Iulia Elize

scara decibelilor...

Mi-a plăcut, a locui într-un fir de nisip este de fapt o metaforă cuantică, iar această comparație vine bine textual. Nisipul face parte câteodată din deșert, iar și noi suntem mulți și universul cert foarte (serios) vast...

Apreciez acest fel de a scrie, acest rețetar, care este îndeplinit cu prisosință, adică stilistic se urmează frumos haibunul, este împlinit.

Stea!

Mă bucur că ați început să scrieți poeme ample sau mult mai ample decât ceva poate mai simplu, care iar vă șade bine, dar eu sunt bucuroasă de noul stil și vă încurajez a-l urma și pe mai departe, cu respect Iulia...

Bine că am aflat. Este o onoare și pentru mine prezența dânsei.

Mulțumesc mult Elena Papadopol, mulțumesc Ionuț Caragea.

Cum m-am cam retras de lumea literară, după ce am publicat în câteva locuri de revistă, și eu, plus nu mai frecventez mediile FB sau alte medii similare, mă bucur că aici îmi dau încredere în mine oameni de mare calitate. M-am retras pentru că nu mai aveam timp să scriu, așa că m-am axat pe cărțile mele, cu prioritate. Dar bine că nu am părăsit poezie.ro. Mai treceți, cu mult drag vă mai aștept...

Da, este vorba Elena Papadopol și de ingeniozitate. Eu tot am invitat colegii care nu au publicat să nu se (mai) ferească de hârtie, pentru că progresul vine prin trecerea la o altă etapă, de cert ”plus”, după fiecare carte publicată. După fiecare carte publicată se acumulează și experiență, și rodul concret. Și se poate plusa pe alte proiecte suplimentare, iarăși cu plus de palmares. E un fel de seriozitate căpătată în timp, mulțumesc frumos pentru trecere și opinia care mă motivează.

Spor la lucru! Mult succes! :)

E un poem la care țin, în general mi-e drag tot spectrul de poezie proprie, pentru că sunt subiectivă, nu obiectivă, poezia este un tărâm subiectiv, nu obiectiv, fiind metaforic și simțit, sensibilitate iscată din simțire, așa că îți mulțumesc dacă s-a perceput... Mai treci!

Mulțumesc Maria, cu apreciere pentru trecerea ta!

Sper să aud de a doua carte sub semnătură!

Lua

Da, și mie mi-e drag poemul, Liviu. Am corectat acolo, mai pățesc din păcate pe textele mai mari typo. Mulțumesc pentru cuvinte și steluță! Pentru îngăduința voastră, a ta și a Amandei care a fost foarte atentă.


Mulțumesc tare mult.


Am uitat să explic: Majusculele, așa s-a întâmplat să le folosesc. Acum că sunt cu ele, în bucătărie, mi-e cam greu să renunț și să trec pe alt stil, deși ai dreptate, e mai frumos fără... Mă mai gândesc, poate niciodată nu e prea târziu să o iei la capăt cu stilul.

Mulțumesc Amanda, ai niște ochi de vulturiță, mă uit pe material.

Chiar mă gândeam la tine astăzi, mi-am adus aminte de poezia ta (sau au fost chiar două?) pe măsură de 12 și mă gândeam că ar trebui să încerc și eu din nou metrul.

O să revin pe poem, mă mai uit pe ce ai zis, oboseala mă cam macină acum, căci deh, frigul ne ține mai alerți cu muncile. :) Ne-a ținut, adică, până acum.

Mersi!!!!

Mulțumesc Ștefan... Acum, m-am apucat de niște cărți noi și nu am avut timp de altceva...

Dacă dorești să mai citești poezii, vezi că sunt și pe google, pe lulu (librăria mea) cărți, s-au mai ieftinit, chiar semnificativ. În caz că nu mai postez așa de mult, pe site.

Mulțumesc încă o dată. Lua.

Imposibil? ...

Sau impulsiv

După indicii este imparțial, deși nu se potrivește în totalitate.

Poate fi.. simțit/nesimțit

părtinitor

Am căutat ”Casa cu lei” pentru că nu știam dacă acest loc există, sau poate doar tu (sau personajul) exagerează sau de ce ai ales acest nume. Și eu am avut prin romanele mele, de exemplu, ”Casa cu iederă” și așa că pot să pricep, ”Casa cu lei” e ceva real, dar la mine era o simplă locuință somptuoasă din București.

Nina a ta e interesantă, e total ilogic și de SF prin ce trece, parcă i-ai fi pus un film în fața ochilor. Ori scrii un roman cu umbre reale, ori tu le-ai amplificat, până la filme excentrice. Dacă o dai pe excentricism, fii atentă ca tot ”romanul” Ninei să fie ”excentric”...

Am văzut că ai mai folosit acest personaj, interesant, Nina e interesantă, în rest prin ce trece pare excentric, am mai citit textele... Nu sunt credibile, cel puțin textul de mai sus. Dar ai tu un simț excentric, care poate șoca...

Alteori, realitatea pare șocantă, dar prea le spui tu ”din cărți thriller”, ceea ce te duce spre un periplu de acest tip, exact thriller, adică cu exagerări vizuale chiar de tip muzical franțuzesc. Nu știu dacă ai plănuit acest lucru... Dar așa a ieșit.

Apropo, Liviu, este un mare poet care folosește, de asemenea sintagma ”Poet autentic”, îți mulțumesc că mi-ai adus aminte de dl. Pantea, un mare domn al poeziei române.

Sunt bucuroasă, mult, că suntem aici, poate viața este magică ”ca o rățușcă în lebădă”.

Liviu, mulțumesc pentru surpriza trecerii, m-a bucurat!


Ionuț, poate vrăbiile nu migrează pentru că au un zbor de zig-zag, neordonat... Așa că ce să le faci! Dar poate ai dreptate, cu stolurile nu te pui.


Mulțumesc mult amândurora!

Acum am văzut că ai zis și de ”speriate”, vrăbiile se sperie, așa sunt ele... Un ghem de frică...

Mă bucur că ai trecut, aș fi vrut mai substanțial, cu un comentariu mai amplu, mă lași pesemne pe mine de data aceasta să fiu amplă în răspuns.

Cât de drăguț ar fi să nu le fie frig (vrăbiilor) dar din păcate le e, iar când ninge (ningea) sau e ger (era) se ascundeau prin copaci, printre crengile golașe care le protejeau... Le mai încălzeau... Nu știu dacă mai ții minte iernile grele, copacii aceia golași numai cu crengi, care era plin de vrăbii... Din păcate vrăbiile nu sunt un fel de urs, să aibă nu știu ce blană... Probabil, a fost (este) tragedia unei vrăbii că nu știe să migreze... Așa și femeia, poate îi e frig, sau bărbatul, dar nu spune nimic... Zic și eu.

Chiar credeai că vrăbiile nu simt frigul, temperatura joasă? Sau ai zis numai așa... Păsăriilor care rămân le este frig, nu sunt urși. Chiar și ursul are bârlog, dar poate numai din comoditate, fiind ”îmblănit”.

Mulțumesc că ai trecut...