Iulia Elize

Mulțumesc Elena!

Poezia este un semisonet, are și o variantă după rigoarea de tipic, aceasta este o variantă cu capricii de compoziție, dar am păstrat-o pentru că e cea originală.

Cartea o să aibă cam 230 de pagini, sunt foarte mândră de ea și o să ți-o trimit și ție, dacă apare, va apărea, sunt în tot felul de corecții, de fapt, acum, cu ea, mă străduiesc să finalizez tot ceea ce am început și să fac ultimele introduceri de poem, ultimele corecții pe cărți...

Mulțumesc mult!!!!

Mulțumesc, încă o dată, Ștefan... Îmi e aproape gata cartea, în grai vechi. Mă tot chinuiesc la ea, încă de pe-aici, de pe site... Mă tot chinui, mă bucur că o termin zilele astea... E o carte muncită, și pe site. Poezii lungi sătești și mai scurte (sonete).

Sonetul îți mulțumește că a plăcut.

În fapt, mie nu mi se pare prea dulce, e doar o comparație, pe-aici, între trup și stele, perete și boltă, e un fel de metaforă pe culoare, care se continuă, după rețetar, în rondel. Mulțumesc pentru apreciere, chiar m-am chinuit să iasă un fel de rondel fără poticniri. Mă bucur că ai observat...

Te mai aștept și multe felicitări pentru poeziile din pagină! Noroc că mă știu cum scriu, căci și tu scrii legendar și mai femeiește ”de dulce”, prin legende, numai glumesc, dar sincer e bine și pe la tine.

Toate cele bune.

Ea e sfântă mult, așa să pricepeți! :)))) :))

Inițial, ideea a pornit de la faptul că cimitirile elefanților sunt considerate sfinte, apoi așa s-a dezvoltat sonetul, pare un pic ciudățel, dar așa a ieșit... Nu știu dacă se înțelege, oricum e un paralelism cu sfințenia acelor cimitire, așa se consideră, pe triburi tradiționale, că e ceva sfânt.

Unde pui simbol, și ce iese, de fapt...

Mulțumesc pentru păreri, contează mult pentru mine. Ionuț, am modificat, dar pe versul 2, dacă aș fi procedat pentru 1., ieșea cam ”cold”.

Mulțumesc.

Dragoș, dacă astăzi e cumva ziua ta, un sincer ”La mulți ani...” Să fii sănătos, îți doresc, și să ai mai multe cărți decât mine (și mai bune...)


E frumos textul, se vede că e simțit, mult. Dragostea față de părinți este ceva dincolo de rațiune și în poemul de mai sus e surprins acel ceva.


Spor la scris...!

Ba nu.... Că la cestălalt țin. E Matei... Un nume foarte drag, mie. Nu e voie, decât Matei... Are un pic legătură cu Medeea, că e tot cu M. Glumesc, idei de prin roman...

Mi-a plăcut, are un iz de vechime, ceea ce e foarte ok și pe placul meu. Probabil nota veche din unele poezii spune despre profunzimea poetică, dar și despre sufletul ei și al scriitoarei, al poeziei, însăși, muchiile vechi dau o amprentă aparte. Cu toată convingerea, las o steluță... Am mai fi trecut și sub alte texte, le-am citit, recunosc un stil flanelat și cu multă dezinvoltură matură și caldă...


Mult succes și pe mai departe!

Nuța, e foarte reușit poemul tău, e o deznădejde care nu se mai vindecă, este ca un strigăt frumos de ajutor, este glasul singurătății tale. Pentru sentimentele deosebite, îmbrăcate într-o poezie autentică și bine lucrată, las cu mult drag steluță. Să știi că singurul leac împotriva singurătății, este omul... Dar dacă e o latură personală, îți doresc multă iubire, de aici înainte, acea stea care nu se aseamănă cu nicio alta. Îmi doresc și mie la fel, viața nu e ca să ți-o petreci singur/singură, așadar steluța ta este pentru tine, Anna, dar și pentru iubire și șansa la ea.

Cu mult drag, am trecut...

Am modificat, la mine în roman. Puteți folosi liniștit Anton, oricum nu îmi era un nume personal sau amprentat. Am ales un altul.

Poate, mai sunt și coincidențe de nume, în această lume, ce să zic...

E și de fantassy, e cam pe tipic, + Anton, e tematic cum am și eu, în roman. Doar ca să fie lucrurile foarte clare și să nu fiu acuzată că eu m-am inspirat din textul de mai sus... Doamne ferește, căci nu e cazul.

Romanul meu e foarte vechi, l-am început din 2016, sper să îl termin, în curând.

E nașpa, zic și eu, până când nu ai publicat, să apară ceva foarte asemănător, poți fi acuzat că te-ai inspirat... Al meu e în mail, de foarte mult timp, dar vreau să fie totul clar.

Familia Anton mi-a fost vecină, de acolo m-am inspirat, dar e numai un personaj imaginar, cel real stătea la câteva case distanță și am fost prieteni în copilărie. (E numai un punct de plecare, tangențial, fără a-mi leza prietenul.)

