Poezie
Arzând în palmele răsăritului
1 min lectură·
Mediu
mă trezesc în geamăt de tine
din carnea unghiilor
printre degetele mele urcând
în raze lucide
spre palmele răsăritului anemonă sângelui tău
mă cutremur în rotunjimea visului
ridicat
ca un stindard de pace în țintirimul elefanților albi
să ne-mbătam de noi amândoi
aruncând sângele nostru
mușcatelor
din fereastra unei case albe cu vedere la ocean
până dincolo de valuri
de cer de Terra de lună de soare de univers
să zdrobim în lilieci sarcofagele morții
copleșiți de lumină
ca niște îngeri fără aripi fără sabie fără stăpân
încălecând bidivii pe culorile curcubeului
sub sânii mei hulubi
să te-nfiori în curbele cărnii
să te zbați
în zodia cancerului deopotrivă sclav și stăpân
să mă privești cum cad ca o redută
vorbelor tale
pătrunzând ca bombe de heliu
prin lună până în zidul chinezesc
printre șine trosnind șuierând sub un tren de lumină
și pereți curgând de înțelepciunea Vedelor
până în venele deschise ale eroilor
care se întorc acasă pe scut
sub flăcările și tunetele războiului numit dragoste
să zdrobim
parasolare paratrăsnete paraconcepte
și aștri de aur masiv
să topească un cer în muguri de floare de colț.
001.806
0