Iulia Elize

Cum mă cerți pentru rime sclipicioase, bănuiesc că habar nu ai despre poeziile în blocuri mari...

Claudiu,

Poate sunt singura în România care scrie vers voiculescian corect, iar textul e o metaforă, un dialog imaginat cu sufletul sau cu rodul dragostei sale, cu un ego masculin, înfățișat dinainte.

În rest, uneori mai las virgula pentru a ușura lectura și a faciliza înțelegerea textuală.

Rimele nu sunt atât de țipătoare pentru că e un text în bloc, care nu are voie să sclipească prin rime ”fantasmagoric” fantastice, pentru că acesta e un text în metru lung, pe care tu de exemplu nu îl poți scrie (decât dacă exersezi cam 10 ani...)

Chiar te invit să scrii unul similar, după aceea putem face și comparații...

Din câte știu sunt singura din România care scrie teatru liric, pe acest tip de versuri, care poate ajunge și la piese ample de 20 sau 30 de pagini, fiecare... Îmi rămâne doar să scriu teatru clasic, până la anul poate încerc. Deocamdată am scris doar un teatru în versuri, de care sunt foarte mândră, cărțile se găsesc și în mediul on-line.

Și tu, Claudiu, cu ce mă uimești? Poți scrie și eventual să mă bați? Cu rime care să dea din coadă, după cum vrei, te rog. Dar nu se scrie cu rime sclipicioase, pentru că se pune accent pe bloc.

Ești cam mereu ”ciufulitos” cu mine, cu textele pe care le scriu. Încearcă o paralelă, să vedem tu cum scrii... (Este o invitație, după aceea mai pune de vină, te rog!) Te invit să mai treci și să mai cârcotești, pune te rog pe site un poem în același metru și mai vorbim, mulțumesc mult că ai trecut...

Te mai aștept.

Apreciez această proză pentru efortul deosebit, pentru râvna depusă în text, însă mai ales pentru bogăția amănuntului...

Este o bucată de proză care se poate citi de mai multe ori, pentru a te bucura de bogăția descrierilor și de amănuntele care țin de text, de bogăție.

Cu mare drag las steluță. Și sunt curioasă, va fi introdusă într-un roman sau într-o carte de povestiri?

Oricum, stea!

Mulțumesc pentru recomandarea articolului, mi-ați făcut o surpriză foarte dragă, mie.

Mulțumesc foarte mult.

Bogdan, cred că situația diferă foarte mult de la cuplu la cuplu, aceasta ca să rezum ce cred. Cuplurile sunt diferite, pentru că persoanele din el sunt construite după cum le-a fost dat și după cum au evoluat, în mod separat. Se poate spune că dacă există potrivire, atunci e prezentă fericirea, în rest nu.

Te rog...

Dacă tot sunt pe aici, te rog ajută-mă cu o personală, de pe site, un articol de poezie de ieri ”Elizienele, stare de sânziene etc.” Dacă ai timp, cumva.

Probabil, că fericirea reciprocă este posibilă, dar astăzi din ce în ce mai rarisim, pentru că lumea e întoarsă pe dos.

Mulțumesc dacă poate ai timp să te ocupi de articol. Multe salutări!

E un efort susținut, în literatură, mereu, eu sunt cu două cărți în lucru literar, editorial, și poate ideal ar fi să mai glumim, puțin, și să ne mai și descrețim frunțile. Munca nu se termină niciodată... E indubitabil. Literatura e foarte cerută și cere. E un fel de raport bilateral.

De fapt, poate, a vizita un hotel ca Ensana, e ceva, pentru că tot am auzit de el, pe la radio, acum... Ar fi ceva, după atât de multă muncă foarte susținută, să evadăm...

Dar deocamdată cărțile ne așteaptă.

Cred că hotelul este Ensana, am verificat, așa că e numai pe aproape.

Cartea e din 2016.

