce mi se întâmplă adesea.

Mult succes!!! :)

Dacă privesc la-un timp (de-al elfilor)
Calm, apărat de codrii seculari
Scoți din stejari, driada fragilor
Păr ciufulit și coapse, s-doi sâni tari.

Hey! Escapada-n zori începe-n sprint...
Sunt un refugiu (iată-ți zmeura)...
Îți cade, vintrei, ia (de argint)
Nu mai poți iute-a (prea) înfășura.

S-a întâmplat, de rolu-mi princiar
Pentru driadă-s cerb prea calm, `da-n trap
Elf în război, Shannnara luptă iar
Bine că ghinda-mi cade, iar, prin cap.


E aproximativ bine și la tine. Văd că exersezi, eu am lucrat cam 10 ani până să îmi iasă clasică, văd că tu mergi mai rapid. Vezi că la ultimul vers nu prea bate ritmul, ai putea să încerci mai mult dar deja te străduiești foarte mult, ceea ce nu poate duce decât înspre fuliminanță...

Vezi că măsura e de 10-11. De exemplu la versul cu Shannara ai măsură dublată, adică e de 12, pe un vers în mod normal de 10.

Ca să fie ok, trebuie să păstrezi măsura, dublurile înseamnă greșeli, așa că mai caută până ajungi pe fiecare vers de 10 sau 11, 10 pentru versul scurt și 11 pentru cel lung. Dublurile sunt greșeli.

Mai sus ai aproximativ măsură de 10, încearcă să nu o dublezi și să îți iasă de 12, pe fiecare vers.

George, nu exagerez, am emis o concluzie generală, cu privire la încrederea în tine ca scriitor, după cât am citit de vreo 10 ani. Chiar ești foarte ok, poetic, versurile îți sunt de multe ori mai mult decât surprinzătoare și ample. Dacă vrei să o iei ca pe o încurajare, cum chiar este, aici, atunci sunt mai mult decât foarte fericită, pentru că e o ”încredere” foarte sinceră... Și un semn de a se continua.

Despre poeziile mele, am emis (tot așa) vreo câteva cărți de poezie albă, eu de-asta nu mai scriu pe site versuri libere, pentru că am destule cărți și consider că am dat literaturii aproape tot ce aveam... În cam 9 cărți, dintre care două Trilogii de vers liber... În rest, sonetul e ceva mai simplu, sunt rețetare simple, așa că se poate să mai fie și perfectibile, când eu de fapt am scris deja Teatru liric, care e un fel de chef-d'oeuvre.

S-ar putea ca în cazul sonetului să par mai simplă, dar eu deja am dat drumul la două volume de teatru shakespearian + Baraca, dar mai pregătesc ”versul vechi”, ceea ce mă poate salva de la simplitatea sonetului. Și de unele păreri înspre perfectibilitate.

Am vrut să expun câteva păreri, ca să fiu optim înțeleasă, nu sunt o scriitoare simplă. Gândesc și scriu complex. Ceea ce mă face împlinită.

Ultimele două sonete, le-am muncit, le-am trecut prin inimă, cumva, prin sensibilitate, rămânând niște confetti (de party că mi-au ieșit sonete bune, sper și eu...)
Pregătesc o carte cu poezie în stil vechi, dar mai încolo, nu mă mai grăbesc cu cărțile, căci e vară și concediu în (plin) soare.

Pun și ”clipitoarea” steluță. Felicitări, George Pașa!

Cu încredere,

Dar e poezia independentă a lui George, cum să nu. Dragoș Vișan a ghicit, mi se potrivea, ceea ce nu e nici rău, nici bine. E o stare poetică.

Las un fel de memento, să se știe că am fost, și eu... Un pic mi se potrivește și mie textul, e foarte subiectiv dacă mă regăsesc, mementoul e (și) pentru mine, ca subiect.

Las steluță, pentru că chiar o apreciez mult, dacă o simt pe undeva (versul) atât, încât chiar inima mea zice e 1000% poezie, mai mult decât adevăr foarte net, ”potrivibil” fiecărei inimi simțitoare.

Cum de fapt e talentul incomensurabil, ”să meargă” să funcționeze la mai multe suflete... E arta deplină!!!!

Welcome me! :) Noapte bună tuturor, data viitoare o să răspund, pe alte ghicitori, dar nu proprii, nu mai vreau glume sub ghicitorile mele. :) Mă rezum la răspunsuri, pentru că altfel, nu știu ce iese, nu știu de ce, zic, dar mă pun la somn. Noapte bună tuturor și inspirație multă în viitor!!!!

Aerul* pătrunde, dacă este ținut departe de ureche, în ”recipient”, se lovește de obiect, apoi apare efectul de rezonanță, perceput corect de ureche și descifrat de aceasta, transformat în senzație de auz. De exemplu la obiectele ținute la o oarecare distanță de ureche.

Așa că urechea descifrează sunetul real, produs de aerul care pătrunde în recipient, fie scoică sau altceva, el, de fapt, aerul se lovește de bază (fundul obiectului) apare rezonanța descifrată cu bine de ureche, datorită mișcării de aer (rezonanța).

Deci sunetul nu e o iluzie... Bineînțeles anumite efecte sunt date de forma și distanța obiectelor, care face ca rezonanța, sunetele receptate de ureche să ”arate” altfel... Inclusiv forma obiectelor puse la ureche contează. Scoica se știe că are o structură de tip conică Fibonacci, cu structuri conice.

Dar și adâncimea obiectelor, ar conta... De exemplu printr-un pahar prea lung, nu rezonează nimic, nu este perceput de ureche. Distanța e prea mare, față de ureche, în acel caz...

Unele concluzii îmi aparțin, cu cât forma obiectului e mai atipică, mai denivelată, sunetul se amplifică, vezi scoicile, care se percep chiar și de aproape, lipite de ureche. Datorită formei. Iar dacă obiectul e mai lung, rezonanța nu se poate percepe cum trebuie. Obiectul fiind mai la distanță.

De asemenea și o mână denivelată, mai ales, pe striație, denivelarea, poate produce prin apăsare, efect auditiv direct în ureche, datorită golului urechii, rezonanței aerului, până la locul unde se formează sunetul, observație.

Aerul se lovește* mai sus... Explicasem greșit. Scuze. În concluzia mai amplă. Eh! Înțelegeți dvs... Cum urechea desifrează aerul care se plimbă ici colo prin recipiente ... asexuale...

Nu mai mă leg de ghicitori, pentru că mă doare capul, mai ales pe Dragoș. Mă rezum la poezii și proză, nu am răbdarea cuvenită și sunt supărată...