Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Luana

O sirenă, din mare, se întoarce acasă...

3 min lectură·
Mediu
Te-aș fi ținut să spargi gheață, dar să nu cazi în apa cea mult prea rece
Șampania, pusă sub apă, s-a răcit de la penultimul ghețar care se topea
Nu te neliniști, Terra are mulți, din ăștia, și nu se încălzește ușor
Bea, mai bine, un ceai
Ce om s-a făcut om și pește, dacă s-a apucat să înoate până la marginea foarte liniștită a fiordurilor
Deasupra, pe lângă iarbă și pământ negru, cu pietre și zăpadă
Cresc două albăstrele, este primăvară
Bărbatul se uită bătând din buză la cele două flori ca la un cer albastru
Și cred că plânge
Nimic, doar un vânt prea blând stă să îi usuce pielea de carne și gheață
Unde, naiba, îți sunt păpucii tăi fercheșuiți?
Ană!
Badele meu, văd doar o coadă solzoasă și albastră, și îți sunt solzii cărnoși și violacei
De la frig
Tu bați din buză, ce faci
Urcă-te mai bine pe pietroaca aceasta imensă și rotunjită de vânt și privește, în mare
De pildă,
Dacă bei un pumn de pastile, treci mai departe la îngeri, complet, și e o sinucidere eșuată
La fel de bine scapi, dacă ai un atac cerebral, treci complet
Iona știa ce știa și Marin Sorescu, și Blaga, toți știau
Iona zăcea într-un chit, îi era amar, în chit, până și-a înțeles sensul non-sensual
Dar sunt raiuri de mare
Și Harakiri e cel mai real mod de a-ți privi stomacul, nu trecerea
Ce faci
Mă ataci tu pe mine mă scuipi de-a deochi pentru că vorbesc despre moarte
Și mă îndepărtez, mult...
Marii Zei își pregăteau Piramidele, pe cadâne le așezau, chiar lângă, ca să fie prezente când ajung...
Diamantele nu mor niciodată
Poate sufletul are sclipiri dar imperfecte de diamant...
Nu suntem diamant, sunt o sirenă
Ce-ar fi să înnoți până la capătul mării, unde ajungi când nu mai poți înota, prin raiuri, de cât ești de înalt
Ce faci, ce tot faci
Unde, naiba, îți sunt papucii? Ți-s picioarele ude, din tine.
Văd numai o coadă prea groasă și cu solzi violacei și groase ca niște conuri de brad ultra îmbătrânite
Tu faci sex?
M-am legat de un brad și m-am aruncat în mare
Ca să îmi iese perfect
Marea mea moarte
Ca să îmi ieși, tu, din minte
Dacă mă dorești, hai, hai după mine...
Cu frăguțe uscate, în el, își bea ceaiul, și-atunci dă cu mâna după prea tristele molii
Peste zări, e numai și numai raza ovală care se împarte în două (doi sori).
02929
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
415
Citire
3 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Luana.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14177091/luana

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
să te vezi scufundat în dragoste
să ții în brațe trupul omului dorit ca pe un trunchi
nici că vei știi dacă plutești sau mori

la cele spuse, ca un prospect, ar trebui sugerate și câteva tehnici
de resuscitare
de-ar fi medicamente pentru suferința din dragoste...
0
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
Este numai un fel de idee de poem, am vrut să închei un poem, o dragoste de demult, parcă, față de o poezie mai veche de pe site:

https://www.poezie.ro/index.php/poetry/216016/Mica_siren%C4%83

O femeie sirenă se poate face om, iar apoi, desigur, ideea poemului că se întoarce de unde a venit, e ca un fel de film, un fel de synopsis, ”cuprins” din două poezii, între ele însă foarte mult timp real.

Mica sirenă este printre primele mele poezii, ever. Așa că oarecum este un ciclu simbolic, la care chiar țin.

Prin prima poezie, primul pilon, și cea de azi, ca un fel de pilon ultim. De fapt, am mai avut o poezie cu sirenă, pe site, e o închidere ciclică dublă, de simbol. Poate, nu o să las de tot tema sirenelor, dar ciclul e foarte evident, în mintea mea scriitoricească și simbolică, mult. Agățătoare, simbolic.
0