Eu zic să îi zic la o planetă ”Eliza” :) Nu ar fi deloc nepotrivit. E chiar drăguț... La noi în oraș este un spital Elisee Asa că nu stau rău. Am într-o carte Eiisana, ca nume de tărâm fabulos, mi se pare că e un hotel pe lângă Lacul Ursu, Eisana, așa că nu mă supăr.

Tierra cred că doi de r.

Pământul este leitmotivul tuturor... Terra (pământ, în italiană) Tiera, în spaniolă.

Am citit o carte mai demult, de o autoare de SF. ”Lumii îi spuneau Pădure”, așa că să ne întoarcem cu încredere la denumiri și la acest poem, care are mult sens. Ar fi putut fi... ”Pădure”. Însă, e pământ.

Mai demult, băiatul își ducea fata acasă, înainte de a se căsători cu ea, sau imediat după. Și ideal era ca fata să aibă o singură relație, sau nu prea multe. Eu de exemplu știu despre mama mea, că tata a fost și este totul pentru ea, mai în trecut lumea era monogamă, și este mai ”normală” decât acum, unde bietele fete se văd târâte unele din relație în relație, unele ne mai și abținem, pâncă când nu suntem foarte convinse, de câte ceva. Dar e rarisim... Săracile femei... Dar e drăguț să fii în gazdă serioasă la bărbatul iubit, numai să fie ce trebuie (ei), parcă, după suflețel.

Off... (topic)

Mi-a plăcut, poate nu aș fi de acord cu titlul, pentru că femeile nu sunt vinovate cu nimic, până când nu înșală sau își până nu își bat joc de bărbatul pe care l-au ales. Dacă schimbăm norma, punem în loc de femeie, bărbat, atunci tot acelea ar fi motivele, în mod obiectiv...

Numai glumesc, am lăsat cu drag un semn de lectură. Poemul e bun. Dacă ești Carlas, ai făcut tu ceva... :) Sau poate nu ai scos-o suficient prin excursii și te-ai uitat în schimb la pantoful roșu.

Poate fi accceptat totuși ca ”poem obsesie”, cu repetiția și greșeală voită, în el, cu un titlu care voit face repetiția, cu o eroare numai ca pseudoeroare, pentru că așa e intenția autorului.

Poate merge și original, dacă ții cu mâinile de poem. Și el de tine! :)

Chiar merge ca poem voit întărit de repetiție, obsesia parcă poetică.

Cred că nu ți-am dat foarte bine sugestia.

Dacă pui pe titlu cuvântul ”sărut” apare redundanță față de ”poanta” poemului, dar nici cum spui tu nu e prea bine, cred, pentru că apare repetiție pe tot poemul, atât pe repetitivul ”pământ”, cât și pe ”sărut”. Trebuie un titlu neutru și cu skepsis, titlul e prea repetitiv față de poem, în mod dublu, ”pământ” și ”sărut” și nu prea e bine.

Găsești tu ceva, când o publici. Altfel, e un poem cu efect...

De exemplu, ca variantă de titlu ”Sărutul meu”

Mie mi-a plăcut conținutul, repetiția are noimă și bine grupată, nu obosește ci este pe o multitudine de valențe.

Eu ce aș face, aș găsi un titlu ingenios, deasupra, pentru că repetiția de tipul, din nou ”pământ”, e prea mult și scade din valoarea textuală.

E suficientă repetiția pe conținut, eu aș modifica titlul..

Cu drag! Poate, în piatra ușoară este taina vagonului care trece, înspre furnal!

O seară bună!

Sper să nu mă înșel, sunt numai o femeie și de aici nepriceperea foarte evidentă, numai ce știu din cultură generală, dar se poate să am dreptate.

Foarte plastic ce e mai sus, frumos!

O observație: În furnale din câte știu nu se îndeasă piatra, (ci feroasele și neferoasele eventual, dar metale.)

Piatra se folosește în general pentru drumuri și poduri...