Romanul meu este și în mediul google (pe mail) cu acest nume, Anton, de aproximativ un an de zile...

Textul de mai sus se aseamănă cu abordarea mea senzorială. Spun ca să nu apară discuții, de aici. Romanul meu este structurat pe mai multe volume, încă nu e gata, de-asta nu l-am publicat, încă. Aștept o părere și un răspuns. Eu nu o să îmi mai modific tot romanul, pentru un text ulterior materialelor mele de pe poșta electronică și de pe calculator...

Vă mulțumesc.

Și eu am un roman întreg cu Anton, am pasaje asemănătoare cu poemul dvs., am și backupuri la texte, de un an de zile și mai bine, vă doresc spor la scris. Nu știu dacă textul de mai sus are vreo legătură cu romanul meu, eu oricum am backupuri mai vechi decât acest text...

Spor la scris... Sper că coincidența nu o să supere pe nimeni, vă repet am backupuri mult anterioare acestui text.

Mă bucur că am trecut, toate cele bune și numai bine!!!!

Ce *se autoînchide (erată)

E interesant ceva ce se auto-închide. Poate e și o pată, pe acea auto-închidere, zic și eu...

Mai mereu, cine ascunde ceva, e tocmai ascunderea.

Tainele, că tot vorbeai de femei misterioase, ele parcă mereu sunt desculțe... Așa vezi și ”zânele” frumoase de prin clipuri, numai în picioarele goale...

Sunt desculțe, altfel nu ar fi taine... Sunt interesante, pentru că sunt desculțe...

Ce e ferecat, ce a auto-închide, nu mai e taină. Dar, mai mereu, se pecepe mai greu...

Unele poate sunt ferecate, așa e. E posibil.

Majoritatea, după părerea mea, sunt la îndemână, dar dincolo! de percepția terță.

Părerile mele, desigur...

Maria, e un fel de completare, ce ai spus tu. Fapt pentru care îți mulțumesc, așa e, numai prin perseverență obții și rezultate!

Referitor de exemplu la mine,

E un fel de uniformizare a metodelor, de fapt! Un fel de ”ține-o tot așa...” (Mai în glumă, mai în serios.) Mulți de exemplu râd de expresia asta foarte comună, și eu rândeam, dar eu de exemplu i-am găsit un sens practic. Iar dacă învăț ceva nou, în viață, aplic uniformizarea, adică îmi zic, în mod practic ”Ține-o tot așa...”, să nu mă las de ce am învățat nou și să universalizez și să uniformizez, aplicarea...

(Să o țin pe poziție, cu ce învăț.)

Mulțumesc, Maria, mult!!!

Stănica, împotriva zădărniciei vieții eu am recomandat munca și dorințele, e un fel de idee foarte valabilă, în ea este sens și ”motor”.

Stănică, când ești poate mai necăjit, o pierdere, un eșec, supărarea, e un exemplu, numai munca te poate salva, asta e și credința mea, pe lângă dorințe. Munca și dorința, ca panacee moblizitoare. Normal că îți alegi munca, așa după cum trebuie, le selectezi exact după tine, munca nu dezamăgește pe nimeni, este o satisfacție incomparabilă, în ea, fie că sunt sau nu rezultate, apărute după efort. Munca este un panaceu. Normal, se presupune că nu lucrezi decât după felul tău, constitutiv, de a prefera o muncă sau alta... Tu îți alegi munca, nu ea pe tine, de obicei, așa bănuiesc. Așa ar trebui să fie, mereu... Munca e factual curativă.

Iar dorința, iarăși ridică, moral, vital, nu sunt zadarnice dorințele, pentru că ele conferă motor, inclusiv mental, sentimental (interior) și de scop. Cine nu are dorințe, nu are nimic, el stă numai pe loc. Dorințe, visuri... Nu are rost să spui că dorința e zadarnică, nu e, pentru că de acolo, tu o poți mobiliza și obține rezultate însă frumoase... Ce semeni, o să și culegi. Și vei culege... Iar dacă ai dorințe, manifestarea lor o vei culege, așadar, după cum spuneam, la un moment dat, bun. Dorințele salvează o viață parcă mai pleoștițel, cred. :) Sunt motorul vieții, de fapt, dar și al succesului.

Aceasta e și puterea misterului, referitor la comentariul următor, că este indescifrabil, de acolo persistența și puterea lui intrinsecă. Ea nu se pierde, până când misterul nu este descoperit și universalizat, apoi, după cognoscibilitate.

Am ales numai niște teme, păreri, aș fi fost curioasă dacă sunt și alte metode de a îmbunătăți optimismul, de a crește, mereu, în viață, de a avea succes, de a te împotrivi unei situații mai neplăcute, dar nu prea am găsit. Oricum, acestea două, munca și dorința sau dorințele sunt ditamai paradigmele, și aria se aplică foarte lat.

Mulțumesc mult, apreciez că ai trecut, mulțumiri din inimă, mult...! Apreciez aplecarea asupra textelor mele, mai întotdeauna se simte ajutorul de feedback!