Iulia Elize

să facem dragoste prin idei să le ordonăm în organe genitale în muguri de sâni și în mângâieri tandre ale gândurilor numite mâini. eu însămi mi-aș lepăda trupul prin cuvinte să mă înalț

Cum te numești când îmi atingi mâna Cu mâinile, de la vremea cireșelor și a caiselor coapte Vei începe să mă cauți Abia ști despre mine două cuvinte Dar mâinile îți miros a parfum și a mâinile

Cum prezentul astăzi a uitat că tâmpla-mi moare și că sunt Euridice, că mi-e gura însetată, cum tu ești astăzi oceanul pe care-l încerc cu mâna, cu tot trupul meu de vițe, cu sărutul

Înghițit de câmpie, soarele s-a făcut nevăzut, lăsând loc miilor de luni obscure de praf și de nisip, coborâte, de la începutul veacurilor și al stepei, tocmai pe pământ. Cămilele îngenuncheate mai

nu mai țin minte cum arătau mințile noastre încrucișate doamne mintea dumneavoastră străină nu mai pot spune cât de mult clădeam scări până la tronul dumneavoastră cum le puneam treaptă peste

trebuie neapărat să îmi dau jos încălțările știi tu, pe afară, puiul mamii, este multă multă zăpadă, de aceea, știi tu, trebuie să pășesc cu atenție să nu se murdărească steluțele ori să se

dacă ești croitor îl ții de picior pe dumnezeu las-o încolo de rochie, tu ai măsuri de sirenă îți cumpăr dantele micuță glezna ta să le poarte pe bulevarde cu grație de regină știu se va

Din a graurilor plasă Mă ridic și mă scobor Mâncă strugurii, mi-i lasă Să-i astrângă un ficior De voi scoborâre fi-i-va, De vreau muntele de sticlă Să îl spargi tu cu papucul Să-l zdrobesc

Cu ochi albaștri, scurși pe o batistă Mă doare că mă vezi, prin lume, tristă Prin București, sunt ploi pe la metrouri Din Cluj, de leagă, cred, două depouri Când viața mă atinge pe furou Cu

Oare cum izbândi-voi eu fără privirea Mielului care trece uneori prin mine, cu cornițe de mentă? căci frumos mai curge râul iertării, Doamne, peste tot, peste lume... ca un fel de pasager

vreau să respir așa după cum și laurul este trimis către lumina aia portocalie de pe fruntea celui ce plânge cam asta vreau să fac eu, sincer, te las să intri acolo (doar cu atenție, și cu

privesc stelele prăbușindu-se în tornade de praf icoanele de lumină cazând și spărgându-se precum pahare de vin aburind am scotocit prin sertarele numerotate de la 0 la infinit un

Mirărilor, le leg cu un șiret În boaba lacrimilor, spuză, atee Ca și cum văd soare-n aur prin tuleie Ce-s coapte, pe la cântul imperfect. De vrei, mă duc, înspre relee Unde mai șade-n răni, ogar

Nu mai îmi spune despre ea, că te trezești cu durerea zăcând lângă tine, că durerea îți pare o femeie foarte albă, cu sâni ca smântâna, știu asta, așa mă trezesc și eu, oarecum, lângă un

Spune-mi, vezi umbrela aceea cu pete, în care am strâns lumea întreagă? Ești un om de zăpadă, eu sunt zăpada din care ai crescut; pe afară miroase a cimbrișor de la atâta plâns, și de drag,

baladă - Într-o luncă rece dorul mă petrece iată el îmi spune de-o așa minune: Păstoraș cu naiul of, îi știu eu baiul de-o dulce mioară suflet de vioară el s-a îndrăgit; e un cânt

Dragostea este făcută din vin și din nunta împreunării de mâini dacă pleci, uită cheia în buzunarul primăverilor, cum miroase foarte tare a vin se apropie din nou iarna norilor, pui galbeni, din

Zi-mi că înțelegi o brândușă care a înflorit în mijlocul lumii năpăstuite iar ai mei se urcaseră într-o mașină de împrăștiat ierbicid pe pământ treceau greieri și se speriau era prea lumină eu

M-am hotârât astăzi scriu un poem ca dintr-un copac, îl trag afară ca pe o floare de cireș îmbrăcată în cireși îți scriu astăzi născându-mă singură ca niciodată peste mine scuturai de pe

iubite ascunde-te în peștera pe care o numești casă și roagă-mă să îți desenez cu gândurile mele siluete atemporale de inorogi plângând cu ultimul lor corn firul de rouă și bobul de iarbă

Chiar sub munții înalți, este o pădurice mai rară Și foarte scumpă, un țârâit de greiere să se audă cum cântă din iarbă Unde este o cabană pădurarul ei să îi pieptene părul lung de aur Apoi să o

De departe, sunt trenuri care mă cheamă Cerebralizez spaima primei trepte, ce faci Iris, stai Unde ești, chiar vrei să urmăm aceeași rută, și mâine Nu vezi că din sângele meu pleacă ghene și rute

Dacă spui tren îți aprinzi țigara în bucătărie pe șine O acoperi cu perne gonflabile Și o stingi E sticluța ta de ulei gros de parfum, care a căzut de pe masă Nucile întregi sparte Te