O ecuație nunc

Ca și cum am traversa o carte de la prima copertă la alta, desigur la cea de pe urmă,

numită pagina lui Pan, pagina binelui,

unde totul se-arată,

ca într-o apă din care se ridică insula Avalon descoperită, cu preotesele ei,

bolboroselile lor trec în cer să alunge forțele negre,

cum mai dor copacii și timpul,

unde ne este iluminarea și liniștea, așteptarea lângă Marele-Copac, unde oamenii nu ne lasă,

pentru că lumea aceasta e o mare iluzie, dragostea mea,

poate eu însămi sunt o iluzie

ori o mare descoperire,

un număr prim,

printre alte

numere

nenumite,

un fel de ecuație matematică a unei dumnezeiri care a vrut să mă plăsmuiască și pe mine,

printre alte multe matematici ale

oamenilor

oamenii în general nu vorbesc despre ei înșiși,

așadar mă așez cruciș pe caiet, matematic, zânatec de zână, zgâtie, ca o zgaibă imperfectă,

și mică,

măruntă,

un fel de zen al femeii,

iluminarea

culorii

purpurii

care nu se întâmplă,

deși sunt femeie,

așteptând să se scuture împrejur pomii și peste ei stropii de ploaie care leagănă în jur frunzele

sau nici măcar așteptând asta...

poate lângă mine se arată călugărul care încă meditează, tăcut, într-o fotografie colorată orientală

de așteptare,

sau o poartă prin care trece calul cel mai semeț, cu coama lui neagră, perfectă, lucitoare și mândră,

sau templul pe care nu l-am văzut până acum, din varii motive,

trec mistreți și

nu

cântă mierlele când se ascute colțul lui Doinaș

odată cu luna

ce cade

în

apă

să adunăm hăinuțe pentru lună

până la Crăciun

peste comoara de brazi;